Pe 26 decembrie 1989, conducerea MApN a hotărât constituirea unui grup de patru ofiţeri MApN, care să asigure protecţia fizică a membrilor marcanţi ai CFSN. Pe structura acestui grup s-a constituit prin Decretul nr. 204 din 7 mai 1990, emis de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), Unitatea Specială de Pază şi Protocol (USPP), în subordinea Ministerului Apărării Naţionale (în componenţa Brigăzii de Gardă), cu misiunea de a asigura protecţia şi paza demnitarilor. După promulgarea Legii nr. 51/26 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României, USPP a căpătat denumirea de Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), devenind un organ de stat „cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale”. Presa a comentat de-a lungul timpului faptul că în cadrul SPP au activat numeroşi ofiţeri din fosta Direcţie a V-a a DSS. Pe 18 decembrie 1992, printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), se înfiinţează Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) pe structura fostei Unităţi Speciale „R” a fostului DSS. Desprinderea totală a telecomunicaţiilor speciale din structura MApN se va face mai întâi prin HG nr. 229 din 27 mai 1993, care a stabilit unele măsuri de organizare şi funcţionare a STS ca organ central de specialitate în domeniul telecomunicaţiilor speciale, iar cadrul legal de funcţionare a fost stabilit prin adoptarea Legii nr. 92/1996.

Demonstraţie în faţa Palatului Victoria (28 ianuarie 1990)

Infiltrări din GRU în Armata română

MApN a păstrat structura Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA) până în februarie 1991 când DIA îşi schimbă denumirea în Direcţia de Cercetare a Armatei, iar în septembrie 1993 în Direcţia Informaţii Militare (DIM). Se constituie, totodată, Direcţia de Contraspionaj a MApN, pe 14 mai 1990, prin Ordinul M41/1990, cu atribuţii şi cadre de la fosta Direcţie a IV-a Contrainformaţii Militare şi care îşi intră efectiv în atribuţii la 24 aprilie 1990. Şeful acestei structuri va fi generalul de divizie Victor Negulescu, fost ataşat militar al României la Roma în decembrie 1989. Ordinul M98/1990 al Ministrului Apărării Naţionale specifica faptul că Direcţia de Contraspionaj este „o unitate specializată care organizează, planifică, execută şi coordonează activităţile operativ – informative în scopul prevenirii, descoperirii şi contracarării actelor ostile ale serviciilor de informaţii străine îndreptate împotriva Armatei Române”. În presa post-decembristă, ca urmare a dezvăluirilor făcute de către unii dintre ofiţerii fostului DSS, s-a vorbit foarte mult despre posibilitatea unei infiltrări la vârf a conducerii MApN şi a DIA de către GRU (serviciile secrete ale armatei ruseşti - n.r.) , înainte de 22 decembrie 1989. Erau invocate numele generalilor Nicolae Militaru, Vasile Ionel, Marin M. Pancea, Gheorghe Logofătu etc. şi a unor ofiţeri superiori din MApN care ar fi lucrat pentru GRU sau KGB, însă dovezile, cu excepţia unor supoziţii, nu au fost făcute publice niciodată în condiţiile în care se păstrează misterul asupra destinului dosarelor din arhiva fostei UM 0110 (anti-KGB), precum şi al dosarelor fostei Direcţii a IV-a Contrainformaţii Militare. În conformitate cu declaraţiile publice ale şefului Arhivei SRI, Florin Pintilie (Jurnalul Naţional, Anul XIII, luni, 16 mai 2005, p. 8 – 9), Arhiva Direcţiei a IV-a Contrainformaţii Militare a fost preluată de structurile de informaţii ale MApN şi se află, şi acum, în posesia acestora.

În mass-media din România anilor '90 s-a menţionat efectuarea unei călătorii la Moscova, pe 11 decembrie 1989, de către un grup de civili şi ofiţeri din MApN şi DIA, printre care cercetătorul ştiinţific dr. Ioan Mircea Paşcu, colonelul Paul Şarpe, maiorul Gheorghe Lungu, la „un colocviu pe tema securităţii în Balcani”. O astfel de călătorie a amplificat supoziţiile memorialiştilor din DSS privind implicarea DIA într-un posibil scenariu al unei lovituri de stat militare împotriva lui Nicolae Ceauşescu, cu concursul GRU. În volumul său de memorii intitulat Jurnal de... „Front”, Ioan Mircea Paşcu consemnează faptul că un grup de specialişti din domeniul relaţiilor internaţionale şi câţiva diplomaţi din MAE au plecat la Moscova, pe 11 decembrie 1989, la invitaţia Academiei Diplomatice din Moscova adresată Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale din România, pentru o reuniune ştiinţifică pe problematica Balcanilor. Membrii delegaţiei, în conformitate cu amintirile lui Ioan Mircea Paşcu, erau ambasadorul Niculae Micu din MAE, dr. Cristian Popişteanu (directorul revistei Magazin Istoric), o doamnă de la Institutul de Economie Mondială şi un domn pe nume Iordache din MAE de la Bucureşti.

Într-o emisiune de televiziune realizată de către jurnalistul Vartan Arachelian şi intitulată În faţa dumneavoastră, colonelul Paul Şarpe, locţiitor al şefului DIA în decembrie 1989, a respins categoric afirmaţiile conform cărora ar fi călătorit la Moscova pe 11 decembrie 1989. „Este o aberaţie, o minciună grosolană”, a declarat colonelul Paul Şarpe. „Deplasarea a avut loc cu TAROM-ul în ziua de 11 decembrie 1989, cu revenirea pe 16 decembrie, odată cu declanşarea evenimentelor de la Timişoara, de care noi nu aveam habar. Spre Moscova, am călătorit, desigur, fără să ştim cine erau ceilalţi pasageri, cu o delegaţie a Ministerului Apărării, care mergea la o activitate pe linia Pactului de la Varşovia. Acel fapt a fost ulterior intens exploatat mediatic, ca o dovadă, chipurile, a legăturilor secrete pe care cei veniţi la putere după Revoluţie le-ar fi avut cu Armata şi cu...Moscova!?”, va consemna Ioan Mircea Paşcu în memoriile sale. Enigmele nedescifrate din decembrie 1989, în ceea ce priveşte modul de comportament al structurilor de intelligence ale României socialiste, cu precădere cele militare, vor influenţa relaţia dintre ofiţerii fostului DSS, păstraţi în SRI şi SIE, şi DIA.

Liderii opoziţiei politice din România în marş de protest pe străzile Bucureştiului (1990)

DSS vs DIA

Rivalitatea dintre ofiţerii fostului DSS şi cei ai DIA îşi va spune cuvântul şi, în anii '90, în ceea ce priveşte descifrarea modului în care Armata ar fi putut fi implicată sau chiar a fost în diferitele încercări, mai mult sau mai puţin ştiute, de răsturnare prin forţă a lui Nicolae Ceauşescu cu sprijin politic, militar şi de intelligence sovietic. Volumul de amintiri al lui Aurel I. Rogojan, fost împuternicit la conducerea Serviciului Independent Secretariat-Juridic din DSS în 22 decembrie 1989, cu gradul de locotenent-colonel, intitulat 1989. Dintr-o iarnă în alta…România în resorturile secrete ale istoriei (Editura Proema, Baia Mare, 2009), readuce în discuţie rivalitatea fără precedent între DSS şi DIA. Racolarea unor ofiţeri din Direcţia a III-a a DSS pentru a deveni „ofiţeri acoperiţi” ai DIA, în anii '80, a reprezentat, în clipa descoperirii acestui lucru, un şoc pentru conducerea DSS. „În anii 1990 – 1992, am primit câteva confirmări importante cu privire la existenţa unor ofiţeri acoperiţi ai Direcţiei de Informaţii a Armatei, de data aceasta în structurile de conducere ale Departamentului Securităţii Statului, ca locţiitori ai şefilor unor direcţii centrale”, scrie Aurel I. Rogojan la pagina 88 a lucrării sale. O afirmaţie şocantă care distruge mitul atotputerniciei Securităţii. Greu de acceptat, fără prea multe dovezi credibile, însă teza vine să justifice teoria loviturii prin surprindere pe care a dat-o, în decembrie 1989, DIA. Şeful de cabinet al lui Iulian Vlad lasă să se înţeleagă că personalul de conducere din Direcţia a IV-a Contrainformaţii Militare, şi nu numai, juca dublu, adică raporta şi la DIA.

Există o serie de ofiţeri ai MApN ale căror biografii profesionale alimentează teoria unei infiltrări a GRU în DIA cu consecinţe asupra modului de interpretare a comportamentului liderilor din MApN după 22 decembrie 1989. Aurel I. Rogojan vorbeşte despre un colonel „ID” (supranumit în presa vremii „generalul roşu”), respectiv colonelul Ion Drăgoi din DIA, fost şef al Secţiei a II-a din DIA care se ocupa de ofiţerii sub acoperire ai serviciului secret al armatei. Ion Drăgoi avea studii militare pe linie de informaţii la Moscova, făcute în anii '50, şi a fost trecut în rezervă în 1980. După Revoluţie a fost reactivat, avansat general de brigadă la 18 mai 1990 şi numit la conducerea fostei Unităţi de Filaj a DSS-ului, integrată în MApN după 22 decembrie 1989. Generalul de brigadă (r) Ion Drăgoi a fost implicat, din postura de consilier al Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, în scandalul „Timofte - KGB”. A acţionat colonelul „ID” în virtutea unui plan prestabilit, sau a profitat de valul revoluţionar pentru a prelua sub control anumite pârghii ale puterii, ca unul care ştia ce însemnă PUTEREA?

Câţi ofiţeri DIA care lucrau pentru KGB&GRU în anii '80 a descoperit Direcţia a IV-a, respectiv celebrul Pavel Coruţ, şeful Biroului de Contraspionaj din Direcţia a IV-a, care supraveghea contrainformativ DIA? Răspunsul se lasă încă aşteptat. Referindu-se la această rivalitate dintre ofiţerii de informaţii militare şi cei de securitate, ce va continua şi după decembrie 1989, autorii volumului Direcţia de Informaţii Militare între ficţiune şi adevăr consemnează următoarele:

Colaborarea cu alte ministere şi instituţii centrale şi mai ales cu organele de specialitate din Ministerul de Interne, absolut necesară pentru Serviciul de informaţii militare, nu s-a putut desfăşura nici în această perioadă (1964 – 1978 - n. n.) în limitele principiale stabilite prin protocoalele încheiate la nivelul Ministerului Apărării Naţionale. Unii ofiţeri din cadrul Ministerului de Interne şi-au depăşit competenţele, subordonându-şi unele cadre din organul de informaţii militare, inclusiv de la posturile din străinătate. Prin această practică s-a creat o situaţie extrem de periculoasă şi de neconceput în raport cu principiile muncii de informaţii militare şi cu necesitatea pentru Armată de a se subordona exclusiv conducerii superioare a statului român, fără a depinde de nimeni altcineva în procurarea informaţiilor specifice (...) De asemenea, s-a încercat controlul pe mai multe căi a activităţii informative militare, însuşirea unora din rezultatele obţinute pe această linie şi limitarea posibilităţilor operativ-informative ale Direcţiei Informaţii”.

Nicolae Ceauşescu va respinge o propunere de unificare a tuturor organelor de informaţii sub egida Ministerului de Interne, după cum va declara generalul Dumitru I. Dumitru, şeful DIA (1964 – 1978), însă defectarea lui Ion Mihai Pacepa (28 iulie 1978) avea să se intensifice „controlul organelor de securitate asupra Direcţiei Informaţii, a cărei activitate a început să fie din ce în ce mai afectată ca urmare a acestei imixtiuni”. Începând din 1980, conducerea politică superioară a României socialiste nu a mai permis trimiterea de ofiţeri ai DIA în străinătate, la post, astfel încât numărul de ataşaţi militari a scăzut de la 48 (în 1978) la 4 în decembrie 1989.

General în rezervă şcolit în URSS, consilierul lui Iliescu

O biografie profesională controversată, cu efecte în planul securităţii naţionale, în opinia mass-media şi a analiştilor politico-militari, este cea a fostului consilier prezidenţial pentru securitate naţională, generalul de armată Vasile Ionel (foto). Absolvent al Şcolii de Ofiţeri de Artilerie din Piteşti, la absolvirea cărora a fost înaintat, prin Decretul Regal din 1 iulie 1947, la gradul de sublocotenent de artilerie, şi, mai apoi, al Academiei Militare de Artilerie şi Rachete a URSS-ului de la Moscova (1949-1954), ca şef de promoţie, generalul-colonel Vasile Ionel va fi trecut în rezervă, în iunie 1980, ca urmare a derulării procesului de eliminare din armată a generalilor şcoliţi în URSS. Vasile Ionel a fost rechemat în cadrele active ale armatei printr-un decret din 28 decembrie 1989 semnat de către preşedintele CFSN, Ion Iliescu. El a fost numit la data de 28 decembrie 1989 în funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, pe care a îndeplinit-o până la 30 aprilie 1991. În această calitate, el a cumulat şi funcţiile de prim-adjunct al ministrului Apărării Naţionale (28 decembrie 1989 - iunie 1990) şi secretar de stat al MApN (iunie 1990 - mai 1991). La data de 1 mai 1991, prin Decret prezidenţial, Vasile Ionel a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial, şef al Administraţiei Prezidenţiale (mai 1991 - 1 septembrie 1994), iar apoi consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, fiind membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (1 septembrie 1994 - 29 noiembrie 1996).

Doamna „translatoare” Georgeta „Gritti” Blaj este agentul care din însărcinarea directorului SIE, Ioan Talpeş, va continua să-l supravegheze informativ, din postura de secretară a acestuia, pe consilierul prezidenţial Vasile Ionel care era considerat ca fiind un agent al GRU. Autorul lucrării Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…(vol. I) susţine că doamna „translatoare” Georgeta „Gritti” Blaj fusese infiltrată de către şeful DIA, generalul-maior Dumitru I. Dumitru, în anturajul generalului-locotenent dr. Ilie Ceauşescu la Centrul de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară. „«Translatoarea» Georgeta «Gritti» Blaj a continuat să lucreze sub acoperire împotriva ţintelor GRU, după 1989”, scrie Larry L. Watts la pagina 700 a lucrării sale. Un astfel de „adevăr istoric” ne împinge la reflecţie:

1) de unde ştia Ioan Talpeş, viitor director SIE şi principal confident/consilier al americanului Larry L. Watts, de existenţa agentului „translator” Georgeta „Gritti” Blaj astfel încât să o folosească în continuare?

2) a fost transferată Georgeta „Gritti” Blaj de la DIA la SIE, după 1989?

3) dacă da, din ordinul cui?

4) domnul Ioan Talpeş făcea parte din cercul intim al conducerii DIA dinainte de 1989, astfel încât „legenda” privind infiltrarea de către DIA a primului cerc de putere din jurul preşedintelui Ion Iliescu nu mai este doar o legendă?

O cooperare deplină şi sinceră între DIA şi SIE după 22 decembrie 1989 este, deocamdată, greu de crezut, acceptat şi dovedit.

Marin M. Pancea (n. 15 octombrie 1928) era general-maior în MApN pe 22 decembrie 1989 şi comandant al Centrului Militar Judeţean Brăila. A fost avansat la gradul de general-locotenent pe 30 decembrie 1989. Marin M. Pancea fusese ataşat militar al României în Franţa, însă a fost retras de la post ca urmare a suspiciunii privind legături cu GRU şi trimis în provincie. Viceamiralul (r) Ştefan Dinu, fost şef al DIA, declara într-un interviu, din septembrie 2010, cu referire la activitatea generalului Marin M. Pancea în perioada ataşaturii militare, următoarele: „A plecat pe roţi (spre ţară, de la Paris - n. n.) şi la noi exista o ordine. Când pleci cu autoturismul dintr-o ţară, să vii acasă, raportezi traseul. Lui i s-a pierdut urma. Trei zile a fost de negăsit. Ştiu acest lucru de la Contrainformaţii, care i-a luat urma. Până la urmă se ştie: s-a întâlnit la Viena cu cineva”.

Schimbările majore din cariera acestor ofiţeri au fost generate de ofensiva serviciilor de contrainformaţii româneşti care au ripostat acţiunilor KGB&GRU prin înlăturarea din funcţiile superioare de conducere din Armată a ofiţerilor şi generalilor care aveau studii în URSS şi care nu prezentau suficiente garanţii şi încredere pentru funcţiile respective. Totodată, soţiile de origine sovietică ale ofiţerilor români au fost sfătuite să-şi ia cetăţenia română, însă doar unele dintre ele au acceptat. Ca urmare ofiţerii respectivi au fost scoşi din armată. Unii dintre ei au părăsit ţara, mergând după soţii în Uniunea Sovietică, unde au fost imediat încadraţi pe funcţii similare în Armata Roşie. Acestora li s-a promis că, într-un viitor apropiat, conducătorii politici naţionalişti de la Bucureşti vor fi înlăturaţi, iar ei vor fi din nou înrolaţi în armata română şi vor primi cele mai înalte funcţii în organismul militar, consemnează generalul de divizie (r) Marin Pancea.