BNR: Datoria externă totală a României a crescut cu 532 de milioane de euro în primele două luni, la 135,14 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Datoria externă totală a României a crescut cu 532 de milioane de euro în primele două luni, la 135,14 miliarde de euro, de la 134,61 miliarde euro, la 31 decembrie 2021, arată datele publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR).

„În perioada ianuarie - februarie 2022, datoria externă totală a crescut cu 532 milioane euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 97,341 miliarde euro la 28 februarie 2022 (72% din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,2% faţă de 31 decembrie 2021; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2022 nivelul de 37,808 miliarde euro (28% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1% faţă de 31 decembrie 2021”, arată datele BNR.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 926 milioane euro (comparativ cu 844 milioane euro în perioada ianuarie - februarie 2021), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 1,182 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 256 milioane euro.

În perioada ianuarie - februarie 2022 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,252 miliarde euro, comparativ cu 1,442 miliarde euro în perioada ianuarie - februarie 2021. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,192 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 131 milioane euro, balanţa veniturilor primare şi-a redus excedentul cu 10 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un deficit mai mic cu 261 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19,6% în perioada ianuarie - februarie 2022, comparativ cu 16,4% în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 28 februarie 2022 a fost de 4,6 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 28 februarie 2022 a fost de 85,1%, comparativ cu 81,9% la 31 decembrie 2021.

Datoria externă a României şi serviciul datoriei externe (mil. euro)   Datoria externă Serviciul datoriei externe, februarie 2022p Sold la 31.12.2021 Sold la 28.02.2022p 1. Administraţia publică 58 802     59 031 2 576   Numerar şi depozite 283 190 595   Titluri de natura datoriei               47 192 45 593 1 910    Împrumuturi 11 273 13 191 65    Credite comerciale şi avansuri 50 53 6    Alte pasive 4 4 0 2. Banca Centrală 3 366 3 391                               1  Numerar şi depozite 1 1 0       Titluri de natura datoriei               0 0 0   Împrumuturi 0 0 0   Alocări de DST 3 365 3 390 1   Alte pasive 0 0 0  3. Societăţi care acceptă depozite, exclusiv banca centrală 7 798 7 813 1 172   Numerar şi depozite 7 187 7 160 1 157   Titluri de natura datoriei               591 593 6    Împrumuturi 0 0 0   Alte pasive 20 60 9 4. Alte sectoare 25 708 25 950 3 197   Numerar şi depozite 0 0 0   Titluri de natura datoriei               1 220 1 183 8    Împrumuturi 13 398 13 378 1 752    Credite comerciale şi avansuri 10 919 11 217 1 401    Alte pasive 171 172 36 I. Datoria externă  (1+2+3+4)* 95 674 96 185 6 946 II. Investiţia directă: credite intra-grup 38 943 38 964 6 904 Total datoria externă  (I+II) din care: 134 617 135 149 13 850     Termen scurt 37 451 37 808 10 359     Termen lung 97 166 97 341 3 491 p) date provizorii * excluzând instrumentele de datorie de natura investiţiei directe
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite