Premieră: Primul supermarket din România care se implică în eradicarea sărăciei extreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mama si copil cu masca la cumparaturi in supermarket FOTO Shutterstock

În premieră, un supermarket prezent şi în România a anunţat că se va implica în eradicarea sărăciei extreme, alăturându-se iniţiativei lansate de ONU.

Kaufland s-a alăturat iniţiativei United Nations Global Compact (UNGC), în toate cele opt ţări în care activează. Astfel, compania se angajează să respecte în întreaga reţea, la nivel global, cele zece principii ale UNGC, un set de valori fundamentale în domeniul drepturilor omului, standardelor muncii, mediului şi anti-corupţiei.

Totodată, compania şi-a asumat să susţină şi să contribuie la atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD-uri) lansate de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), pentru a aborda cele mai presante probleme cu care se confruntă societatea la nivel global: de la eradicarea sărăciei extreme şi combaterea inegalităţilor, până la consum şi producţie responsabile şi acţiuni pentru lupta împotriva schimbărilor climatice. 

Prin această iniţiativă, reţeaua de mari magazine îşi confirmă din punct de vedere strategic poziţia de organizaţie deschisă al cărei obiectiv este să depăşească cerinţele legislative minime obligatorii şi să atingă bunele practici existente în prezent la nivel internaţional, pentru respectarea şi aplicarea politicilor publice ce vizează armonia economică, socială şi ecologică.

Astfel, pe piaţa din România, retailerul şi-a asumat deja să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu cele mai înalte standarde, pentru îmbunătăţirea performanţelor prin investiţii majore ce permit o creştere sustenabilă a companiei. De asemenea, toate acţiunile demarate de companie sunt asociate în principal cu 5 dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă:  Fără foamete (ODD 2), Sănătate şi bunăstare (ODD 3), Educaţie de calitate (ODD 4), Condiţii de muncă decente şi creştere economică (ODD 8) şi Consum şi producţie responsabile (ODD 12).

„Una dintre direcţiile principale de dezvoltare la Kaufland este sustenabilitatea. Ne bucurăm că de acum întreaga reţea, toate ţările în care activăm se aliniază aceloraşi obiective privind dezvoltarea durabilă, pe care Kaufland România le susţine încă din 2016”, declară Valer Hancaş, Director Comunicare şi Corporate Affairs Kaufland România. 

Totodată, compania are ca prioritate în politica de achiziţii colaborarea cu producătorii locali, aspect vizibil în toate lanţurile de aprovizionare din cele opt ţări în care este prezentă, şi extinderea sortimentului de produse sustenabile din oferta de la raft.  

Dezvoltarea continuă a operaţiunilor de reciclare contribuie la eforturile companiei pentru protecţia mediului, prin Strategia REset Plastic implementată la nivel global, de către Grupul Schwarz. Obiectivul acesteia este ca până în anul 2025 utilizarea plasticului să fie redusă cu 20%, iar 100% din ambalajele produselor marcă proprie să fie realizate din materiale care permit un nivel maxim de reciclabilitate. 

Pe termen lung, compania şi-a luat angajamentul de a-şi măsura contribuţia la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă prin publicarea anuală a Raportului de Sustenabilitate. Desfăşurat în cadrul Kaufland România încă din 2017, procesul de raportare presupune monitorizarea şi publicarea transparentă a indicatorilor de sustenabilitate relevanţi şi ajută compania să ia decizii responsabile, în linie cu principiile dezvoltării durabile.

Prin aderarea la UN Global Compact şi angajamentul de a contribui la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, Kaufland consolidează încrederea unui număr tot mai mare de clienţi, precum şi de potenţiali specialişti şi manageri care aşteaptă responsabilitate şi transparenţă din partea mediului de afaceri. 

Pe viitor, Grupul Schwarz va continua să monitorizeze implementarea prinicipiilor de sustenabilitate, publicând anual informaţii despre progresul companiei în această direcţie. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite