O amică mă sună zilele trecute şi mă întreabă cum stau cu sănătatea. Bine, mulţumesc! Apoi, mă invită la o conferinţă ţinută de un medic care va prezenta un produs, nu este un medicament, dar va „revoluţiona medicina, la fel ca şi penicilina”, abia s-a lansat în România! Îi răspund: nu mă interesează! Şi amica se supără, eşti obtuz, eu ţin la sănătatea ta şi tu mă refuzi! Poftim, ce pot să-i zic ca să n-o pierd pe amică? Trimite-mi un link pe e-mail să văd despre ce e vorba!

Un amic care nu mi-a telefonat de mai bine de 10 ani mă sună şi mă întreabă direct, „de la obraz” - recunoaşte fără nicio jenă, dacă nu cumva este de interes pentru revista la care lucrez să publice „ceva” despre recenta afacere pe care a încheiat-o firma sa. (Ştirea a apărut deja pe toate site-urile de specialitate.) Ce pot să-i spun ca să nu-l supăr? Am să mă interesez şi-am să-ţi dau un semn! Apoi, se arată interesat de ultima mea carte, să i-o trimit la firmă, cu autograf! Ţi-o trimit.

Mă trezesc într-o seară cu un e-mail de la o doamnă pe care n-o cunosc şi care, înainte de a intra în subiect, precizează că este o cititoare de-a mea. (Asta ca să-mi atragă atenţia din capul locului că nu-i o oarecare, trebuie să-i acord maximă atenţie.) Mă roagă să iau legătura cu un amic de-al meu: „Vă rog să-l sunaţi zilele acestea pentru că mi-e teamă că trece prin momente mai grele” Ştiu ce „poamă” e amicul, nu e prima dată când „dispare”, dar nu înţeleg de ce trebuie să-l ajut să depăşească „momentele grele”. În fond, de ce nu m-a sunat amicul? (El mă sună doar când e beat!) Şi m-a sunat această doamnă necunoscută, generoasă atât cu scrisul meu, cât şi cu amicul meu! Îi promit că îl sun. Îmi fac datoria de amic, dar el nu-mi răspunde. Cum s-o liniştesc pe doamnă?

Zilele trecute mă trezesc cu o altă cunoştinţă care, mergând cu metroul, s-a gândit la mine, după cum mi-a mărturisit, şi a decis să mă sune. De ce m-ai sunat? – l-am întrebat. Aşa, pentru că mi s-a făcut dor de tine, să ne vedem la o bere... Şi care va fi „agenda” discuţiilor? El râde: aşa ca să stăm de vorbă. Cum să-l refuz? Tactica amânării e cea mai bună: peste două săptămâni! Dar el nu se lasă şi începe să-mi povestească ce mai face şi vorbeşte, vorbeşte despre viaţa lui complicată, iar eu îl ascult, oare de ce nu i s-a făcut dor de un psihoterapeut şi s-a gândit la mine?

Mă uit în agenda telefonului la cei care mă sună în fiecare zi. Toţi m-au apelat cu un interes. De parcă aş fi o persoană cu funcţie importantă pe lumea asta! Viaţa e plină de interese. Aş vrea să mă sune şi pe mine cineva aşa, pur şi simplu, fără niciun interes! Totuşi, până la urmă, e mai bine să ai mulţi amici şi cunoştinţe, să-ţi exerciţi interesele. Mai ales într-o lume construită pe „comunităţi de interese”.
Mă gândesc să caut şi eu pe cineva. Cu un interes. Parcurg agenda telefonului: cine ar putea să-mi împrumute 50 de euro până la leafă?