Şi, în acest cuprins, se opresc la ultimii 1070 km, cei mai reprezentativi şi pentru fluviu, ajuns la capătul vieţii lui, dar şi importanţi şi tutelari pentru lumea românească, atât de bogată şi de fascinantă.

Sigur că şi eu, astăzi, mă voi opri cu deosebire asupra unor capitole revelatoare pentru imaginea de ieri şi de azi a României şi astfel voi folosi atributul captivant pentru capitolul care înfăţişează Dunărea, Delta ei şi gurile ei spre Marea Neagră şi, astfel, recomand călduros lectura poveştii lipovenilor, care mi se pare unul din capitolele cuceritoare ale acestei cărţi.

Povestea lipovenilor care au ajuns la gurile Dunării, care s-au făcut vestiţi pe apele fluviului Don, odată cu universul cazacilor. Rar mi-a fost dat să citesc asemenea pagini care ţin de o proză autentică, dincolo de argumentele unei investigaţii istorice, sociologice, psihologice, etnografice şi de istorie religioasă, ce aşază proza pe un temei ştiinţific riguros şi capabil să dea cărţii şi acestui capitol cuprinzând şi istoria localităţilor porturi Reni, Sulina, Isaccea, Cetatea Chilia, Ismail, Sfântul Gheorghe şi portul Tulcea.

Un alt capitol pe care îl recomandă recenzia mea este capitolul consacrat canalului Dunăre-Marea Neagră, o istorie social-politică a canalului care exploatează valea râului Carasu.

Astăzi, canalul Dunăre Marea Neagră este o realitate şi voi apela la citarea autorilor care spun:

„În descrierea Canalului Dunăre Marea Neagră am ţinut seama că întreaga proiectare şi construcţie, inclusiv toate materialele folosite, au fost realizate de specialişti români. Faptul că de foarte mulţi ani acest canal se află ca valoare tehnică în topul primelor trei canale, cele mai importante din lume, trebuie să fie perceput ca o realizare a capacităţii la un nivel foarte ridicat pe care şcoala românească a realizat-o.

Primele trei canale stabilite, fără a preciza ordinea, sunt Panama, Suez şi Dunăre Marea Neagră. Întrucât apare şi canalul românesc, am apreciat să le prezentăm pe fiecare în parte. Primele două, deosebit de importante prin poziţia lor geografică, au fost proiectate şi executate de specialişti aduşi de prin alte părţi ale lumii într-o perioadă în care lipseau mijloacele tehnice sau erau la începutul apariţiei lor.

În realizarea întregului canal a fost necesară excavarea a 434 milioane mc de pământ şi rocă. Pentru a face o comparaţie, precizăm că la construirea Canalului Panama s-au excavat 140 milioane mc şi la canalul Suez 269 milioane mc.

În anul 1948, când au început lucrările, şi în anii care au urmat aproape în totalitate, deţinuţii lucrau numai cu cazmale, lopeţi, roabe şi căruţe cu cai. Rar erau prezente camioane, buldozere sau instalaţii. Deţinuţii, dislocaţi în 14 colonii de muncă erau păziţi de către personalul penitenciarelor.”

Canalul a început în 1948, la el fiind duşi să lucreze, în lagăre de muncă forţată, reprezentanţi ai moşierimii şi burgheziei şi chiaburimii şi, nu de puţine ori, ai elitelor spirituale româneşti aparţinând, se spunea, lumii exploatatorilor, deci duşmani periculoşi înrăiţi ai socialismului, condamnaţi şi sortiţi unei dezumanizări sălbatice şi apoi condamnaţi la o criminală exterminare şi, astfel, se punea capăt lumii asupritoare, considera propaganda socialistă.

În anul 1956, lucrările canalului încetează şi se reiau după 14 ani, în 1970.

Întâmplarea face ca la începuturile acestei istorii să se afle răscolitor şi un episod tragic din biografia mea – 21 de ani! – episod care peste 30 de ani avea să-mi inspire romanul „Clipa” şi scenariul filmului „Clipa”, regizat excepţional de marele regizor Gheorghe Vitanidis şi interpretat de cei mai străluciţi actori ai scenei şi filmului românesc din acea vreme. Acest episod se întâlneşte şi în paginile din „Jurnalul unui personaj controversat”, precum se întâlnesc în Addenda jurnalului argumentele cruzimii adevărului „poveştii”.

Mă întorc din nou la cartea celor trei autori şi relev interesantul lor excurs prin oraşele şi lumea oraşelor porturi româneşti la Dunăre şi, mai departe, către izvoarele fluviului Dunărea Albastră.

Este o carte cu o indiscutabilă valoare documentară dar şi literară care se va citi sigur ca „o carte de învăţătură”, cum se spunea mai înainte.

Cartea „Dunărea, Aurul României” a apărut cu sprijinul cotidianului Jurnalul Naţional şi a Editurii Hoffman.