Să îi fi fermecat într-atât cenaclul Flacăra al tineretului revoluţionar care, pe vremea aceea, încă nu ajunsese totuşi la faza delirant-naţionalistă şi la dubla absolutizare a cultului personalităţii- al personalităţii lui Ceauşescu şi al Elenei, dar şi al personalităţii lui Adrian Păunescu-, dublă absolutizare care i-a adus sfârşitul în anii `80?

Să fi fost oare acei tineri chiar atât de naivi încât să creadă în îndoctrinarea din emisiunea pentru tineret de joi seara, emisiune la care trudeau capi ai propagandei democratice de după 1989 precum Emil Ghiţulescu (ajuns ambasador), acum regretatele Jeana Gheorghiu şi Anca Fusariu (să mă ierte Bunul Dumnezeu, dar eu nu le pot nici uita, nici ierta activitatea de propagandiste ale UTC cu cartea de muncă în TVR!) sau fascinantul cameleon care este Mihai Tatulici?

Sunt convins că nu. Şi sunt convins că nici regimul nu era nici un moment sigur de eficienţa controlulului absolut asupra tinerei generaţii. Altminteri cum s-ar explica fascinaţia pe care au exercita-o asupra tinerilor de atunci Cornel Chiriac şi emisiunile lui muzicale de la Radio Europa liberă, dar şi durerile de cap pe care le dădeau ele comuniştilor şi Securităţii.

Cine a fost Cornel Chiriac?

Cornel Chiriac şi-a început activitatea de dj. la Radio Bucureşti. Acolo s-a născut şi prima formulă a Metronomului. Pe care Chiriac îl realiza, dacă nu mă înşel, împreună cu Geo Limbăşanu şi cu Ovidiu Dumitru.

La un moment dat emisiunea dar şi Cornel începuseră să deranjeze. Chiriac era un revoltat, emisiunea lui nu se supunea deloc canoanelor tot mai puţin permisive ale epocii.

Din câte se pare, exasperat de opreliştile de toate felurile, Cornel a profitat de o prietenie cu un solist venit la una dintre primele ediţii ale Cerbului de aur şi de o viză turistică în Cehoslovacia, dar şi-a modificat foaia de parcurs şi a cerut azil politic în Austria. Despre sosirea lui în lagărul de refugiaţi de la Traiskirchen a aflat Noel Bernard, excepţionalul director al Serviciului în limba română de la Europa liberă. Care l-a căutat şi care, îndată după ce formalităţile legale de imigrare în Germania au fost gata, i-a oferit să facă o emisiune muzicală pe unde scurte.

Bernard nu era un mare admirator al muzicii care îi plăcea lui Cornel Chiriac. Ne spune asta chiar soţia sa, Ioana Măgură-Bernard, în cartea pe care i-a consacrat-o. (cf. Directorul postului nostru de radio, Editura Curtea veche, 2007). Dar ştia că Radio-ul pe care îl conducea nu trebuia să fie doar unul pe placul său. Bernard îşi dorea să facă din Europa liberă în limba română un post de radio complet, o alternativă reală la tot mai ideologizatul Radio Bucureşti. Şi nu se poate să nu fi intuit marele gazetar că cei ce aflaţi pe atunci la o vârstă tânără şi care pentru moment ascultau doar muzică, vor deveni în viitor ascultătorii Actualităţii româneşti ori ai Programului politic.

Noul Metronom  a devenit pe neaşteptate extrem de popular. Nu doar printre tinerii români care sufereau când simţeau că nici regimul, nici Adrian Păunescu, nici Mihai Tatulici şi nici Anca Fusariu nu le dau muzica ce le place. Ci şi cei din alte ţări pe atunci comuniste. Tineri care uitau de mirificii anii 70 şi de beneficiile lor, deveniţi astfel graţie propagandiştilor cu retard din zilele noastre, şi îi scriau lui Cornel Chiriac.

Scrisorile lor nu făceau mare plăcere Securităţii. De fapt, o enervau la culme. Chiar dacă fostul colonel Ilie Merce spune altceva în filmul Război pe calea undelor-  şi o spune cu o obrăznicie revoltătoare, ştiind că nimic rău nu li se poate întâmpla securiştilor în România de azi fiindcă Traian Băsescu a condamnat comunismul, dar pe securişti niciodată—tinerii aceştia îşi asumau multe riscuri atunci când, la adăpostul unui pseudonim- îi scriau lui Cornel Chiriac.

Când Securitatea le intercepta scrisorile şi izbutea să îi identifice, urmau pedepse, bătăi, eliminări, dacă nu chiar exmatriculări din şcoală ori din facultate.

Nu ştiu exact dacă atacul banditesc din seara de 4 martie 1975, în urma căruia a murit Cornel Chiriac, a fost urmarea ordinelor lui Ceauşescu ori ale Securităţii. Liviu Tofan, mulţi ani redactor la Europa liberă, apoi şef al Serviciului de ştiri şi mai târziu director adjunct, susţine că asasinul lui Cornel, pe nume Mario Gropp, a acţionat la ordinele Securităţii. Răspunsul definitiv se află în arhivele Direcţiei de informaţii externe, aflată acum în custodia SIE.

Simplul fapt că un tânăr era bătut ori persecutat doar fiindcă a vrut să asculte o melodie a cărei audiţie îi era refuzată de generosul comunism din anii `70, spune multe despre cât de falsă e imaginea poleită ce se confecţionează azi respectivei perioade.