Pilonul II: Dar comisionul, cât e comisionul?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorii fondurilor de pensii private de Pilon II percep două comisioane: unul de 2,5% aplicabil la fiecare contribuţie virată şi unul de 0,05% din valoarea existentă în cont, în fiecare lună, adică 0,6% pe an. Aceste valori sunt maximele admise de lege.

Continui pe linia celor scrise săptămâna trecută: adevărul este unul singur şi este obligatoriu, nu opţional. Supun atenţiei cititorilor câteva informaţii interesante despre costurile de funcţionare ale Pilonului II, împreună cu o foarte necesară punere în context.

Administratorii fondurilor de pensii private de Pilon II percep (doar) două comisioane: unul de 2,5% aplicabil la fiecare contribuţie virată şi unul de 0,05% din valoarea existentă în cont, în fiecare lună (adică 0,6% pe an). Aceste valori sunt maximele admise de lege, deci nu pot fi mai mari decât atât. La nivelul unui an calendaristic întreg, cele două comisioane se cumulează la aproximativ 1,1% din valoarea activului net mediu. Este aritmetica elementară, cifele sunt publice şi pot fi verificate inclusiv folosind datele ASF. Cu alte cuvinte, acesta este costul real suportat de fiecare participant la Pilonul II: cam 1,1% pe an din valoarea contului său. Aceste comisioane acoperă costurile de funcţionare ale sistemului: capital pus deoparte pentru diverse garanţii, operaţiuni, investiţii, sute de oameni care se ocupă de toate acestea.

 E mult, e puţin? Întrebarea este legitimă: nivelul comisioanelor a fost una dintre principalele critici aduse Pilonului II. Să vedem în ce măsură criticile sunt fundamentate sau nu.

IOPS este organizaţia mondială a supraveghetorilor din pensii private, adică un fel de organizaţie-umbrelă a autorităţilor precum ASF la nivel global. În 2014, specialiştii IOPS au realizat un studiu aprofundat privind nivelul comisioanelor aplicabile în sistemele de pensii private din statele membre OECD (statele dezvoltate ale lumii) şi altele, printre care şi România. Concluziile raportului de cercetare sunt şi ele publice şi interesante: în Pilonul II din România, cele două comisioane de administrare (care în prezent înseamnă 1,1% pe an din activul fiecărui participant) s-ar cumula la 8,67% pe o perioadă de 20 de ani, la 12,29% pe 30 de ani şi la 16,1% pe o perioadă de 40 de ani. 

Explicaţia este simplă: pe măsură ce timpul trece iar activele se acumulează, devine din ce în ce mai relevant în calcul comisionul de 0,6% pe an (0,05% pe luna), în timp ce comisionul de 2,5% din fiecare contribuţie „atarna” din ce în ce mai puţin ca greutate în calculul raportat la activul existent. Nu-i aşa că 16,1% pe 40 de ani sună mult mai puţin dramatic decât 2,5% pe lună, la fiecare contribuţie? Ambele valori sunt adevărate, contează însă cum este prezentată informaţia, de cine şi cu ce interese. 

Pentru industria de pensii private – care este în surprinzătoarea dar onorabila postură de gardian al banilor românilor – este importantă punerea tuturor acestor informaţii în context, contează perspectiva pe termen lung. Iată contextul: cifrele de mai sus, calculate de IOPS pentru Pilonul II din România, sunt cu 25% mai mici decât media celorlalte 42 sisteme similare de economisire din statele membre IOPS (Sursa: Update of IOPS Work on Fees and Charges 2014, pagină 17). Puteţi consulta studiul aici.

Studiul IOPS din 2014 vine în continuarea concluziilor unuia realizat de OECD în 2013 şi care concluzionează: comisioanele percepute  de Pilonul II din România sunt printre cele mai reduse din Europa (raportul OECD Pension Markets in Focus 2013).

Să mergem mai departe cu punerea în context. Potrivit structurii lor de portofoliu şi mandatului investiţional, fondurile de pensii de Pilon II din Romania se situează între fondurile mutuale (de investiţii) de obligaţiuni şi cele diversificate. Mai jos vom compara comisionul total de 1,1% pe an al Pilonului II cu comisioane calculate în acelaşi fel pentru fondurile mutuale de obligaţiuni şi diversificate.

Conform datelor AAF România (2017), comisioanele cumulate - „indicele de cost” - ale acestor fonduri erau următoarele: pentru toate fondurile de obligaţiuni din România: medie de 1,28% pe an, cu un minim de 0,6% si un maxim de 6,96%. Pentru toate fondurile diversificate din România, comisionul total este la o medie de 3,38% pe an, cu un minim de 1,2% şi un maxim de 9,96%. Este vorba de fondurile de investiţii (mutuale) prin care economisesc sute de mii de români şi poate mii de companii, care le folosesc ca instrument de cash-flow, ca alternativă la produsele bancare clasice. Aşadar, deşi funcţionează ca investiţii (şi costuri reale de operare) între fondurile de obligaţiuni şi cele diversificate, fondurile de Pilon II practică de fapt comisioane mai mici şi decât unele şi decât celelalte.

Sa ducem comparaţia cu fondurile mutuale similare şi la nivel european şi mondial, graţie unor rapoarte de analiza realizate de EFAMA (Federaţia europeană a asociaţiilor fondurilor mutuale, 2011) şi Investment Company Institute (ICI) din Statele Unite ale Americii (2017). Cat este comisionul mediu practicat de fondurile de investiţii în Europa şi SUA? Iată:

  • Fonduri de obligaţiuni Europa: medie de 1,17% pe an;
  • Fonduri diversificate Europa: medie de 1,42% pe an;
  • Fonduri de obligaţiuni SUA: medie de 0,94% pe an;
  • Fonduri diversificate SUA: medie de 1,29% pe an;
  • Sa reamintim valoarea pentru Pilonul II: 1,1% pe an.

Sursele datelor: AAF România 2017, EFAMA Fund Fees în Europe: Analyzing Investment Management Fees, Distribution Fees, and Operating Expenses 2011 ; Investment Company Fact Book 2017.

Toate aceste informaţii poziţionează Pilonul II din România ca o piaţă foarte competitivă, concurenţială, cu comisioane rezonabile. Este posibil ca manipularea cu „comisioanele mari” şi „străinii care sug sângele poporului” să prindă mai uşor la public, dar adevărul este altul. Adevărul înseamnă cifrele de mai sus, incontestabile, calculate de experţi, din surse reputate la nivel mondial. Cu ocazia materialului următor va propun sa găsim răspunsul la întrebarea „Dar pensia privată, cât o sa fie pensia privata?”.

Articol scris de Mihai Bobocea, purtător de cuvânt APAPR.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite