– Tania, iartă-mă că îl denunţ pe soţul tău, dar simţul moral mă obligă să o fac. Trebuie să ştii că Dan e înconjurat de femei tinere şi frumoase şi că le curtează insistent...

Tania mi-a răspuns printr-o propoziţie scurtă, care mi-a tăiat elanul de a continua:

– Nu cred.

După ce am închis telefonul, Dan C. m-a copleşit cu reproşuri:

– Bravo, Alex! De ăsta-mi eşti? Te consideram prietenul meu. Şi apoi, chiar dacă n-am fi prieteni, unde e solidaritatea masculină?

– Solidaritatea?! Nu înţeleg. Ce înseamnă asta?

– E greu să-ţi explic teoretic. Mai bine îţi arăt. Poate înveţi şi tu cum trebuie să te porţi în situaţii de felul ăsta.

Şi Dan C. a format imediat numărul soţiei mele, Domniţa, căreia i-a spus:

– Domniţa, sunt Dan. Mă simt dator să-ţi spun ce corect se poartă Alex. E asaltat de femei tinere şi frumoase, dar le respinge pe toate ferm, dându-ne tuturor un exemplu de fidelitate conjugală.

Domniţa i-a întrerupt tirada cu două cuvinte:

– Nu cred.

Exact asta îmi spusese Tania cu câteva minute înainte. Dar... non idem est si duo dicunt idem.