Lenuţa Ceauşescu în rol de primă-doamnă şi de soacră-mare

Lenuţa Ceauşescu în rol de primă-doamnă şi de soacră-mare

Patricia, soţia preşedintelui american Richard Nixon, a fost model de „primă doamnă“ pentru Elena Ceauşescu

Inspiratoarele Lenuţei Ceauşescu pentru rolul de însoţitoare nelipsită a soţului ei în călătoriile peste hotare n-au fost nevestele de la Moscova sau Pekin. Ci tocmai primele doamne din Statele Unite şi din ţările occidentale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Intensitatea şi pericolele acţiunilor lui Ceauşescu din 1968, i-au cimentat, dacă mai era nevoie, relaţiile conjugale. Prin contrast cu matricea familiei vechi – burgheze sau ţărăneşti -, tânărul Ceauşescu se formase în această privinţă după modelul lui Rahmetov, personajul romanului lui Cernîşevski „Ce-i de făcut?”.

Preaiubită ,,tovarăşă de viaţă” 

Pentru Ceauşescu, dragostea n-a însemnat sexualitatea dezlănţuită, după poftă şi fără angajamente, cum o trăiseră mulţi revoluţionari. N-a cunoscut nici măcar plăcerea descărcărilor în confesiuni şi chefuri. A trăit cu lacăt la gură pentru spaime, îndoieli sau coşmaruri. Fără-ndoială, s-a mărturisit exclusiv soaţei sale. Femeia lui e tovarăşa de viaţă deplină, fiinţă unică a împărtăşirii intimităţilor sale fizice şi sufleteşti.

De-aici s-a tras puterea Elenei Ceauşescu. În timp, tot mai mare, alimentată de spaimele, oboseala şi bătrâneţea lui.  De când partidul comunist ajunsese la putere, nevasta lui Ceauşescu asistase la ,,nebunia” tovarăşilor cu munci de răspundere de a-şi schimba mai vechile neveste cu femei tinere şi frumoase. Actriţele, cântăreţele, balerinele erau considerate piezele-rele ale căminului conjugal.

Un NU hotărât stilului sovietic

Anii ’60 au fost şi anii a ceea ce sociologii au numit democraţie domestică în relaţiile de cuplu, dar şi anii când femeile ies pe scena politicului. S-a speculat mult după căderea regimului că stăruinţa soaţei lui Ceauşescu de a-şi însoţi pretutindeni bărbatul, avea ca sursă de inspiraţie nevestele dictatorilor din America Latină. Când a ajuns să le cunoască însă, Lenuţa se putea socoti mai învăţată ca ele.
Dacă Nicolae Ceauşescu se voia un lider comunist democrat, cu certitudine soţia sa căutase alte surse de inspiraţie decât soţiile de la Kremlin. Stilul impus de Stalin, nu putea fi considerat decât depăşit. „Soţia din Kremlin îşi putea permite să fie numai soţie”, mărturisise sentenţios Nina Hruşciova. În sarcinile acestor tovarăşe de viaţă cădeau copiii şi confortul pe care trebuiau să-l asigure soţului ca să se poată dărui cu întreaga lui forţă înaltelor sarcini de partid. Păzite bine în reşedinţele lor, dispuneau de o întreagă curte de bucătărese, dădace şi cameriste. Chiar şi după ,,dezgheţul” hruşciovist care-a statornicit obiceiul călătoriilor peste hotare iar protocolul impunea prezenţa nevestelor, până la Raisa Gorbaciova, doamnele Kremlinului s-au ţinut departe de reflectoarele scenei politice. Fosta moaşă, Victoria Brejneva suporta greu chiar şi ieşirile la adunările de 8 martie, Ziua Femeii. Şi s-a plâns totdeauna de corvoada călătoriilor în străinătate. Nu vezi nimic închisă în  limuzinele din care interpretul îţi arată, la dreapta, un mare monument istoric, şi imediat, la stânga, altul, s-a confesat soţia lui Brejnev, la bătrâneţe, presei glasnost-ului.

Cu totul altfel şi cu nemăsurată plăcere şi-a jucat rolul Elena Ceauşescu.

Modelul Pat

La fel cum Ceauşescu s-a arătat entuziasmat de cunoştinţa cu fostul ,,zarzavagiu”, Richard Nixon, personalitatea soţiei sale şi sprijinul afişat de aceasta în campaniile şi turneele politice ale preşedintelui Americii, au amprentat viziunea Elenei Ceauşescu.

Pregătindu-se s-o însoţească pe prima doamnă a Americii în programul aparte conceput pentru ea în România, nevasta lui Ceauşescu se informase asupra biografiei şi obiceiurilor popularei Pat. 
Patricia Nixon inaugurase un nou stil la Casa Albă şi promovase imaginea unui cuplu de nedespărţit, putând servi ca model unei perechi novatoare cum se voiau Ceauşeştii.  Alături de soţul ei, Pat vizitase peste 80 de ţări. Era cea dintâi dintre primele doamne ale Americii care se întreţinuse singură din cele mai diverse slujbe: de la femeie de serviciu într-o bancă, la figurantă în cinematografie, de la dactilografă la telefonistă. Fiică de miner şi-a plătit singură studiile superioare.  Campania lui Nixon din 1968 a fost a opta campanie electorală în care-l însoţise soţia sa. În plină epocă a feminismului, Patricia Nixon a inaugurat şi practica de a lua cuvântul, în numele soţului său, în campanii electorale. Dornică de apariţii publice, presa o răsplătise cu titluri precum „mama anului” şi “gazdă a naţiunii“. „Pat ca Primă Doamnă” fusese un slogan de campanie electorală a soţului ei. În galeria gazdelor Casei Albe o individualizau şi stilul sobru vestimentar, precum şi preferinţa declarată pentru produsele americane. 

Elena Ceauşescu nu avea însă darul Patriciei Nixon de-a fi deschisă şi fermecătoare. Ori de-a strânge mâini necunoscute sau de-a interveni direct în suferinţa semenilor prin opere caritabile. Trecuseră mai bine de două decenii de când familia Ceauşescu se despărţise de gloată. Decuplaţi de-atâta vreme de la normalitate, viaţa lor merita ironia Nadejdei Krupskaia la adresa lui Lenin. Soţul ei, zisese aceasta, se purta ca şi cum franzelele ar fi crescut în copaci.   

Doi cuscri ,,nepotriviţi“

Dacă subalternii lui Ceauşescu se întreceau în a ghici şi împlini dorinţele nevestei sale, copiii nu s-au lăsat totdeauna struniţi.

Cuvânt decisiv a avut mama  în profesia Zoiei. Iubitoare de literatură şi artă, fata a vrut să urmeze regia de teatru, după amintirile lui Vladimir Tismăneanu.  De-ajuns a fost pentru ţara aceasta o Lica Gheorghiu, ar fi fost replica mamei, orientând-o spre matematică (,,Marele şoc. Din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu despre comunism, postcomunism, democraţie“, Bucureşti, Editura enciclopedică, 2004).  

Până la urmă, studiile copiilor s-au aranjat, pe placul părinţilor, spre specializări utile societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Valentin a optat pentru facultatea de fizică a Universităţii bucureştene, preferinţă împărtăşită şi de băieţii familiilor Preoteasa, Maurer şi Fazekaş. Pe-acelaşi drum a pornit şi mezinul, Nicu. În fizica atomică îşi puneau liderii comunişti speranţele viitorului. Studios şi pasionat, Valentin Ceauşescu şi-a continuat studiile la Imperial College din Londra. L-a însoţit şi Janczi, fiul lui Fazekaş.

După absolvire, fiul cel mare al Ceauşeştilor s-a angajat cercetător la Institutul de Fizică Atomică. S-a şi căsătorit, în acelaşi an, 1970, cu prietena din adolescenţă, Iordana, fiica lui Petre Borilă şi a Ecaterinei Abraham. Iordan Dragan Rusev – numele lui Borilă din actele de stare civilă întocmite în oraşul natal, Silistra - deţinuse cea mai înaltă funcţie dintre „spanioli”. Fusese numit de Moscova comisarul grupei de luptători români pe lângă Comandamentul Brigăzilor Internaţionale. Lui Borilă i-a succedat apoi Ceauşescu în funcţia de nou comisar roşu al Armatei, şefia DSPA fiind un post cheie din proiectului românizării structurilor de vârf ale partidului. Din aranjamentele alegerii sale în fruntea partidului, pe acest viitor cuscru al său şi pe Coliu îi îndepărtase Ceauşescu sub pretextul protecţiei de imixtiuni străine.

Nici cuscra nu putea să le fie mai pe plac socrilor mari. Ilegalista Ecaterina Borilă era pe deasupra soră cu văduva lui Bela Breiner, penultimul lider al comuniştilor români numit de Comintern. Încă din 1966, Ceauşescu criticase public rolul Cominternului în istoria PCR, supărându-l pe Brejnev. Eliminat din Comitetul Central în 1969,  Borilă a fost trimis secretar al judeţenei de partid Constanţa unde-a rămas până la moarte.

Iordana, prima noră a Ceauşeştilor se născuse în 1946 şi absolvise, ca alte beizadele din Primăverii,  studii de istoria şi teoria artei. Mireasa – dar despre vreo nuntă nu s-a vorbit nimic –  era deja în câmpul muncii, muzeograf la Muzeul de Artă al RSR. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: