OMV Petrom a declarat Neptun Deep zăcământ comercial. Când va demara investițiile și exploatarea gazelor

0
Publicat:

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, în care OMV Petrom și Romgaz sunt parteneri, a fost declarat zăcământ comercial, etapă premergătoare demarării extragerii gazelor.

OMV Petrom și Romgaz sunt parteneri în proiectul de extragere a gazelor din Marea Neagră
OMV Petrom și Romgaz sunt parteneri în proiectul de extragere a gazelor din Marea Neagră

OMV Petrom și Romgaz au depus marți la ANRM declarația de descoperire comercială pentru proiectul de producție a gazelor din Marea Neagră, după cum au declarat pentru „Adevărul” reprezentanți ai OMV Petrom:

OMV Petrom, operator al proiectului Neptun Deep, confirmă depunerea declarației de descoperire comercială de către titularii concesiunii.

Declarația de descoperire comercială reprezintă un pas intermediar în procesul de luare a deciziei finale de investiție si începerii dezvoltării. Investiția totala a titularilor pentru dezvoltarea proiectului a fost estimata la pana 4 miliarde de euro.

În contextul îndeplinirii tuturor pașilor procedurali, decizia finală de investiție este estimată pentru mijlocul anului 2023, iar prima producție de gaze pentru începutul anului 2027.”

În august, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dezvăluit o prevedere din acordul petrolier de concesiune a perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, care stipulează că operatorii concesionari ai perimetrului, OMV Petrom și Romgaz, sunt obligați să declare oficial, până la finalul acestui an, că zăcămintele descoperite au valoare comercială și pot fi exploatate în condiții de rentabilitate economică.

Investiția, condiționată de clarificări aduse Legii Offshore

Anterior, OMV Petrom estimează că decizia finală de investiție în proiect va fi luată la jumătatea lui 2023, cu condiția clarificării unor prevederi din noua Lege offshore legate de condițiile de vânzare a producției din Neptun Deep.

Dezvoltarea proiectului Neptun Deep din Marea Neagră ar putea necesita investiţii de 2 miliarde de euro din cele 16 miliarde de euro de care este nevoie pentru toate proiectele din Marea Neagră, declara fix în urmă cu un an, la 13 decembrie 2021, Ionuţ Ciubotaru, vicepreşedinte Business Development în cadrul OMV Petrom.

La momentul actual, suntem al doilea producător de gaze din UE şi sperăm să ajungem pe primul loc, pentru că avem gazele din Marea Neagă şi avem un istoric în privinţa gazelor", a spus Ciubotaru.

Îmbunătăţirea interconexiunilor de gaz cu alte ţări este, de asemenea, esenţială.

"Proiectul Neptun Deep reprezintă o oportunitate enormă pentru România nu doar pentru securitatea energetică. Un astfel de proiect poate necesita investiţii de 2 miliarde de euro din cele 16 miliarde de euro de care este nevoie pentru toate proiectele din Marea Neagră, şi va crea multe locuri de muncă, va aduce multe gaze şi impozite către stat, iar noi ca ţară putem utiliza aceste resurse nu doar pentru a deveni cel mai mare furnizor de gaze din UE, ci şi pentru a finanţa tranziţia energetică în perioada care urmează", a susţinut oficialul OMV Petrom.

În opinia sa, România are potenţialul de a deveni primul producător de gaze din Europa.

Întrebat în câţi ani se vor derula investiţiile de 16 miliarde de euro, el a răspuns: "Este investiţia totală în Neptun Deep şi ce va aduce pentru ţara noastră. Dacă decizia finală de investiţii va fi 2023, estimăm că producţia va începe în 2027. Dacă totul va fi pregătit mai repede, putem avansa mai rapid. Proiectul va genera alte investiţii orizontale şi alte locuri de muncă", a mai spus Ciubotaru.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite