Brandul Disney, profitabil şi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

25 milioane de euro reprezintă, cumulat, cifrele de afaceri ale companiilor care vând produse ce ţin de lumea poveştilor. De un timp, simt în jurul meu magia personajelor Disney. Poate pentru că Mickey Mouse face anul acesta 80 de ani. Sau poate nu...

„Mami, îmi cumperi, te rog, pe Albă ca Zăpada?”, se aude alintat glasul unei fetiţe. Sau: „Tati, îmi iei te rog maşinuţa din Cars?”. Aţi auzit cu siguranţă aceste discuţii la raioanele de jucării.

Reţeta comercială a americanilor funcţionează, se pare, şi la noi. Poate nu cu marje la fel de profitabile, dar cu siguranţă la fel de cu succes. Dacă în lume, respectiv Florida, există până şi un Institut Disney, în România de ce nu ar ajunge măcar o mică parte din produsele care au de-a face cu lumea poveştilor care marchează copilăria?

Puteţi încerca. Mergeţi cu un copil într-un magazin/ librărie şi cu siguranţă va alege ceva colorat legat de Disney: carte, DVD, ghiozdan ori parfum. De fiecare dată, produsul va avea o calitate excepţională. Marketingul pentru copii e cel mai sigur instrument pentru creşterea vânzărilor.

Pornind de la faptul că clienţii se orientează cu precădere spre produse brand-name, multe societăţi au solicitat licenţa Disney. Nu s-a ajuns chiar în America pentru asta, pentru că există divizii pe Europa de Est, ori Europa Centrală, unde românii ar trebui să solicite licenţa, în schimbul comercializării produselor sub brandul Walt Disney. Contractele sunt confidenţiale, astfel că nu am putut afla cât plătesc exact comercianţii, însă e clar că afacerea are şi o parte de profit, după toate taxele achitate.

Evenimentele promovează produsele

Comercianţii Disney au luat licenţa din Ungaria, alţii din UK ori din Danemarca.

Editura Egmont (originară din Danemarca) este partener Disney de 50 de ani, dar în România, abia din 1991. Primul produs a fost revista, „Mickey Mouse“. Cărţile şi revistele Disney reprezintă 50% din cifra de afaceri a companiei din România, adică aproximativ 1,2 milioane de euro.

„Vindem şapte reviste «Disney» şi circa 3.000 de cărţi într-un an”, spune Irina Iordache, directorul Editurii Egmont. Simba Toys România, distribuitor Disney pe piaţa din ţara noastră din anul 2003, comercializează păpuşi-prinţese (Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa, Mica Sirenă Ariel, Frumoasa Adormită etc) sau jucării Power Rangers, Piraţii din Caraibe şi Wall-e.

Dintr-o cifră de afaceri de 325.000 de euro în 2007, 25% au reprezentat-o vânzările Disney, iar în 2008, procentul va ajunge la 30% din cifra de afaceri. Contractul cu Disney este încheiat în Germania, la compania-mamă – Simba Dickie Group. Taxa de licenţă se plăteşte trimestrial pe baza cifrelor de vânzări realizate.

Anual aduc 15 – 20 de produse noi. Pentru ei, ca şi pentru majoritatea francizorilor Disney din România, cel mai bun canal de distribuţie rămân hipermarketurile. „Acestea se remarcă unele prin numărul lor, iar altele prin puterea de vânzare”, spune Dana Csinos, directorul Simba Toys, cu sediul la Baia Mare.

De la prosoape de baie la mic mobilier

Agora Trading, firmă înfiinţată de Gabriela Cosac, comercializează produse home-deco şi are licenţă proprie Disney pentru birotică, prosoape de baie, pentru servirea mesei, aşternuturi de pat, covoraşe, produse de iluminat (veioze, aplice), iar o mică parte din produse le importă de la alţi licenţiaţi.

Compania are circa 1.000 de produse Disney şi le expune într-un show-room în Mogoşoaia. Cifra de afaceri pe segmentul Disney a fost de circa 3 milioane de euro în 2007. Cel mai scump produs de mic mobilier – 200 de lei setul, pe care îl comercializează şi în Toy Plex. Compania Agora are licenţă proprie, contract direct cu Disney (UK) cu filiera prin Ungaria. „Am plătit o taxă de licenţă la semnarea contractului – confidenţială- şi mai plătim ceva în funcţie de vânzările la care ne angajăm”.

„Disney este un brand complet, de aceea l-am ales...”, spune Cosac. Pentru unii, decizia de a fi prezenţi în România cu produse Disney a venit pe altă filieră. Pentru Prooptiki, subsidiară a firmei greceşti Audiovisual, evaluarea şi penetrarea pieţelor din Balcani au fost o provocare. În cazul lor, condiţiile contractuale nu au fost impuse, ci negociate, ţinând cont de piaţa pe care operează. Dublarea filmelor Disney sau hotărârea privind dublarea şi în limba Română a filmelor de animaţie este strâns legată de evoluţia pieţei şi targetul final al produsului.

„În acest moment, toate filmele de animaţie Disney, lansate sau care se lansează, sunt dublate în română, folosindu-se voci cunoscute de către consumatorul român. De altfel, filmele de animaţie dublate sunt în topul vânzărilor. Prooptiki comercializează anual în jur de 500 de titluri noi pe DVD şi alte 3.000 de catalog.

Cifra de afaceri a companiei Prooptiki a fost în 2007 de 3, 07 milioane de euro, estimările pentru 2008 cifrând-o la 4 milioane de euro.

Poveste cu parfumuri ... din Sălaj

Uimitor sau nu, ideea cu parfumul Disney nu vine din „buricul” Bucureştiului. „În august  2007 ne-am petrecut vacanţa în Spania şi, intrând într-o parfumerie, fiica mea cea mare, în vârstă atunci de 4 ani şi jumătate, a văzut un parfum Disney. Bineînţeles că nu am scăpat până nu l-am cumpărat”, ne-a povestit Narcisa Badralexi, antreprenoarea de la www.parfumuricopii.ro, companie care funcţionează din comuna Hida, judeţul Sălaj. „Afacerea cu parfumuri Disney a pornit practic din impulsul copiilor noştri, am trecut de la cel mai vechi comerţ (comerţul cu animale vii) la cel mai nou, comerţul on-line”, mai spune aceasta.

Prima comandă de parfumuri a fost de 4.700 de euro. Deşi iniţial afacerea a început doar cu magazinul on-line,  firma a început să distribuie şi în ţară, la magazinele specializate de copii şi multinaţionale (gen Diverta), urmând ca în 2009 să se extindă şi pe alte lanţuri de magazine. Cifra de afaceri la aproximativ un an de la lansare este de 95.000 de euro, pentru 2009 propunându-şi dublarea ei.

Avantajele licenţierii Disney

1.produsele nu mai au adaosul comercial al altor firme
2.produsele au garanţia calităţii (sunt făcute în fabrici auditate de Disney)
3.se vând mai bine aparţinând unui brand cunoscut
4.produsele au aceeaşi calitate ca şi în ţările europene.
5.taxele se plătesc în funcţie de volumul de vânzări

Preţuri la produse Disney

1.Preţul mediu pentru o prinţesă este în jur de 35 - 45 de lei, iar printre cele mai scumpe – Castelul Frumoasei Adormite cu prinţesă, 279 lei.
2.Parfumuri pentru copii în sticle cu personaje Disney -  de la 35 lei la 99 lei
3.Jucării bebe Disney – între 44 lei – 120 lei
4.Pluşuri (20 cm  - 125 cm) – 9,99 lei – 249 lei
5.DVD-uri – circa 50 lei/bucata
6.Cărţi – între 25 lei – 50 lei/bucata
7.Haine – de la 100 lei în sus

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite