Iar din lumea aceea nu am fost excluşi nici noi, cei în al căror curriculum figura şi un Curs de Literatură Română Contemporană. Al cărui titular, profesorul Sergiu Pavel Dan, cunoscut îndeosebi datorită studiilor sale consacrate fantasticului, cartea lui intitulată Proza fantastică românească rămânând până astăzi una fără abordarea domeniului mi se pare una cu totul inimaginabilă, având grijă să ne propună cartea ca temă de seminar. Apariţia Celui mai iubit dintre pământeni a fost perceput drept un eveniment, cartea provocând nu doar ceea ce îndeobşte defineam cu ajutorul sintagmei şoc de lectură, ci, mai mult, un şoc de conştiinţă. Amplificat, desigur, de dispariţia, la doar câteva luni după aceea, o dispariţie atât de misterioasa şi controversată autorului. Îmi amintesc, de parcă s-ar fi petrecut ieri, momentul în care, pe un culoar de la etajul al doilea al Facultăţii, acolo unde era sediul Catedrei de Filologie Romanică, binecunoscutul şi regretatul italienist Teodor Boşca ne-a comunicat în şoaptă, pe atunci încă tânărului asistent Mihai Zaharia, dar, implicit, şi mie, care îl însoţeam, cutremurătoarea veste.


FOTO Nicu Cherciu

Desigur, Cel mai iubit dintre pământeni nu era nici pe departe primul roman în care era adus sub lupă, dezvăluit cu minuţie tot ceea ce însemnaseră primii cincisprezece ani de comunism, adică chiar mai mult decât era desemnat cu ajutorul sintagmei obsedantul deceniu. Nici Marin Preda nu era întâiul prozator care intra în intimitatea crudă a Erei ticăloşilor, aşa cum definea eroul său Victor Petrini perioada, Aceluiaşi Marin Preda îi aparţinea sintagma spiritul primar agresiv despre a cărui perniciozitate criminală depunea mărturie cartea. Scrierea puternică, chiar dacă imperfectă, inegală, în care Preda spunea cam tot ceea ce era îngăduit să se spună, poate, nu poate, sigur, chiar mai mult decât atât, despre prima mare etapă a comunismului în România. Vremea Anei, a lui Luca, Dej, apoi a lui Dej singur, epoca deviaţionismului de dreapta, a tovarăşilor de drum şi a luptei pentru putere de la vârfurile PMR. Cea a distrugerii programate a elitelor, devenită politică de stat, a arestările la ordinea zilei, a Canalului, a deportărilor şi epurărilor, şi a lagărelor de muncă. Cel mai iubit dintre pământeni era şi este o carte în care se vorbea despre efectele devastatoare ale luptei de clasă, despre dictatura proletariatului şi despre cooperativizare, despre atacul deschis şi nemilos împotriva Universităţilor şi a Academiei. Fără însă a se ajunge până acolo încât să se acuze pe faţă spiritul criminal intrinsec al comunismului însuşi ori faptul că stalinismul dejist ca şi naţional-comunismului lui Nicolae Ceauşescu, ajuns atunci, în anii ’80, la paroxism, nu erau decât două părţi, mai mult sau mai puţin distincte, ale acelui stalinism pentru eternitate despre care vorbeşte în cărţile sale profesorul Vladimir Tismăneanu. Un stalinism fără sfârşit căruia părea să-i fi fost destinată România după împărţeala de la Ialta.


FOTO Nicu Cherciu

Fascinaţia exercitată de romanul lui Preda pare să fi rămas intactă şi după Decembrie 1989. Cum altfel s-ar explica succesul, fie şi numai parţial, al filmului făcut în 1993 de regizorul Şerban Marinescu ori dorinţa oamenilor de teatru de a-l adapta pentru scenă?

Tudor Lucanu propune, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, ceea ce, după ştiinţa mea, înseamnă a doua adaptare scenică a romanului în 3 volume al lui Marin Preda. Pionieratul fiind apanajul unei versiuni scenice datorate actorului orădean Eugen Ţugulea şi Elenei Preda.

Tudor Lucanu concentrează în trei ore de spectacol cam tot ceea ce este mai semnificativ în roman, explicitează titlul şi sensul complexei tragedii, şi sentimentale, şi profesionale, dar şi a însăşi fiinţei umane a tânărului asistent universitar cu cariera frântă şi viaţa eşuată Victor Petrini. Scenariul se situează într-un raport de prudentă fidelitate cu romanul faţă de care îşi aroga totuşi dreptul asumării unor libertăţi, îndeosebi în ultima parte a spectacolului. Înregistrarea faptelor este avantajată, aprofundarea a tot ceea ce ţine de conştiinţă, de suflet, de revoltă şi tragedie interioară rămâne totuşi, fie şi numai pe alocuri, relativ deficitară, însă lucrurile acestea se întâmplă mai totdeauna atunci când ne aflăm în faţa unor tentative de adaptare pentru scenă a unor construcţii româneşti ample, aşa cum este cartea lui Marin Preda.


FOTO Nicu Cherciu

Spectacolul are dinamism, forţă, are şi autenticitate, toate aceste calităţi fiind favorizate şi potenţate de cinetica şi dinamica decorului creat de Cristian Rusu. Costumele sunt create de acelaşi Cristian Rusu şi de Sânziana Tarţa şi individualizează tipuri şi personaje. Cadrul realist este unul de bază, rupt poate de o supradilatare în secvenţele în care Victor Petrini ajunge să lucreze la Deratizare. Noroc că Matei Rotaru, convingătorul şi foarte adesea aplicatul interpret al personajului titular, intuieşte perfect necesitatea păstrării în echilibru a balanţei, impunând contraponderea necesară la tot ceea ce aduce jocul actorilor Radu Lărgeanu, Adrian Cucu, Radu Dogaru (cu un moment de performanţă), Cosmin Stănilă. Nimic patetic, nimic lacrimogen, nimic melodramatic în jocul lui Matei Rotaru. Din contră. Actorul surprinde asumarea bărbătească a tot şi a toate de către filosoful în devenire care rămâne astfel şi după declanşarea urgiei ce avea să îi nimicească fiinţa.

Femeile din viaţa lui Victor Petrini sunt cu minuţie desenate de Irina Wintze (Mama), Ramona Dumitrean (Matilda), Sânziana Tarţa (Suzy). Mai toţi componenţii distribuţiei- celor deja amintiţi li se adaugă Ovidiu Crişan, Ioan Isaiu, Petre Băcioiu (remarcabil în brutalul tovarăş Olaru), Miron Maxim, Cătălin Herlo (apăsat, notabil), Ruslan Bârlea, Anca Hanu - interpretează cu diferenţele, nuanţele şi particularizările aşteptate şi, neîndoielnic necesare mai multe roluri, reconstruind astfel o lume, o epocă, o vreme. Şi sugerând ori relevând de-a dreptul complicităţi, laşităţi, trădări, până la urmă şi ele faţete ale unei drame de anvergură naţională ale cărei consecinţe le decontăm şi azi. De aici, pesemne, şi stringenta actualitate a montării. Starea de veghe, starea de urgenţă. Subliniate de universul sonor la ale cărui concreteţe şi impact contribuie eficient muzica lui Şerban Ursachi.


FOTO Nicu Cherciu

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca - CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI - scenariu de Tudor Lucanu după romanul lui Marin Preda; Regia: Tudor Lucanu; Decorul: Cristian Rusu; Costumele: Cristian Rusu şi Sânziana Tarţa; Muzica: Şerban Ursachi; Maestru de lumini: Jenel Moldovan; Cu: Matei Rotaru (Petrini), Ramona Dumitrean (Matilda), Sânziana Tarţa (Suzy, Clara), Irina Wintze (Mama), Ovidiu Crişan (Tata, Instructorul), Ioan Isaiu (Petrică, Mircea, Gheorghe Gheorghiu –Dej) Petre Băcioiu (Bunicul, Olaru) Adrian Cucu (Petea, Calistrat, Gardianul), Radu Lărgeanu (Bacaloglu), Miron Maxim (Ion Micu, Căpitanul, Vătămanu, Iosif Visarionovici Stalin), Cătălin Herlo (Colonelul maghiar, Colonelul român, Pencea), Ruslan Bârlea (Istrate, Ciceo, Ofiţerul 1), Radu Dogaru (Ofiţerul 2, Vintilă), Cosmin Stănilă (Vaintrub, Strelitu’, Poetul, Vecinul), Anca Hanu (Tasia, O voce, Lăutar); Data reprezentaţiei: 23 mai 2019