Dominaţia Arabiei Saudite pe piaţa petrolieră este ameninţată

Tendinţele actuale pe piaţa mondială a energiei nu sunt deloc în favoarea Regatului Arabiei Saudite. Ţara din Golful Persic are de înfruntat competiţia tot mai acerbă din partea Statelor Unite, în special, riscând să-şi piardă locul câştigat în fruntea ţărilor producătoare de petrol la nivel global, potrivit site-ului „Slate.fr”.

În primul rând, Agenţia Internaţională pentru Energie a publicat în noiembrie 2012 previziuni potrivit cărora Statele Unite ale Americii ar putea devansa gigantul petrolier din Golf, devenind cel mai important producător în anul 2020.

La mijlocul lunii mai, aceeaşi agenţie a transmis că America de Nord ar putea să domine producţia mondială de petrol în următorii cinci ani, datorită dezvoltării rapide a industriei petroliere de generaţie nouă. Aceste evoluţii surprinzătoare nu sunt numai o lovitură dată prestigiului de care s-a bucurat mult timp Arabia Saudită, ci şi o ameninţare la prosperitatea economică naţională pe termen lung.

Mai mult, toate aceste perspective sumbre vin în contextul recentei „Primăveri arabe”, care a adus cu sine o creştere a cheltuielilor guvernamentale. În ciuda unor aşteptări incerte, răspunsul Arabiei Saudite este mai degrabă unul confuz. Doi oficiali importanţi saudiţi au elaborat planuri de viitor complet diferite.

Prinţul Turki al-Fayçal, fostul şef al serviciilor de informaţii din Arabia Saudită şi preşedintele centrului de cercetare şi studii Regele Fayçal, a spus pe 25 aprilie, în timpul unui discurs, că Regatul intenţionează să îşi sporească producţia petrolieră, astfel încât să depăşească pragul de 12,5 milioane de barili pe zi, până la 15 milioane de barili zilnic, în 2020. Acest rezultat ar trebui să menţină Arabia Saudită în fruntea ţărilor producătoare de petrol din toată lumea, susţinea Fayçal.

La numai cinci zile după discursul oficialului, ministrul saudit pentru Resurse Minerale şi Petroliere Ali al-Naimi a transmis un mesaj ce contrazicea spusele lui Fayçal: „Nu previzionăm nimic de felul acela, nici măcar în 2030 sau 2040. Ca să spunem adevărul, nici măcar numărul de 15 milioane de barili pe zi nu este la ordinea zilei”.

Eroare sau adevăr?

Dacă am lua în considerare dependenţa de petrol la nivel mondial şi creşterea preconizată a cererii, o schimbare în producţia Arabiei Saudite nu este un aspect neglijabil. Mai exact, diferenţa de la 12,5 până la 15 milioane  de barili pe zi, după cum a anunţat Fayçal, este aproximativ echivalent cu rezultatuil principalilor producători petrolieri din lume: Mexic, Kuweit, Irak, Venezuela şi Nigeria.  Aşadar, o schimbare în politicile Arabiei Saudite va avea un impact asupra întregii lumi.

În loc să punem declaraţiile lui Fayçal pe seama ignoranţei sau a lipsei de experienţă în domeniul petrolier, trebuie să ne reamintim că volumul producţiei petroliere este, în primul rând, o decizie politică în Arabia Saudită. Spre deosebire de ministrul Naimi, inginer în sectorul petrolier care a ajutat compania Aramco să devină cea mai mare producătoare de petrol , Turki face parte din familia regală saudită, astfel că opinia sa nu este mai puţin importantă.

În cele din urmă, disputa celor doi oficiali reflectă problemele Arabiei Saudite care se află la răscrucea unor decizii strategice majore: ar trebui să-şi intensifice producţia de petrol sau nu?

Având în vedere că bugetul naţional se bazează pe veniturile din petrol, că populaţia de 28 de milioane de oameni este alcătuită din copii sub 15 ani în proporţie de 40%, iar populaţia masculină lucrează în sectorul public care este supradimensionat, Arabia Saudită este complet dependentă de aceste surse de bani.

Mai mult de atât, povara Arabiei Saudite atârnă chiar mai greu din cauză că este totodată al şaselea consumator de petrol la nivel mondial, având nevoie pentru a funcţiona de mai mult petrol decât Germania, Coreea de Sud şi Canada. Deşi este un mare consumator de petrol, Arabia exportă doar şapte milioane de barili pe zi, chiar dacă cheltuielile guvernamentale continuă să crească.

Preţul corect

Dacă Arabia Saudită vrea să-şi asigure viabilitatea economică şi pe viitor, atunci ar trebui să garanteze că rentabilitatea preţului petrolului (preţul per baril pentru a-şi echilibra bugetul) corespunde nevoilor fiscale ale ţării. Acest aşa-zis „preţ corect” s-a mărit considerabil de mult în ultimii ani.

„În 1997, credeam că 20 de dolari era un preţ rezonabil. În 2006, credeam că 27 de dolari era un preţ rezonabil”, a spus ministrul Naimi în luna martie. „Preţul actual este de aproximativ 100 de dolari şi îl consider, în continuare, rezonabil”.

Cert este că în lipsa reformelor politice, singurele care ar putea aduce Arabiei alte surse de finanţare, preţul petrolului va continua să crească.

Potrivit estimărilor publicate de Jawad Investment, una dintre cele mai mari baze de date din Arabia Saudită, preţul unui baril de petrol ar putea să atingă 118 de dolari în 2020. Ajungând la acest nivel, lichiditatea Agenţiei Monetare saudite va scădea considerabil, iar preţul ar ajunge curând la 175 de dolari pe baril în 2025 şi chiar 300 de dolari în 2030.

Răul necesar

Iată miezul controversei dintre Turki şi Naimi: cei doi oficiali au înţeles perfect rolul important jucat de veniturile din petrol pentru bunăstarea ţării, însă au păreri divergente în ce priveşte modul în care poate fi asigurată aceasta.

Pe de-o parte, Turki este de părere că Arabia Saudită ar trebui să îşi mărească producţia de petrol pentru a se alinia creşterii economice globale. Pe de altă parte, Naimi este persoana care are responsabilitatea de a atinge acest scop, dar care preferă să păstreze din resursele ţării şi să le folosească doar atunci când este nevoie şi cât este nevoie.

Disputa celor doi oficiali de rang înalt nu este nici pe departe una teoretică, ci vizează o problemă care are potenţialul de a afecta viitorul economiei mondiale. Fie că Arabia Saudită vrea sau nu, şi cu siguranţă nu vrea, piaţa globală de energie este deschisă tot mai mult concurenţei.

Astfel, petrolul ar trebui furnizat de producătorii care au ţinut cont de rezervele lor geologice şi de marje. Un exemplu interesant sunt Statele Unite ale Americii, care dispun de aproximativ 2% de rezerve de petrol în total, dar care produc zilnic mai mulţi barili decât Arabia Saudită, deşi aceasta are rezerve net superioare.