Ciucă, despre măriri de pensii și salarii: „Există posibilitatea” / Când vor fi stabilite procentele

0
0

Premierul României este înc ontinuare rezervat privind procentul cu care vor fi mărite pensiile, dar și pe tema salariului minim, fiind așteptat proiectul de buget pe 2023.

Nicolae Ciucă nu dă încă un procent clar FOTO Guvernul României
Nicolae Ciucă nu dă încă un procent clar FOTO Guvernul României

Am susţinut de la început că trebuie să ne îngrijim astfel încât să ne aliniem la această decizie. Există posibilitatea ca începând cu anul 2023, aşa cum am discutat în coaliţie şi cum am afirmat de fiecare dată, să susţinem creşterea salariului minim şi, desigur, a pensiilor, doar că aceste date, aşa cum este şi normal şi responsabil, vor fi făcute publice după ce vom avea proiecţia de buget pe anul 2023”, a spus premierul.

Întrebat dacă este posibil să există o majorare şi a salariului minim şi a pensiilor, premierul Nicolae Ciucă a spus: „Este cât se poate de posibil, există voinţa politică, atât a PNL cât şi a PSD, astfel încât să putem să luăm o astfel de decizie”.

Ciolacu insistă cu măririle

Am spus, nu e prima oară: trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi la cei care au pensii mai mici, şi la cei care au pensii mai mari. Părerea mea e că trebuie găsită calea, cum am găsit când am intrat la guvernare acel program pe care l-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste trei milioane şi jumătate de pensionari, am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit", a spus Ciolacu, răspunzând unei întrebări pe tema pensiilor la Craiova.

Liderul PSD a mai afirmat că ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie ca legea bugetului să fie prezentată în noiembrie, pentru a fi timp de dezbateri.

Ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie să venim cu legea bugetului în noiembrie, să avem timp să dezbatem cea mai importantă lege care este votată în Parlament. Din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, celor care am făcut impactul bugetar. Repet, am părerea că va fi o creştere economică mai mare, ne încadrăm, este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor", a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Guvernul, prudent în abordare

Înainte de a decide creșterea pensiilor, Coaliția trebuie să ajungă la consens și pe alte măsuri cu impact bugetar. Potrivit informațiilor „Adevărul”, Puterea așteaptă să vadă ce anume de la CCR va trece și ce nu din cele trei proiecte de lege cu impact bugetar. De asemenea, sunt șanse mari ca și de la 1 ianuarie să fie prorogată intrarea în plată a pensiilor speciale pentru aleșii locali, adică pentru primari, viceprimari, președinți de Consiliu Județean și vicepreședinți de CJ.

Potrivit informațiilor „Adevărul”, au existat simulări pe procentul de 5%, pe 10% și în jurul procentulul de 16%. În mod normal, dacă PSD și-ar fi respectat promisiunile electorale, restanța care mai există este chiar de 16%, însă efortul bugetar ar fi mult prea mare. De aceea, fără a avea un răspuns clar până acum, discuția înclină spre 10%.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri