Povestea unei nebunii obişnuite a fost prezentată de Teatrul Odeon din Bucureşti într-un spectacol-lectură pentru ca, mai apoi, să fie reprezentată sub titlul uşor modificat- Povestiri despre nebunia noastră cea de toate zilele de Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Spectacolul de atunci purtând semnătura regizorală a lui Radu Afrim.

În 2011, Teatrul Naţional din Bucureşti ne prilejuia întâlnirea cu un alt text al aceluiaşi Zelenka. Este vorba despre Purificare (a nu se confunda cu piesa omonimă a Sarei Kane !) montată de Alexandru Mâzgăreanu. Cariera scenică a acestui spectacol a fost, din păcate, dacă îmi amintesc bine, destul de scurtă. Aceasta nu din motive de valoare ( a fost selecţionat spre a fi jucat în FNT), de neaderenţă la public, ci fiindcă instituţia producătoare, intrând în renovare, şi-a  redimensionat, pentru o consistentă perioadă, activitatea.

Cu totul alta sper să fie soarta spectacolului cu piesa Job Interviews. Pe care îl înscenează alert, cu accente bine plasate, într-o cheie modern- realistă, cu bine alese spargeri metaforice, cu un crescendo atent reglat, acelaşi Alexandru Mâzgăreanu la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti.

Despre Job Interviews s-ar putea spune că desluşeşte povestea vieţii unei femei în vremea concurenţei acerbe impuse de multinaţionale. O concurenţă dură ce presupune suspendarea definitivă din fondul lexical de bază şi din viaţa curentă a persoanei respective a unor cuvinte ori sintagme precum sentimente, stimă, prietenie, compasiune, viaţă personală. Ori, cum bine observă Alexandru Mâzgăreanu într-o scurtă intervenţie publicată în caietul de sală, că este o poveste despre putere.

Vera este ceea ce se cheamă o femeie puternică. Vedem toate acestea din succesiunea de secvenţe din care e alcătuită Job Interviews. O succesiune foarte bine valorată, minuţios şi percutant particularizată de regizor, dar şi de decorul dinamic, cu geometrie variabilă semnat de Ştefan Caragiu, de muzica de scenă compusă de Alexandru Suciu. Vera e directoarea celei mai competitive, mai solicitate agenţii de casting din Cehia. O agenţie înfiinţată chiar de ea cu ani în urmă şi care, în condiţiile globalizării, a fuzionat cu o agenţie la fel de mare de la Londra. Agenţia de casting condusă de Vera are un impresionant portofoliu de talente confirmate ori doar în aşteptare, reprezintă, negociază contracte, controlează destinele unui impresionant număr de vedete. Vedete mai mult sau mai puţin reale. Unele dintre ele confecţionate chiar de Vera.

Viaţa Verei se  consumă între cifrele de afaceri ale firmei, comisioanele obţinute ca urmare a unor contracte mănoase şi nenumărate apeluri telefonice. Când vedetei cutare Vera hotărăşte că nu e cazul să îi mai răspundă la apelurile telefonice repetate, atunci e clar că personajului respectiv i s-a cam încheiat cariera.

Teoretic, Vera ar avea ceva ce ar semănă cu o familie. Din care fac parte un frate niţel rigid care e clar că nu o înţelege, o nepoată, o cumnată, un soţ de care foarte curând va divorţa, un tată de 70 de ani ce tocmai a trecut printr-un accident vascular. Respectivilor, Vera le poate acorda foarte puţin timp din viaţa ei fiindcă timpul înseamnă bani, poate fi folosit mai profitabil în întâlniri de afaceri de tot soiul. Vera are mereu pe faţă un zâmbet, semn de siguranţă de sine, ştie ce înseamnă şi care este rostul gândirii pozitive.

Până într-o zi când toate acestea se dovedesc doar o iluzie. Când partenerii de la Londra îi spun că a cam început să dea semne de oboseală, că a dat câteva rateuri, că firma a cam pierdut bani din pricina ei, că nu ar fi deloc rău să îşi ia o pauză. Forme mai mult sau mai puţin subtile spre a i se comunica vestea concedierii. Urmează o lungă perioadă de accidente, de refuzuri, cu uşi care se închid una după alta, un răstimp de umilinţe. De abandonuri de moment pe care Vera are puterea de a le surmonta după o considerabilă luptă cu proprii-le vulnerabilităţi.

Spectacolul Teatrului Toma Caragiu din Ploieşti este, înainte de toate, acela al unei actriţe. Este spectacolul Oxanei Moravec care punctează foarte bine şi siguranţa reală, de oţel, şi cea afişată, şi măştile purtate din necesităţi de supravieţuire profesională de Vera. Dar şi perioada de cădere, de dezorientare, de căutare, de luptă cu imposibilul parcursă de Vera după concediere. Celorlaltor şase actori din distribuţie le revine sarcina de a juca câte două -trei personaje, deloc asemănătoare. E vorba despre Ioan Coman (Fratele, Soţul), despre Irina Antonie (Bea, Barbi. Fata din cimitir), despre Karl Baker (Paul, Fotograful), despre Paul Chiribuţă (Tatăl, Terapeutul), despre Crenguţa Hariton (Cumnta, Îngrijitoarea, Magda), despre Alin Teglaş (Bob, Administratorul, Poliţistul).  

Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti- JOB INTEVIEWS de Petr Zelenka-  Traducerea- Mircea Dan Duţă şi Adina Maria Duţă- Versiunea scenică şi regia artistică- Alexandru Mâzgăreanu- Decor- Ştefan Caragiu- Costume- Alexandra Mâzgăreanu- Muzica- Alexandru Suciu- Cu- Oxana Moravec, Ioan Coman, Irina Antonie, Karl Baker, Paul Chiribuţă, Crenguţa Hariton, Alin Teglaş, Mădălina Cobzaru, Răzvan Băltăreţu- Data reprezentaţiei- 16 februarie 2017