Gelu Diaconu, şeful ANAF, acuză: „Mii de firme fantomă îşi au sediile la adresele unor case obscure de avocatură“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Case obscure de avocatură se folosesc de statutul special al profesiei şi găzduiesc la propriul sediu mii de firme fantomă, activate la un anumit moment şi introduse în lanţuri de tranzacţionare pe piaţă, a afirmat şeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, la Europan FM. El a precizat că Fiscul monitorizează atent activitatea acestora, dar că fenomenul "firmelor fantomă" este încă unul ieşit din comun.

"Există câteva firme de avocatură în Bucureşti, care, prevalându-se de o prevedere a Legii speciale a profesiei de avocat, la propriul sediu au înfiinţate şi funcţionează câteva mii de firme care, de regulă, sunt activate şi introduse în lanţuri de tranzacţionare.
O mare parte dintre aceste firme, prin controale operative, le «distrugem» în activitatea curentă, dar este absolut necesar să nu mai permitem pătrunderea în lanţurile de tranzacţionare, prin atribuirea codului de înregistrare în scop de TVA, şi a altor astfel de firme“, a spus şeful ANAF, citat de Profit.ro.

Oficialul nu a dorit să indice care sunt aceste case de avocatură, precizând doar că este vorba de firme de avocatură "uşor obscure".

La acestea se adaugă, conform datelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), numeroase firme fantomă înfiinţate pe numele persoanelor cu handicap de către grupări organizate de "infractori în stare pură" care au speculat slăbiciunile în atribuirea codului de înregistrare de TVA.

Structură specială pentru contribuabilii mari şi mijlocii

Şeful Fiscului a mai spus că în cadrul instituţiei se va înfiinţa o structură specială pentru recuperarea prejudiciilor dispusă de instanţe.

Preşedintele ANAF a declarat că în cadrul noii structuri, care îşi va începe activitatea în luna februarie, vor lucra 150 de inspectori.

Gelu Diaconu a explicat că, în acest moment, Fiscul are de recuperat prejudicii în zece mii de dosare penale.

În ultimii ani, Fiscul a reuşit să recupereze mai puţin de 10% din valoarea prejudiciilor constatate de instanţe.

Preşedintele ANAF spune că de vină sunt, printre altele, procedurile extrem de greoaie şi faptul că judecătorii trimit sentinţele  chiar şi la 4 ani după pronunţare hotărârilor de executare.

Voiculescu şi Tender, cele mai complicate dosare

Unul dintre cele mai controversate cazuri este dosarul ICA, dosar  în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru corupţie.
În acest caz, Justiţia susţine că prejudiciul este de 60 de milioane de euro, însă şeful Fiscului spune că, deocamdată, acest prejudiciu nu poate fi recuperat în întregime.
Un alt caz complicat este cel al omului de afaceri Ovidiu Tender, condamnat şi el, mai spune şeful Fiscului.


 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite