Teatrul Ţăndărică aduce o nouă premieră pentru cei mici: „Paraşutiştii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După „cui i-e frică de Bau Bau“, de luna trecută, regizorul de origine croată Ivica Šimić pune în scenă vineri, de la 18.00, la Teatrul Ţăndărică, spectacolul „Paraşutiştii“. Ambele reprezentaţii aduc în atenţia publicului român tehnici noi şi inovatoare de a educa noua generaţie, de a adapta poveştile la contemporan.

Cel de-al doilea spectacol realizat de Ivica Šimić, „Paraşutiştii“, după premiera din luna martie a spectacolului „Cui i-e frică de Bau Bau?“, reprezintă o revoluţie în perceperea teatrului pentru copii, o schimbare de mentalitate. Piesa a avut premiera mondială la Bologn, în 2006 şi de atunci a participat la toate marile festivaluri din lume, fiind una dintre cele mai jucate pe plan mondial în Europa, Asia, America, Australia. 

„Spectacolul este o metaforă «desenată»  din linii sigure despre arta de a cădea, despre abilităţile oamenilor de a zbura sau de a depăşi dificultăţile vieţii. Comunicarea dintre public şi scenă se face în mod direct prin dans, mişcare, muzică, un pic de clovnerie, puţină acrobaţie ca-ntr-un joc de copii, dar cu mult umor. «Paraşutiştii» reprezintă o premieră naţională, deschizând noi orizonturi pentru teatrul de copii, în ceea ce priveşte modul de expresie artistică, de abordare a tematicii dedicată celor mici prin conectarea lor la viaţa cotidiană, fără zâne şi feţi frumoşi“, spune regizorul despre noul spectacol.

Copilul de 3 ani, 4 ani, încă nu ştie să folosescă bine limbajul vorbit. Ei comunică mai bine prin emoţii, prin mişcare, prin acţiuni decît prin vorbe. Întreg spectacolul este făcut din mişcare şi acţiune, diferite acţiuni. Ivica Šimić, regizor

„Mesajul spectacolului spune: Da, poţi zbura! Copii, şi voi puteţi zbura! Şi nu vă temeţi să cădeţi, e normal. Să cazi e normal, dar învăţaţi cum să vă ridicaţi, cum să continuaţi. Aveţi încredere în prietenii voştri! În persoanele pe care le iubiţi! Pentru că numai cu ajutorul altora, al prietenilor puteti reuşi să mergeţi înainte în viaţă“, completează Ivica Šimić.

image

Regizorul croat Ivica Šimić FOTO Teatrul Ţăndărică

Simic explică totodată importanţa unui spectacol nonverbal, aşa cum este „Paraşutiştii“, pentru copiii de câţiva ani. „Copilul de 3 ani, 4 ani, încă nu ştie să folosescă bine limbajul vorbit. Ei comunică mai bine prin emoţii, prin mişcare, prin acţiuni decît prin vorbe. Întreg spectacolul este făcut din mişcare şi acţiune, diferite acţiuni. Poate fi: luptă, zbor, cădere, dar poate fi contemplare sau un contact lent şi apropiat între cei doia ctori pe care îi folosim. De aceea folosim mişcarea şi dansul în locul limbajului vorbit.“

Ivica Šimić este actor şi regizor de origine croată, secretar general ASSITEJ (Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret), fondatorul teatrelor Epicentre şi Mala Scena din Zagreb - Croaţia, dar şi coordonator a numeroase proiecte culturale internaţionale dedicate copiilor şi tinerilor.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite