Casa Verde Fotovoltaice are încă multe necunoscute. Instalatorii nu pot verifica documentele
0AFM a anunțat că va redeschide programul Casa Verde Fotovoltaice, care în 2023 ar urma să includă câteva noutăți, neelucidate în totalitate, în ciuda apropierii lansării înscrierilor.
Printre noutățile anunțate de oficiali (doar prin declarații, nu și printr-un proiect postat în dezbatere sau vreun ghid de finanțare așa cum se obișnuia până acum), reiese că solicitarea de finanțare s-ar putea face doar cu buletinul într-o aplicație online.
Din momentul înscrierii în aplicație, în termen de 90 de zile solicitanții ar urma să primească pe e-mail numele companiilor acreditate să instaleze panouri solare din care pot alege cu care să lucreze, iar deconturile se vor face în 45-60 de zile după ce instalatorul va încărca în aplicație factura și certificatul de racordare, care reprezintă un proces verbal de terminare a lucrării.
Dan Tudose, fondatorul E-acumulatori.ro - platformă care comercializează soluții de energii regenerabile și instalator autorizat AFM, a declarat pentru „Adevărul” că noile reguli, așa cum au fost ele prezentate în presă, ar putea reduce considerabil durata de obținere a finanțării și decontare a sumelor, dar termenele asumate ar trebui să fie specificate în contractele de finanțare.
„Așteptăm cu foarte mare interes publicarea programului. Pentru noi, ca furnizori și instalatori de sisteme fotovoltaice, este foarte important să știm de la început care sunt termenele de implementare a proiectelor și de plată/ decont al voucherelor ce vor fi acordate. Să nu mai avem situații precum cele din anii anteriori, când de la publicarea ghidului, până la implementare și decontarea fondurilor, termenele au variat între 12 și 18 luni. Este foarte dificil pentru companiile de instalații să susțină financiar asemenea termene, mai ales în contextul energetic actual, în care cererea a crescut foarte mult. Simplificarea birocrației este cheia rezolvării acestei probleme”, a declarat Dan Tudose pentru „Adevărul”.
Verificarea documentelor nu poate fi realizată de instalatori
Verificarea documentelor depuse online este o altă necunoscută a noului program. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, spune că analizează posibilitatea ca, atunci când platforma informatică pentru programul Casa Verde Fotovoltaice va fi lansată, dosarele din cadrul programului să fie analizate pe loc, digital, tocmai pentru reducerea timpilor foarte mari alocați pentru analiza dosarelor.
„Înțeleg că, pentru a solicita finanțare prin Casa Verde 2023, beneficiarii vor trebui să se înscrie într-o aplicație informatică, iar evaluarea documentelor, probabil, va fi realizată de o autoritate publică - AFM, ori evaluatori agreați. S-a vehiculat în presă că evaluarea va fi făcută de firmele de instalații, ori acest lucru nu este posibil. Firmele de instalații doar instalează sistemele fotovoltaice. Ele se ocupă de procurarea panourilor, inclusiv cu sistemele auxiliare, și de instalarea lor. Firmele de instalații nu pot să verifice documente emise de autoritățile publice locale sau centrale, ele nu au astfel de competențe. De asemenea, este foarte important ca instalatorii să știe, adică să fie informați, cum se pot înscrie în această aplicație sau în noul program de finanțare și, cât mai exact, la ce dată se plătesc sistemele fotovoltaice care au fost instalate către beneficiarul persoane fizice”, a precizat Dan Tudose.
Beneficiarii ar trebui să poată deconta și achiziția de baterii de stocare
Specialistul de la E-acumulatori consideră necesar ca, în noua formă a programului Casa Verde Fotovoltaice, beneficiarul să aibă posibilitatea de a opta pentru finanțare inclusiv pentru stocarea energiei produse de sistemele fotovoltaice în baterii.
„Ne dorim ca stocarea energiei în interiorul sistemelor fotovoltaice să fie o componentă inclusă în programul de finanțare din fonduri europene sau publice. Achiziția de baterii de stocare să poată fi o opțiune pe care oamenii să și-o deconteze”, a adăugat Dan Tudose.
Noul program Casa Verde Fotovoltaice 2023 ar urma să fie lansat până la finalul lunii martie, dar până în acest moment nu există în dezbatere niciun proiect de regulament sau ghid de finanțare care ar putea explica modul în care se pot face înscrierile.
Vor primi bani și bisericile sau unitățile de cult care oferă servicii sociale
Știm doar că premierul Nicolae Ciucă a declarat că există fondurile necesare, care pot ajunge până la 3 miliarde lei și că aproximativ 150.000 de gospodării vor putea accesa acest program.
Ulterior, la data de 9 martie a.c., ministrul Mediului, Tanczos Barna anunța că aplicaţia pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, destinată persoanelor fizice, ar putea fi deschisă la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, și că, prin bugetul alocat, se vor putea instala panouri fotovoltaice „pe cel puţin 80.000 de case”.
„Ne propunem ca înscrierea instalatorilor care pot realiza aceste lucrări în program să înceapă într-un termen de 8-10 zile. În paralel cu înscrierea acestor instalatori în program, deschidem aplicaţia pentru persoanele fizice la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, în funcţie de numărul instalatorilor şi în funcţie de derularea acelei prime etape. Aşa cum am spus, bugetul de două miliarde de lei vizează persoanele fizice, dar anul acesta am deschis posibilitatea finanţării şi pentru acele ONG-uri şi unităţi de cult care oferă servicii sociale, acele entităţi care, de exemplu, oferă serviciile sociale în programele naţionale de copii care sunt cazaţi în aceste unităţi locative. Până acum aceste entităţi n-au beneficiat de nicio finanţare”, a spus ministrul.
Prin Programul Casa Verde Fotovoltaice, beneficiarii ar urma să obțină o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW.