Efectele alegerilor pe piețele financiare. Ce ani electorali au fost buni și răi în România

0
Publicat:

În România, anul 2024 va aduce cinci rânduri de alegeri, dar la nivel global patru miliarde de cetățeni se pregătesc să își exprime voința, reprezentând un procent impresionant de 40% din populația lumii, 60% din PIB-ul global și 80% din capitalizarea bursieră globală, avertizează analstul eToro Bogdan Maioreanu într-o analiză privind efectele alegerilor asupra piețelor financiare.

O ștampilă de vot pusă pe tușieră lângă buletinele de vot dintr-o secție de votare
În România, anul 2024 va aduce cinci rânduri de alegeri

2024 este un an electoral important la nivel mondial. Primele alegeri au avut loc deja în Taiwan, unde vicepreședintele Lai Ching-te, din partea Partidului Democrat Progresist (DPP), partid pro-independență aflat la putere, a câștigat cursa prezidențială, spre nemulțumirea Chinei.

Dar anul aduce alegeri în aproximativ 76 de țări, cu o prezență la urne anticipată a fi fără precedent. Peste patru miliarde de cetățeni, un record absolut, se pregătesc să își exprime voința, reprezentând un procent impresionant de 40% din populația lumii, 60% din PIB-ul global și 80% din capitalizarea bursieră globală.

2 ani electorali negativi pentru BVB

În România, anul 2024 va aduce cinci rânduri de alegeri. De la înființarea Bursei de Valori București, în 1997, am asistat la 5 ani de alegeri prezidențiale și 6 ani de alegeri legislative. Începând cu alegerile din 2008, alegerile legislative și cele prezidențiale s-au separat, deoarece mandatul președintelui a fost mărit la 5 ani, în timp ce cel pentru parlamentari a rămas la 4 ani.

Din cei 9 ani electorali, 7 au fost pozitivi, în timp ce 2 au fost negativi pentru bursa bucureșteană. Cei doi ani negativi au fost 2008, cu criza mondială, când indicele BET a scăzut cu peste 70% și 2020, în care s-au manifestat efectele pandemiei mondiale, cu o scădere a indicelui de aproape 2%. Cel mai bun an a fost 2004, cu o creștere de peste 101%. În medie, BET a crescut cu aproape 20% în anii cu alegeri, respectiv cu 12% în anii cu alegeri legislative și cu peste 45% în cei cu alegeri prezidențiale”, precizează Bogdan Maioreanu.

În Europa, viitoarele alegeri europarlamentare din iunie vor avea loc pe fondul creșterii popularității extremei drepte naționaliste, ceea ce va crea presiuni pentru o reorientare a ponderii politice atât în Parlamentul European, cât și, indirect, în Comisia Europeană. Ponderea creșterilor dobânzilor, incidența inflației, percepute ca fiind ridicate precum și efectele conflictelor interne sunt greu de justificat pe fondul creșterii nemulțumirilor populatiei. Cu toate acestea, este puțin probabil ca alegerile politice să miște semnificativ piețele bursiere europene.

Investitorii internaționali, cu ochii pe alegerile din SUA

In acest an, investitorii internaționali se vor concentra însă cel mai mult pe luna noiembrie, când alegătorii americani își vor alege următorul președinte, precum și întreaga Cameră a Reprezentanților și o treime din Senat. Piețele bursiere nu se uită atât de mult la culoarea politică, cât la evitarea incertitudinii și a blocajului politic.

În anii trecuți, indicele S&P 500 a avut o evoluție mai mult pozitivă decât negativă în anii electorali americani. Au avut loc 24 de alegeri de la înființarea indicelui S&P500 în 1928.

„Dintre ani electorali, 20 din cei 24 de ani (83%) au oferit o performanță bursieră pozitivă. Atunci când un democrat a fost la guvernare și a fost ales tot un democrat, randamentul total pentru anul respectiv a fost în medie de 12%. Atunci când un democrat a fost la guvernare și a fost ales un republican, randamentul total al anului a fost în medie de 13%”, notează analistul eToro.

În contextul actual, este esențial să nu trecem cu vederea incertitudinile geopolitice care afectează dinamica globală. Situația din Ucraina, cu riscul unei escaladări, tensiunile crescânde din Orientul Mijlociu și continuarea tensiunilor legate de Taiwan, au potențialul de a produce surprize pe piețe”, avertizează Maioreanu.

În ciuda acestui fapt, spune el, peste 92% dintre investitorii români se așteaptă să aibă un an 2024 profitabil, conform ultimului sondaj eToro Retail Investor Beat, 46% dintre aceștia așteptându-se la randamente de peste 15%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite