Interviurile FNT. Regizorul Claudiu Goga, la Adevărul Live: „Meseria de regizor implică să trăieşti acut lumea din care faci parte“
0Spectacolul „Vizita bătrânei doamne“ se va juca în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), pe 29 octombrie, de la ora 20.00, la Sala Studio a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.
„Vizita bătrânei doamne“ de Friedrich Dürrenmatt, în regia lui Claudiu Goga, se va juca la Bucureşti, cu ocazia Festivalului Naţional de Teatru. Spectacolul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi va fi prezentat în limba română şi va fi însoţit de o traducere în engleză.
Regizorul Claudiu Goga (41 de ani) a absolvit, în 1999, UATC Bucureşti, secţia Regie teatru, la clasa prof. univ. Valeriu Moisescu. Din 2002, este directorul Teatrului „Sică Alexandrescu“ din Braşov, iar din 2007, este profesor asociat la Universitatea de Artă Teatrală „Ion Luca Caragiale“ din Bucureşti.
„Bătrâna doamnă”, Claire Zachanassian, se întoarce în oraşul unde a suferit o nedreptate în tinereţe. Bătrâna, întruchiparea unei sângeroase justiţii, oferă un miliard orăşelului ei, pentru ca cel care a fost pricina suferinţelor ei, Alfred Ill, logodnicul trădător, să fie ucis.
La Iaşi, am montat, de-a lungul timpului, spectacole importante ca „Rinocerii“ şi „Acasă, în miezul verii“. Ştiam echipa de acolo. (...) În Iaşi aveam distribuţia ideală pentru spectacol. Aveam actori importanţi, care puteau să facă foarte bine aceste roluri. (...) Marile teme sunt drumul de la păcatul individual la păcatul colectiv, de la vina individuală la vina colectivă. E şi o poveste de dragoste în această piesă.
N-am văzut spectacolele din Cluj şi Bucureşti, dar din fotografii, la nivel stilistic, cred că spectacolul de la Iaşi e mai apropiat de cel de la Cluj. (...) Pentru publicul FNT, ar fi fost extraordinar să fie şi al treilea spectacol după această piesă în festival, pentru a putea să compare.
Faptul că Marina Constantinescu a adus spectacolul în festival ne onorează.
Teodor Corban este, probabil, unul dintre cei mai buni actori români la ora asta. (...) Pe Corban sper că nu o să-l mai uite lumea. Am lucrat cu el încă de când am ajuns la Iaşi. Întotdeauna am avut senzaţia că lucrez cu un mare actor. E o bucurie pentru orice regizor
Cu Mihaela Arsenescu Werner am lucra la „Acasă, în miezul verii“, un rol foarte greu, pe care l-a făcut foarte bine. Au faima unor oameni cu care se lucrează uşor. (...) Sunt, poate, prea modeşti.
Diferenţa dintre actorii din Capitală şi cei din provincie
Dacă vorbim foarte general, în provincie lucrezi mai rapid, pentru că actorii sunt mai concentraţi la ceea ce fac la teatru. Acolo, reclamele şi filmele lipsesc în mare parte. (...) Nu toate teatrele din provincie şi nu toţi actorii sunt de talia lui Corban şi a Mihaelei Werner. S-ar putea să preferi să lucrezi în Bucureşti cu actori mai buni. (...) Dacă lucrezi repede într-un teatru prost, cu actori de o calitate negativă, te întrebi ce câştigi. (…) Marile spectacole din ultimii ani sunt făcute în provincie. (...)
E o poveste extrem de complexă, care ar trebui să aibă o poezie şi o anume emoţie. Dacă ne uităm la societatea în care trăim, cred că grotescul ar fi cuvântul cel mai potrivit. (…) Meseria de regizor implică să trăieşti acut lumea din care faci parte. (...) Peste toate indicaţiile tale, actorul vine cu personalitatea lui, cu lumea lui interioară. (...) Actorul nu e un robot, un executant, e un creator.
Teatrul trăieşte pentru că poate emoţiona, poate să-l facă pe om să simtă ceva ce acasă nu poate.
Nu am un criteriu în a alege doar texte contemporane sau clasice. Aleg texte care să spună o poveste clară pentru oricine. Oamenii care vin la teatru caută o poveste
Festival de Dramaturgie Contemporană la Braşov
Acest festival fusese pornit cu mulţi ani în urmă, la iniţiativa unui critic de teatru. Am dus mai departe acest festival, în speranţa că va aduce publicul la teatru. (...) Oamenii au venit la festival, au dat de gustul teatrului şi au început să vină şi la spectacolele Teatrului din Braşov.
Biletele pentru spectacolele din cadrul FNT 2015 pot fi cumpărate de pe www.mystage.ro
Biletele pot fi cumpărate şi de pe plarforma adevarul.ro.
Distribuţia:
Vizitatorii:
Claire Zachanassian: Mihaela Arsenescu Werner
Valetul/Judecătorul: Emil Coşeru
Toby – care mestecă gumă: Sorin Cimbru
Roby – care mestecă gumă: Radu Homiceanu
Koby – care e orb: Gelu Zaharia
Loby – care e orb: Constantin Avădanei
Vizitaţii:
Alfred Ill: Teodor Corban
Soţia lui: Tatiana Ionesi
Fiica lu: Andreea Boboc
Fiul lui: Ionuţ Cornilă
Primarul: Doru Aftanasiu
Soţia Primarului: Brânduşa Aciobăniţei
Preotul: Cosmin Maxim
Profesorul: Constantin Puşcaşu
Medicul: Adi Carauleanu
Poliţistul: Dumitru Năstruşnicu
Primul Cetăţean: Petronela Grigorescu
Al Doilea Cetăţean: Horia Veriveş
Al Treilea Cetăţean: Nicolae Ionescu
Al Patrulea Cetăţean: Daniel Busuioc
Al Cincilea Cetăţean: Monica Bordeianu
Al Şaselea Cetăţean, Al Doilea Ziarist: Radu Ghilaş
Al Şaptelea Cetăţean: Oana Sandu
Al Optulea Cetăţean: Delu Lucaci
Al Nouălea Cetăţean, Primul Ziarist : Haruna Condurache
Al Zecelea Cetăţean: Adrian Marele
Prima Femeie: Puşa Darie
A Doua Femeie: Antonella Cornici
Copiii:
Ilinca Carp
Ilinca Andreea Celmare
Robert Grigoraş
David Minca
Ioana Raluca Dulcescu
Regia: Claudiu Goga
Decor: Ştefan Caragiu
Costume: Lia Dogaru