Colecţionarul

De zece ani de cînd sunt implicat în fenomenul artelor contemporane m-am virusat şi eu de „boala” colecţionarului.

Pot spune că este probabil singurul fetişism util deşi să preţuieşti nişte obiecte este o întreprindere suspectă după mai toate standardele etice ce ni se prescriu. Şi totuşi obiectele artistice nu sunt lucruri ce funcţionează ca oricare alte lucruri. Pentru început, nu sunt uşor de utilizat. Cînd începi totuşi să le „foloseşti”, abia atunci valoarea lor creşte, fie că e una ideală sau  comercială. 

Primul meu sfat pentru un colecţionar în devenire ar fi să încerce să înveţe cît mai repede regulile jocului de-a arta. Nu-i chiar aşa de greu şi ar fi util un ghid.  Cereţi de la galeriştii de la care achiziţionaţi lucrările să vă justifice şi explice cît mai mult importanţa şi funcţionalitatea unei opere.  

Al doilea sfat: încercaţi să cumpăraţi artă contemporană pe piaţa primară (din galerii sau direct de la artişti) şi mai puţin de pe piaţa secundară (case de licitaţii). E ca diferenţa între a mînca la restaurant versus a mînca la un fast food.

Al treilea sfat:  chiar daca nu aveţi destul spaţiu nu încetaţi să achiziţionaţi, există tot timpul soluţii de expunere.  

Al patrulea sfat: colecţionaţi în primul rând ce vă place dar ţineţi  urechile deschise la sfaturi. Gusturile se formează in timp, valoarea lucrărilor se consolidează tot în timp.

Cinci: dacă trebuie să revindeţi o lucrare, consultaţi-vă cu artistul sau galeristul. 

Pe scurt: aveţi nevoie de mult timp liber de „pierdut” în arena artei contemporane, ceva bani şi un ficat puternic. Ce vă pot spune este că merită. Un colecţionar de artă contemporană este un actor indispensabil în viaţa culturală a cetăţii iar artiştii sunt cei mai liberi oameni din jurul nostru.

În altă ordine de idei, am visat o demenţă medievală: devenisem un Ţepeş uriaş şi luam Calul din faţa BCU şi-l trăgeam vis-a-vis în Ţeapa Neamului!