Biden a spus că acordul privind datoria națională a ajutat la evitarea prăbușirii reputației SUA

0
Publicat:

Președintele Statelor Unite plănuiește să semneze proiectul de lege corespunzător pe 3 iunie.

Președintele american Joe Biden. Foto: EPA-EFE
Președintele american Joe Biden. Foto: EPA-EFE

Președintele american Joe Biden consideră că acordul bipartid la care s-a ajuns cu privire la plafonul datoriei naționale a contribuit la evitarea prăbușirii reputației țării ca partener financiar de încredere.

Reputația Americii de cel mai de încredere partener financiar din lume ar fi fost distrusă, așa că a fost extrem de important să ajungem la un acord”, a spus el, vorbind cu concetățenii cu privire la un proiect de lege pentru ridicarea plafonului datoriei naționale.

Liderul american a confirmat că intenționează să semneze proiectul de lege pe 3 iunie. "Mulțumesc membrilor Congresului care au aprobat acest acord. Îl voi semna mâine, astfel încât să devină lege", a spus Biden.

Dacă legiuitorii și Casa Albă nu ar fi căzut de acord, atunci economia SUA s-ar fi confruntat cu o recesiune, iar 8 milioane de cetățeni și-ar fi putut pierde locurile de muncă, este convins șeful statului. „Intrarea în incpacitatea de plată ar distruge ratingul de credit al țării noastre, ceea ce ar putea duce la creșterea prețului pentru orice, de la credite ipotecare la împrumuturi pentru mașini la finanțare guvernamentală. Am fi ieșit din această gaură de ani de zile”, a spus el.

"Niciuna dintre părți nu a primit tot ce și-a dorit. Dar poporul american a primit ceea ce avea nevoie. Am prevenit o criză economică și colapsul. Reducem cheltuielile și, în același timp, deficitul [bugetului federal]", a adăugat Biden. El a mulțumit Președintelui Camerei Reprezentanților SUA, Kevin McCarthy și echipei sale, pentru onestitatea și respectul care au făcut posibilă obținerea rezultatului dorit. „Ambele părți au acționat cu bună-credință, ambele părți s-au ținut de cuvânt”, a spus președintele.

La sfârșitul săptămânii trecute, Casa Albă și republicanii, majoritari în camera inferioară Congresului au ajuns la un acord pentru a ridica plafonul datoriei naționale a SUA până la 1 ianuarie 2025. Proiectul de lege agreat de părți prevede că în anul fiscal 2024, 886 de miliarde de dolari vor fi alocate apărării, 121 de miliarde de dolari pentru asistența medicală a veteranilor și 637 de miliarde de dolari pentru alte programe non-apărare. La 1 iunie a fost aprobat de Senat, iar la 31 mai de Camera Reprezentanților. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite