E vorba despre ceea ce se cheamă un text bun, bine scris, abil construit, atent condus, cu neaşteptate răsturnări de situaţie, cu subtile şi cumpănite lovituri de teatru, fiecare dintre ele aducând noutăţi şi informaţii utile despre biografia componentelor unui policrom cvintet de dame reunit datorită unui caz de forţă majoră, în prag de mare sărbătoare.

Patru surori, extrem de diferite, pe care resentimentele, firile opuse, trecutul familial, incapacitatea ori lipsa voinţei de a  înţelege realitatea şi, mai ales, nevrerea de a se înţelege una pe alta, femei rele şi bune deopotrivă, s-au întrunit de urgenţă, la chemarea celei mai mici, din cauza dispariţiei neaşteptate a mamei. Fiecare a adus cu sine propriile răutăţi, dureri, frustrări. Fiecare, mai întâi pozează şi apoi se revelează. Măştile cad, secretele se dezvăluie, toate cele patru fete sunt, de fapt, cu totul altfel decât îşi imaginează celelalte trei că ar fi. Falsa dispariţie le îngăduie regăsirea, refacerea legăturilor naturale, de sânge, dintre ele, le permite atenuarea rivalităţilor, autoînţelegerea, dar şi descoperirea unor însuşiri până atunci nebăgate în seamă ale propriei mame ce a decis să plece pe neaşteptate în România de origine, acolo unde şi  ea are o soră mai mică cu care până atunci nu s-a înţeles defel.

Yom Kippur mai este şi ceea ce s-ar putea numi un “text salvator” tocmai fiindcă oferă cinci roluri feminine “grase”. Mare mirare că până acum, Yom Kippur, deşi disponibilă de câţiva ani pe piaţa românească de literatură dramatică datorită unei bune traduceri semnată de Ada-Maria Ichim, nu a avut parte decât de o singură versiune scenică. Aceea a unui spectacol de absolvenţă la UNATC, în regia lui Alexandru Jitea, spectacol transferat mai apoi, cu foarte puţine modificări, pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Mare mirare şi nu prea fiindcă ştiu cât de debilitate sunt, în ultima vreme, secretariatele literare, cât de puţin se mai citeşte prin Teatre, cum afişele anuale ale acestora se fac prin aglutinarea feluritelor propuneri ale diverşilor regizori invitaţi şi nu în numele unei idei de repertoriu autentic. Aşa se face că, atunci când actriţele mai numeroase ( altă anomalie), dar şi mai vocale decât bărbaţii (lucru normal) cer de lucru, se scoate repede de la naftalină  Opt femei care se scurtează, se recondiţionează, ba chiar se şi completează formal cu un rol masculin şi se montează în cel mai anartistic chip cu putinţă, fără a se mai căuta şi altceva.

Yom Kippur a fost adusă la Teatrul de Nord din Satu Mare de foarte tânărul şi seriosul regizor Eugen Gyemant. Acesta a citit textul  cu maximă rigurozitate, i-a descoperit multiplele  culori şi nuanţe, s-a jucat cu el aşa cum te joci cu celebrul cub  al lui Rubik, i-a combinat şi recombinat faţetele, i-a dezvăluit farmecul. Dar nu a făcut-o în stil macho, autoritarist, expunându-se în principal pe sine. Făcând dovada unui deosebit simţ al măsurii, Eugen Gyemant a ţinut cont de principala realitate a textului. Aceea că  Yom  Kippur e, înainte de orice, un text de actori. Adică de actriţe. Singur printre femei – celor cinci interprete foarte bine alese li s-a alăturat coregrafa Gabriela Tănase al cărei rost a fost acela de a face astfel încât să se evite riscul ca montarea să fie unul strict factuală, limitat realistă- Eugen Gyemant s-a descurcat de minune. Nu a căzut în capcana idolatriei personale, nu a recurs la imagini filmate spre a evidenţia prezenţa şi mesajul mamei dispărute, nu a apelat la zorzoane scenografice.

Fiindu-i foarte clare ideile şi dominantele piesei, Eugen Gyemant s-a concentrat eficient pe lucrul cu interpretele. Şi a făcut foarte bine. “Veteranele” Carmen Frăţilă (Malka) şi Rora Demeter (Mama) fac două roluri remarcabile, poate unele dintre cele mai bune din carieră. În spatele durităţilor, răutăţilor, asperităţilopr, cele două personaje au camuflat multă emoţie şi foarte multă sensibilitate, iar amestecul acesta e bine surprins de spectacol. Pe jocul dintre aparenţă şi esenţă e concentrat şi modul în care şi-au rezolvat rolurile şi mai recent intratele în trupă Ioana Cheregi (Amira), Alexandra Odoroagă (Evelyn) şi Alina Negrău (Fanny).

Un alt atu al montării este ilustraţia muzicală datorată, pesemne, tot lui Eugen Gyemant. Acesta nu a ales muzica doar fiindcă e frumoasă şi numai pentru că sună bine, ci mai ales deoarece bucăţile ce o compun au şi ele un rost în plurisemantismul spectacolului.

Am mai spus-o şi cu altă ocazie. Teatrul de Nord din Satu Mare e silit ca vreo două stagiuni să  joace în clădirea mai puţin primitoare Casei de cultură a sindicatelor, sediul lui tradiţional aflându-se în renovare. În astfel de situaţii, există pericolul pierderii de spectatori. Însă a nu vedea Yom Kippur doar din cauză că spectacolul nu se joacă în Teatru, mi se pare o mare greşeală. Sper că sătmărenii o vor evita. 

Teatrul de Nord  din Satu Mare- YOM KIPPUR de Hanna Azoulay Hasfari;

Traducerea: Ada-Maria Ichim;

Regia artistică şi scenografia:Eugen Gyemant;

Coregrafia: Gabriela Tănase;

Cu: Ioana Cheregi, Alexandra Odoroagă, Alina Negrău, Carmen Frăţilă, Rora Demeter;

Data reprezentaţiei: 12 aprilie 2014