Administraţia Fondului pentru Mediu externalizează serviciile de analiză a dosarelor pentru mai multe programe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Administraţia Fondului pentru Mediu a transmis, joi, că externalizează serviciile de analiză a dosarelor pentru mai multe programe, astfel încât activitatea să fie mai eficientă.

„Administraţia Fondului pentru Mediu are în portofoliu o serie de programe cu caracteristici şi complexităţi diferite care se adresează atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, iar volumul acestora variază de la câteva sute de solicitanţi şi beneficiari, la câteva zeci de mii.

Pentru a eficientiza evaluarea dosarelor de finanţare depuse la AFM s-a luat decizia de a externaliza procedurile de analiză pentru dosarele depuse în cadrul mai multor programe, printre care: Casa Verde Fotovoltaice, Eficienţă Energetică în Clădiri Publice, Iluminat Public şi Staţii de reîncărcare în localităţi, procedurile specifice achiziţiei publice fiind în curs de desfăşurare”, a transmis, joi, AFM.  

Laurenţiu-Adrian Neculaescu, preşedintele Administraţiei, a precizat că decizia a fost luată din cauza faptului că numărul programelor a crescut constant, dar cel al angajaţilor care pot face evaluarea a rămas la fel.  

„În urma unei analize am observat că numărul de programe a crescut în ultimii ani, deşi personalul AFM alocat gestionării programelor a rămas neschimbat sau chiar s-a diminuat, apărând astfel un dezechilibru care poate determina întârzieri în soluţionarea dosarelor de finanţare şi în implementarea proiectelor. Aceste aspecte au determinat identificarea unei soluţii urgente care să ne permită să contractăm servicii specializate de evaluare a dosarelor de finanţare, astfel încât să ne încadrăm cu analiza în calendarul de derulare a programelor de finanţare”, a declarat preşedintele AFM.  

Sursa citată mai anunţă că, în acest an, se are în vedere lansarea de noi sesiuni de finanţare, după aprobarea bugetului instituţiei.  

„Anul acesta ne dorim să putem lansa noi sesiuni de finanţare după aprobarea bugetului instituţiei şi să ne asigurăm că toate programele vor avea succes, fie că vorbim de simplificarea mecanismelor de accesare prin extinderea digitalizării, cât şi prin soluţionarea rapidă a cererilor de finanţare depuse de cetăţeni sau autorităţile publice. Până la momentul la care vor fi finalizate procedurile de achiziţie publică de externalizare, care estimăm că vor dura câteva luni, pentru a nu afecta derularea programelor lansate, vom începe evaluarea internă a cererilor de finanţare depuse, astfel încât să putem anunţa primele rezultate în cel mai scurt timp.”, a mai declarat Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite