Titlul i-a fost inspirat autoarei de termenul folosit de dicţionarele de psihologie socială spre a defini fenomenul în conformitate cu care martorii unui moment de agresiune individuală sau colectivă refuză implicarea, rămân pasivi, nu intervin, dar nici măcar nu alertează autorităţile printr-un simplu telefon spre a veni în sprijinul victimei. Cu toţii aşteaptă reacţia altcuiva. Respectivul fenomen/sindrom a fost denumit astfel după ce, cândva, în anul 1964, tânără Kitty Genovese, aflată într-o situaţie limită, nu a beneficiat de ajutorul ce ar fi putut fi salvator al celor din apropiere.

În cronica la spectacolul târgumureşean, cronică publicată în nr. 11-12/2012 al revistei Teatrul azi, apreciam că Alina Nelega a scris o dramă puternică, de mare şi elaborat rafinament psihologic. O dramă despre comunism şi Securitate, despre imposibilitatea de a şterge cu buretele nu doar răul colectiv comis de o ideologie criminală cu aspiraţii milenariste şi de o instituţie inventată ca prin teroare să impună şi să menţină concretizarea ideologiei criminale cu pricina, ci şi răul individual. Un rău ce se manifestă diabolic peste timp, chiar şi atunci când credem ori ne iluzionăm că el ar trebui să fie de domeniul trecutului. Că e demult depăşit. Un rău ce îi poate afecta retroactiv nu doar pe contemporanii săi, ci şi pe cei care ajung în contact cu el mult timp după ce acesta se consideră a fi consumat. Consumat dar nu decontat. Şi cu atât mai puţin eradicat. De cei ce află printr-o întâmplare că respectivul rău s-a cuibărit, şi-a făcut loc, le-a măcinat familia ori şi-a recrutat instrumente de acţiune din rândul unor fiinţe extrem de apropiate. Fiinţe care poate că ar fi vrut să îl mărturisească, să îl izbăvească, dar s-au lovit de opacitatea, de rezistenţa, de indiferentismul semenilor căzuţi şi ei pradă efectului Genovese. De semeni ce au refuzat să le asculte spovedania.

Tot în cronica sus-menţionată îmi exprimam speranţa dar şi convingerea că piesa Alinei Nelega, piesă ce a beneficiat de o prielnică lansare graţie unui spectacol pe măsură, va avea parte şi de alte reprezentări scenice.

Nu ştiu ca până la momentul în care scriu aceste rânduri, speranţa mea să se fi împlinit datorită iniţiativei vreunui teatru. Ea a căpătat însă o neaşteptată şi împlinită concretizare într-un film de televiziune, film scris şi regizat de Jon Gostin şi datorat Casei de producţie recent înfiinţată în TVR.

Actorii Niculae Urs, Oana Ştefănescu şi Nicoleta Lefter într-o scenă din filmul „Efectul Genovese“  (foto: Jon Gostin)

Scenariul lui Jon Gostin îşi asumă o seamă de libertăţi prin raportare la piesa Alinei Nelega. Fără ca prin aceasta să îi sacrifice esenţa. Scenariul şi filmul rezultat continuă, asemenea piesei, să fie preocupate de frământările personajelor mature, de tribulaţiile lui Silviu şi ale Adinei, surprinşi în multiplele lor ipostaze de martori, de protagonişti, dar şi de victime ale răului mai sus menţionat. De felul în care cei doi s-au acomodat şi-au coabitat cu respectivul rău. De modul în care acesta aproape că a ajuns să le anihileze simţul moral.

Fireşte, Adina, femeia a cărei carieră de pianistă a fost compromisă de un moment de răzvrătire operativ şi drastic contracarat şi lichidat de agenţii Securităţii, e şocată să afle că propriul soţ a dat note informative despre ea. Însă şocul e poate nu anihilat, ci temperat de dorinţa femeii de a reveni la previzibil, la băltire, la calm, un calm înăbuşitor, depersonalizant care lasă totuşi impresia că oferă garanţia vieţii fără surprize şi fără accidente. Adina, cu drama, cu tragedia, cu înfrângerile, cu laşităţile, cu amăgirile ei, e subtil, policrom interpretată în film de excelenta actriţă care e Oana Ştefănescu.

Oarecari remuşcări, griji şi îngrijorări are şi Silviu, cel ce şi-a plătit intrarea şi succesul în cariera de gazetar prin note informative şi delaţiuni. Dar versatilitatea dobândită în timp, o versatilitate dublată de o chimie sufletească mai puţin complicată, de o personalitate mai frustă, de o viclenie a adaptării la orice, aşa cum apar ele în interpretarea lui Niculae Urs, îl face să treacă ceva mai uşor peste şocul reîntâlnirii cu trecutul. Şi să creadă că şi acum, ca şi în trecut, totul se aranjează.

În dubla lui calitate de scenarist şi de regizor al filmului, Jon Gostin e însă încă şi mai preocupat de ceea ce se întâmplă cu adevărata victimă. Cu tânăra Silvana, devenită personajul principal al filmului. O Silvană copleşitor, impecabil interpretată, printr-un efort de maximă interiorizare, de Nicoleta Lefter. Silvana nu e doar o justiţiară, nu e doar o iacobină adversară a oricărui compromis. Nu e numai fiica intrată în război cu propriii părinţi. Nu e pur şi simplu persoana dornică să lichideze rapid şi radical toate conturile cu trecutul, indiferent cât de mare ar fi preţul ce ar trebui plătit pentru asta. Silvana e un amestec de fragilitate şi de hotărâre. Iar când cel pe care îl socotea a-i fi alături, tânărul gazetar Peter o trădează (într-un rol redus ca dimensiune Vlad Logigan semnează o evoluţie de excepţie), o „vinde“ la propriu, în numele unei viitoare cariere fulminante, dând semne că nu e altceva decât o copie la indigo a laşităţilor lui Silviu, Silvanei nu îi mai rămâne decât sinuciderea. Sinuciderea ca ieşire din Infernul singurătăţii şi al indiferentismului.    

 

Televiziunea Română –Casa de producţie-EFECTUL GENOVESE- Scenariul şi regia: Jon Gostin;

După piesa Efectul Genovese de Alina Nelega;

Manager de proiect: Ruxandra Ţuchel;

Director de imagine: Silviu Andrei;

Editor imagine: Cosmin Găleată;

Editor sunet: Cristian Rădulescu;

Decoruri: Ovanez Papazian;

Costume: Nicoleta Petrovici;

Cu: Nicoleta Lefter, Oana Ştefănescu, Niculae Urs, Vlad Logigan, Viviana Alivizache, Paula Grigoriţă, Mihai Răzuş, Gheorghe Lungoci;

Data premierei: 25 noiembrie 2013