100 de ani de la naşterea lui Paul Celan- eveniment live şi online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poetul Paul Celan
Poetul Paul Celan

Cu prilejul aniversării a 100 de ani de la naşterea poetului şi traducătorului Paul Celan, Centrul Cultural German, în parteneriat cu Editura Polirom, organizează în data de 23 noiembrie 2020, începând cu ora 18:00, evenimentul online „Paul Celan - 100 ani. Din şi despre operă (lectură şi comentarii)”.

Evenimentul va debuta cu o discuţie moderată de prof. dr. dr. h. c Andrei Corbea-Hoişie, la care vor lua parte: prof.univ. dr. Gabriel Horaţiu Decuble (Director al Departamentului de Limbi şi Literaturi Germanice la Universitatea din Bucureşti), conf. univ. dr. Laura Cheie (Şef al Colectivului de Germanistică la Universitatea de Vest Timişoara) şi George State (poet şi traducător, redactor la „Transylvanian Review“ din Cluj).

Pentru a omagia opera poetului, în partea a doua a serii, readucem în atenţia publicului câteva dintre poemele sale celebre, care vor fi citite în limba română de traducătorul George State şi Octavian Jighirgiu (actor şi conf. univ. dr. la Facultatea de Teatru, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu“ din Iaşi), iar Klara Kruse Rosset (Asistent DAAD la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi) va citi câteva dintre poeziile autorului în original, în limba germană.

Evenimentul va avea loc online via Zoom şi va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook a Centrului Cultural German Iaşi 

Paul Celan_Polirom

Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel), considerat unul dintre marii poeţi germani moderni, s-a născut la 23 noiembrie 1920, într-o familie de evrei germanofoni la Cernăuţi. A trăit în România şi, după şase luni petrecute la Viena, s-a stabilit în 1948 în Franţa. A scris în limba germană şi a tradus în germană literatură franceză, rusă, engleză, italiană, portugheză şi română. Între 1945-1947 a scris poeme în limba română şi a tradus de asemenea în română din Lermontov, Cehov şi Kafka. Pentru opera sa literară, a primit în 1958 Premiul literar al Oraşului hanseatic Bremen, iar în 1960, premiul Georg Büchner, una dintre cele mai înalte distincţii literare ale Germaniei.

 

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite