Bugetele ministerelor, aprobate pe bandă rulantă. Cu ce curiozităţi s-au prezentat unii ordonatori de credite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii din comisiile de buget-finanţe au adoptat, în weekendul trecut, sumele alocate fiecărui minister în parte, cu tot cu nelipsitele „curiozităţi“ venite de la reprezentanţii câtorva ordonatori de credite.

Weekend de foc pentru parlamentari, dar şi pentru miniştri: discuţiile pe marginea bugetului de stat au continuat sâmbătă şi duminică, pentru alocarea de fonduri fiecărui ordonator de credite (minister sau agenţie guvernamentală) în parte.

Cele mai multe bugete au fost adotate fără amendamente sau cu doar câteva intervenţii, dar disputele au fost cât se poate de aprinse.

Interesant este că în urma acestor dezbateri au rezultat şi câteva curiozităţi.

Spre exemplu, Agricultura a refuzat fondurile suplimentare oferite pentru irigaţii, MAE nu vrea consulate în plus în ţările unde se află cei mai mulţi români plecaţi în străinătate (Spania şi Italia), Justiţia are bani pentru înfiinţarea a două închisori noi, iar pentru închiderea minelor două ministere primesc, separat, fonduri de la acelaşi buget.

În fine, s-a descoperit şi pentru ce avea nevoie Preşedinţia de bani destinaţi hrănirii unor animale (de fapt, era vorba de peştii din lacurile artificiale ale Cotroceniului), în timp de Secretariatul General al Guvernului a refuzat să dea bani pentru repararea unor biserici.

Amendamente respinse

Bugetul Ministerului Agriculturii a fost adoptat, duminică, de Comisiile de buget-finanţe, reprezentantul ministerului declarându-se foarte mulţumit de fondurile alocate şi chiar refuzând să susţină un amendament prin care se alocau 508 milioane de lei suplimentar pentru irigaţii.

Potrivit bugetului propus de Ministerul de Finanţe, fondurile alocate Agriculturii se ridică la 13,4 miliarde de lei.

Şi bugetul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) pentru 2016 a fost aprobat în unanimitate, mai multe amendamente fiind respinse. Printre acestea, unele prevedeau alocări de fonduri pentru înfiinţarea de noi oficii consulare în Spania şi Italia.

Bugetele Ministerului Justiţiei, al Ministerului Public şi al Consiliului Suprem al Magistraturii au fost, de asemenea, aprobate, fără modificări. Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a ţinut să precizeze că sunt prevăzute investiţii pentru constuirea a două noi penitenciare, acestea urmând a fi date în folosinţă în patru ani.

Mai mulţi bani pentru peştii Cotroceniului

În bugetul Administraţiei Prezidenţiale pe 2016 este cuprinsă şi suma de 5.000 de lei pentru „hrana animalelor“. Reprezentantul Preşedinţiei a explicat că Palatul Cotroceni are „un pârâu şi patru lacuri artificiale“, iar hrana este pentru peşti.

„Aceste lacuri conţin, aşa cum ne putem aştepta, peşti. Hrana este destinată peştilor din lacul artificial al Palatului Cotroceni“, a spus reprezentantul Palatului Cotroceni.

În urma răspunsului, parlamentarii au început să glumească pe această temă, întrebându-l pe reprezentantul Palatului Cotroceni dacă peştii sunt înregistraţi în contabilitate, altfel nu vor putea fi hrăniţi.

Fonduri pentru alegeri, nu şi pentru biserici

Din bugetul Secretariatului General al Guvernului au fost eliminate sumele alocate pentru reparaţii de biserici.

„Am considerat că fondurile alocate în acest an de 167 de milioane de lei au fost acoperitoare pentru efectuarea reparaţiilor solicitate“, a precizat Sorin Chelmu, secretarul general al Guvernului.

În schimb, s-au alocat cu 9,22% mai mult pentru bunuri şi servicii, din care 7 milioane de lei pentru Institutul Naţional de Statistică, bani necesari organizării alegerilor parlamentare şi locale din 2016.

De asemenea, la capitolul „Cheltuieli de capital“ apare o creştere de 43% (6 milioane de lei) pentru alocaţii referitoare la desfăşurarea alegerilor locale şi parlamentare, pentru dezvoltarea şi extinderea sistemului informatic integrat la nivelul Cancelariei primului-ministru, al SGG, precum şi la instituţiile subordonate, a adăugat Chelmu.


Salariul minim, încă în negocieri

Reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ai confederaţiilor patronale şi ai celor sindicale se vor întâlni vinerea viitoare, în 18 decembrie, în vederea finalizării unei decizii legate de salariul minim pe economie, a declarat Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa.

Guvernul a decis, recent, să îngheţe salariul minim pe economie la 1.050 de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite