Marii artişti şi marile insulte. Mark Twain şi dispreţul faţă de Jane Austen: „Când o citesc, vreau să o dezgrop şi să îi lovesc craniul cu propria ei tibie”

Artiştii de astăzi tind să nu comenteze prea mult operele colegilor de breaslă, însă istoria artei şi a literaturii universale abundă în comentarii acide pe care scriitori, compozitori şi filosofi le-au făcut cu privire la operele altora. De la Mark Twain, la Hemingway şi Faulkner, Nietzsche şi Wagner, Camus şi Sartre, „Adevărul” prezintă cum şi de ce insultau artiştii munca altor creatori.

Mark Twain- pseudonimul literar al lui Samuel Langhorne Clemens- a fost unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori americani, fiind autorul unora dintre cele mai populare romane ale literaturii universale, printre care „Aventurile lui Tom Sawyer”, „Prinţ şi cerşetor” sau „Aventurile lui Huckleberry Finn”.

Mulţi i-au caracterizat stilul literar drept curajos şi jucăuş.Twain a fost un autor hotărât, încrezător în opera sa, lucru dovedit şi de faptul că a cerut ca autobiografia să îi fie publicată la 100 de ani de la moarte. Autorul aventurilor lui Tom Sawyer era hotărât şi cu privire la cei pe care îi respecta sau pe care îi considera lipsiţi de merit literar. O mare problemă a avut-o cu Jane Austen pe care a insultat-o cu mai multe ocazii.

Austen, „complet artificială”

Mark Twain a vorbit despre opera literară a lui Jane Austen în jurnalul său şi în câteva scrisori, comentariile sale dezvăluind un nivel înalt de ostilitate faţă de romancieră. Cea mai timpurie referinţă la aceasta este din 1895, într-un jurnal personal ţinut pe vasul la bordul căruia a traversat oceanul Indian. Acolo, scriitorul o descrie pe Austen drept „complet artificială”, şi, vorbind despre biblioteca vasului, punctează că este una bună tocmai pentru că nu conţine romanele acesteia. 

„Cărţile lui Jane Austen lipsesc din această bibliotecă,. Numai această omisiune ar face o biblotecă decentă dintr-una care n-ar avea nicio carte în ea”, scria Twain, citat de Nancy Chinn în volumul ”The Mark Twain Encyclopedia”, coordonat de J.R. LeMaster, James Darrell Wilson şi Chrstie Graves Hamric.

„Poţi să începi o biliotecă minunată lăsând-o pe Jane Austen pur şi simplu pe dinafară”, mai scria autorul american, citat de Gladys Carmen Bellamy, într-un volum dedicat acestuia.

Pe Poe l-ar fi citit plătit, pe Austen, nu

În biografia autorului, Albert Bigelow Paine, îl citează pe Twain cu privire la cum se simţea citind „Mândrie şi prejudecată”, sau „Raţiune şi simţire”: „ca un barman care intră în împărăţia cerurilor”.

Scriitorul american nu s-a oprit însă aici, dezvăluind într-o scrisoare către un prieten, citată de aceeaşi autoare, o atitudine cu mult mai agresivă. 

„De fiecare dată când citesc <<Mândrie şi Prejudecată>>, vreau să o dezgrop şi să îi lovesc craniul cu propria ei tibie”.

Austen nu era singurul scriitor detestat de Twain, alături de aceasta regăsindu-se şi alţii, precum T.S. Eliot sau Edgard Allan Poe. Totuşi, spre exemplu, despre acesta din urmă, spunea că l-ar fi putut citi, „pe salariu”, dar nu şi pe scriitoarea engleză, căreia îi scria adesea greşit numele- Austin- şi pe care o considera „imposibilă”. 

„Vreau adesea să o critic pe Jane Austen, dar cărţile ei mă enervează atât de mult încât nu pot să-mi ascund furia faţă de cititor; şi deci, trebuie să mă opresc de fiecare dată când încep... Mi se pare un mare păcat că i s-a permis să moară de moarte naturală”, scria Twain, citat de Gladys Carmen Bellamy, în volumul ”Mark Twain as a Literary Artist”. 

Posibile explicaţii pentru ura lui Twain

Criticii literari şi biografii lui Mark Twain nu au căzut de acord cu privire la sursa ostilităţii scriitorului faţă de Austen. În 1920, Van Wyck Brooks considera că astfel de comentarii veneau „ca un act de răzbunare pe Howells”. Romancierul William Dean Howells era prieten apropiat şi editor al lui Twain, care aprecia scrierile lui Austen, fiind primul care a numit-o „divina Jane”.

Scriitorul Brander Matthews ar fi fost cel mai aproape de adevăr, în opinia lui Nancy Chinn. Acesta considera că viziunea artistică a romancierei engleze era prea îngustă, prea restrictivă pentru gustul lui Twain, ura lui fiind mai degrabă un răspuns la „acceptarea placidă a unei organizări sociale semi-feudale, stratificată ca o prăjitură cu ciocolată în mai multe straturi, cu fosile umane meschine în straturile de la bază”. 

Chinn concluzionează că „în mod evident, Twain n-a fost niciodată capabil să sesizeze prăpastia dintre lumea americană plină de aventuri şi interioarele restrânse ale lumii lui Austen”.