Lidl deschide încă un magazin în Bucureşti şi angajează urgent personal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
lidl

Lidl continuă investiţiile în România prin deschiderea unui magazin nou în Bucureşti, ajungând astfel la 31 de magazine în Capitală. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 25 de noi locuri de muncă.

Noua unitate, care va fi inaugurată pe data de 8 august, este situată pe Strada Brăţării, Nr. 2 şi dispune de o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1.300 m².  Procesul de execuţie a noului magazin se află în linie cu strategia de sustenabilitate care face parte din modelul de business Lidl, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor şi în conformitate cu normele de protecţie a mediului. Astfel, în continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluţii şi tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficienţă energetică. De exemplu, în unitate sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezenţă şi sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalaţiile de ventilaţie. 

Noua unitate din Bucureşti are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1.300 m² şi dispune de peste 135 de locuri de parcare. Orarul de funcţionare va fi de luni până sâmbătă, între 07:30 şi 22:00, iar duminică între 08:00 şi 20:00. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 25 de noi locuri de muncă.

Deschiderea unităţii din Bucureşti îi aşteaptă pe clienţi cu promoţii şi acţiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar şi la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri şi altele. 

Inaugurarea noului magazin continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preţ, prin acţiuni simple şi sustenabile. Lidl promovează cu consecvenţă colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în reţea fiind produse în România. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite