Budăi: Contextul economic şi social impun o majorare a salariului minim

0
Publicat:

Contextul economic şi social impun o măsură de majorare a salariului minim, pentru că în România nu se poate trăi cu salariul minim, a declarat, sâmbătă, ministrul Muncii, Marius Budăi, pentru Digi24.

Ministrul muncii propune o majorare a salariului minim, Foto: Shutterstock
Ministrul muncii propune o majorare a salariului minim, Foto: Shutterstock

Contextul economic şi social impun o măsură de majorare a salariului minim. Înţeleg ceea ce spune mediul de afaceri dar trebuie să înţeleagă şi dumnealor că şi angajaţii trebuie să-şi plătească utilităţile, să-şi ducă copiii la şcoală şi să-şi hrănească copiii. Am pornit în această săptămână în Comisia de dialog social din cadrul Ministerului Muncii discuţii cu mediul de afaceri şi cu angajaţii, cu partenerii sociali", a precizat Budăi, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, oficialul a menţionat că ulterior discuţiile se vor muta în Consiliul Naţional tripartit, unde este şi premierul şi miniştrii, astfel încât să poată fi luată o decizie care să fie predictibilă, de la 1 ianuarie.

Nu intervenim din timpul anului, pentru a se putea construi şi bugetele pe anul următor şi planurile de business pe anul următor. Propunerea PSD pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 (salariul minim, n.r.), cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică 2.800 taxaţi şi 200 nu. Este clar un impact pozitiv şi asupra angajaţilor şi chiar a angajatorilor, pentru că şi angajatorii se plâng de lipsa forţei de muncă. În România nu se poate trăi cu salariul minim", a subliniat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

În prezent, salariul minim brut este de 2.550 de lei.

În urmă cu câteva zile, Marius Budăi a declarat, în cadrul unei conferințe de presă de la Iași, că susține majorarea pensiilor cu minimum 10% de la 1 ianuarie 2023. Ministrul Muncii a precizat atunci că PSD lucrează în paralel și la un program de măsuri pentru iarna 2022-2023.

Recent am lansat din partea PSD un program de sprijin pentru cetățeni și vom lansa și în continuare. Deja lucrăm la un program pentru iarna 2022-2023, un program de măsuri sociale. Primele măsuri solicitate, luând în calcul analizele făcute, o majorare a pensiilor cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie, dar și o discuție transparentă, în urma discuțiilor pe care le-am avut săptămâna trecută cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, dar și cu premierul, începând de astăzi, la nivelul Ministerului Muncii am declanșat în cadrul Comisiei de Dialog Social o discuție cu partenerii sociali, patronatele și sindicatele, astfel încât de la 1 ianuarie să avem o creștere a salariului minim brut garantat în plată, ținând cont și de directiva nou aprobată din cadrul Consiliului European privind salariul minim adecvat”, a declarat Marius Budăi în cadrul unei conferințe de presă de la Iași.

Săptămâna trecută, Parlamentul European a adoptat cu 505 voturi pentru, 92 împotrivă şi 44 abţineri o nouă legislaţie privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Noua directivă ar trebui să se aplice tuturor lucrătorilor din UE care au un contract de muncă sau raporturi de muncă. Ţările UE în care salariul minim este deja protejat exclusiv prin acorduri colective nu vor fi obligate să introducă aceste norme şi nici să facă acordurile respective universal aplicabile.

Stabilirea salariului minim rămâne o prerogativă naţională, însă statele membre trebuie să garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent, ţinând seama de costul vieţii şi de nivelul general al salariilor. Pentru evaluarea caracterului adecvat al salariilor lor minime legale existente, statele membre pot să utilizeze ca referinţă un coş de bunuri şi servicii la preţuri reale sau pot să le fixeze la 60% din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite