Petrescu, ministrul Finanţelor: Vom discuta cu FMI şi Comisia Europeană să avem un plus de 0,3% din PIB pentru Armată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este foarte important ca România să mărească cheltuielile militare, iar Guvernul va discuta cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Comisiei Europene (CE), care soseşte mâine în ţară, pentru a acorda anul viitor un plus de 0,3% din PIB pentru Armată, a declarat Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor, după ce a participat la parada militară din Bucureşti.

„Ştim că este extrem de important să mărim cheltuielile militare şi unul din punctele de discuţie cu FMI şi CE va fi ca să avem un plus de 0,3% din PIB pentru Armată şi să încercăm să punem acest 0,3% peste deficit, aşa cum s-a discutat şi în ECOFIN în urmă cu câteva luni“, a precizat Petrescu.

Ea a spus că a discutat şi cu ministrul Apărării, Mircea Duşa, despre acest aspect, majorarea cheltuielilor legate de Apărare ţinând de respectarea angajamentelor Românei.

„Oricum vroiam să dăm mai mulţi bani la Apărare. Vorbim aici de situaţia din Ucraina, care presupune mai multe cheltuieli în plus şi presupune şi cheltuieli legate de comandamentul NATO, de toate angajamentele pe care noi ni le-am luat în Ţara Galilor. Acest lucru era clar, dar evident că şi după ziua de azi vom discuta şi vom fi mult mai motivaţi să discutăm începând de mâine cu FMI şi CE“, a spus Petrescu, potrivit Mediafax.

Ea a arătat că parada militară din Bucureşti organizată cu ocazia Zilei Naţionale a fost superbă, fiind pentru prima dată când participă la o astfel de festivitate.

„Parada a fost superbă, a fost prima dată când am participat la o astfel de paradă şi mi-a plăcut extrem de mult. A fost extraordinar de frumos şi sunt mândră că am putut să fiu aici şi să reprezint Guvernul României“, a mai spus Petrescu.

Surse oficiale au declarat pentru Mediafax că Guvernul va negocia cu experţii FMI şi CE, care sosesc marţi la Bucureşti, un deficit bugetar pentru 2015 de 2-2,1% din PIB, procentajul suplimentar de 0,6-0,7% urmând să fie utilizat exclusiv pentru armată şi co-finanţare, dar şi la acest nivel sunt necesare măsuri suplimentare pe venituri sau cheltuieli.

Ţinta de deficit bugetar stabilită pentru anul viitor este de 1,4% din PB, care corespunde unui deficit structural de 1% din PIB, pe care România s-a angajat să îl atingă în 2015.

Potrivit mai multor surse, simulările realizate în acest moment la Ministerul Finanţelor Publice vizează reducerea cheltuielilor prin tăieri de la aproape toate ministerele, fiind greu de crezut că experţii FMI şi CE ar accepta o proiecţie de majorare a veniturilor dincolo de ajustarea liniară cu estimarea de creştere economică nominală.

Mai puteţi citi: 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite