Aşteptându-l pe Otello, la Opera Naţională Bucureşti. De vorbă cu Desdemona şi Iago, interviu cu soliştii Hrachuhí Bassénz şi Vladislav Sulimsky
0
Cei trei solişti ai producţiei Otello de la Opera Naţională Bucureşti, dirijată de maestrul Christian Badea şi reprezentată pe 8 şi 11 iunie, sunt Arsen Soghomonyan, Hrachuhí Bassénz şi Vladislav Sulimsky. Interpreţii invitaţi să cânte în producţia semnată de Giancarlo del Monaco reprezintă noul val al cântăreţilor de top ai operei mondiale. Vă prezentăm un interviu cu Hrachuhí Bassénz şi Vladislav Sulimsky.
Opera Naţională Bucureşti (ONB) prezintă Otello de Giuseppe Verdi, în două spectacole extraordinare, dirijate de maestrul Christian Badea ce vor avea loc pe 8 şi 11 Iunie 2022. Christian Badea se află pentru prima dată la pupitrul ONB şi este pentru prima dată când o serie de spectacole ale instituţiei beneficiază de prezenţa unui cvartet de artişti excepţionali invitaţi la Bucureşti.
Interviu realizat de Alexandru Pătraşcu
AP: Am convingerea că acest Otello de la Bucureşti vine ca un instantaneu fotografic pe panta ascendentă a carierelor dumneavoastră. Vreau să vorbim puţin despre ce aţi făcut până acum şi să privim un pic în viitor. E special în vreun fel acest Otello pentru dvs?
Vladislav Sulimsky: Sigur. Pentru mine e primul Otello în România. E o mare experienţă, pentru că România e ţara lui Nicolae Herlea, care e baritonul meu preferat. Mio Dio! Bastianini şi Herlea! Şi să cânt în România e o ocazie specială. Acest contract îl văd ca pe un pas înainte spre viitor. E Verdi, e Badea, îi iubesc.
Hrachuhí Bassénz: Şi eu zic la fel! Cânt în ţara divei mele preferate: Angela Gheorghiu! După ce am împărţit scena cu ea în Adriana Lecouvreur la Royal Opera House, am devenit prietene şi e special pentru mine să vin aici. În acelaşi timp, e o serie de spectacole deosebită şi pentru că este primul meu proiect alături de agenţia de impresariat Askonas Holt, cu care am semnat recent. Sunt încrezătoare că va fi de bun augur. Mi-ar plăcea să fac Suor Angelica în viitorul apropiat, e o operă de care m-am ataşat foarte tare, recent, dar pe care n-am cântat-o încă.
FOTO: Hrachuhí Bassénz (Desdemona) şi Gregory Kunde (Otello) - Royal Opera House în turneu în Japonia (2019)
Aţi început deja repetiţiile la Opera Naţională Bucureşti. Cum este experienţa lucrului cu Christian Badea?
Hrachuhí Bassénz: Fantastic! A fost ca o dragoste la prima vedere. Am comunicat înainte pe telefon, pe whatsapp. Sunt impresionată că el are grijă de tot, inclusiv de detalii aparent neimportante dar care contează, cum ar fi să mă întâmpine când am ajuns la Bucureşti şi să mă ajute să mă acomodez cât mai repede. Sunt foarte fericită pentru onoarea de a lucra cu maestrul Christian Badea şi sper să mai facem operă împreună şi în viitor.
Vladislav Sulimsky: Christian Badea şi cu mine ne cunoaştem de mai multă vreme, am făcut acum câţiva ani La bohème împreună la Malmö, filmată şi publicată pe DVD.
Hrachuhí Bassénz: Dirijorul e cel care stă între public şi scenă şi e acolo ca un înger păzitor. Dacă dirijorul presează şi devine vedetă, el devine un zid cu care ajungem să ne luptăm, fără să vrem.
De exemplu, Antonio Pappano îmi zicea când repetam Otello pentru turneul din Japonia… Cântam Esterrefatta fisso… , în actul al treilea, e o scenă dificilă şi mă uitam la Pappano, iar el striga: „Uită de mine! Nu te uita la mine! Nu sunt eu Otello! Mergi înainte şi îţi promit că eu vin după tine şi te găsesc!”
Unii dirijori zic: „uită-te numai la mine” şi distrug lumea asta pe care o creăm. Sunt atâtea lucruri pe scenă şi dirijorul e acolo să ne protejeze de energia publicului. Nu toţi spectatorii sunt la fel. Unii au energii negative şi ca solist simţi totul.
Nu sunt superstiţioasă, dar în Operă mereu apare ceva neprevăzut.
Otello de la ONB este un eveniment pentru că e practic prima dată când toată distribuţia principală şi dirijorul sunt invitaţi, având şi un număr rezonabil de repetiţii.
Hrachuhí Bassénz: E reţeta ideală pentru nişte paste italiene extraordinare gătite de un super chef! (râdem toţi trei)
Hrachuhí Bassénz, aţi cântat Amelia Grimaldi din Simon Boccanegra la Royal Opera House, în 2018, eu unul aşa v-am auzit prima dată. Cred că Amelia Grimaldi are ceva din Desdemona, nu neapărat ca personaj, ci ca muzică.
Hrachuhí Bassénz: În primul rând, ambele roluri sunt scrise de Verdi. E compozitorul meu preferat şi sunt întotdeauna fericită să cânt muzica lui. Am câştigat concursul Voci Verdiane de la Busseto şi sunt o soprană verdiană. Am cântat multe roluri, dar n-am abordat încă Luisa Miller, sau Giovanna d’Arco, însă am făcut Lina din Stiffelio, roluri de soprană lirică de coloratură. La Covent Garden a fost a doua oară când cântam în Simon, mai făcusem rolul într-un teatru mai mic din Germania, în prima versiune a operei. Atunci nu m-am gândit că are vreo legătură cu Desdemona.
Aţi cântat şi La traviata, ultima dată tot la Londra, acum câteva săptămâni…
Hrachuhí Bassénz: Traviata e o altă poveste, e un pachet. Acolo trebuie să ai trei voci, una de coloratură, una lirică şi una dramatică. Am amintit de roluri care au un profil vocal asemănător cu Desdemona.Desdemona seamănă vocal cu Amelia, dar e mai mult în registrul median. Amelia are mai multă coloratură. Am lucrat la Royal Opera House chiar cu Elijah Moshinsky (regizorul producţiei originale din 1992, n.n.), am avut această onoare. Moshinsky a vrut ca prima arie să sune ca un gând, nu ca o arie. Pentru că se începe tare acolo, cu Come in quest'ora bruna … (începe să cânte) Şi mi-a spus să o cânt ca pe o meditaţie zilnică, privind spre mare: începe fragil şi uşor! Ceea ce am şi făcut, cu un mare legato, fraze fără respiraţie. Dar criticii n-au văzut asta. Au scris: „a început cu grijă, poate nu avea vocea încălzită, dar la final şi-a deschis vocea etc.” Şi nu era adevărat! N-au înţeles! Am lucrat să iasă aşa! Era ca un vis şi ca o dorinţă. Moshinsky lucrase cu Dame Kiri Te Kanawa, iar eu am purtat acelaşi costum. E o producţie de vis. O montare legendară.
FOTO: Vladislav Sulimsky (Iago) şi Aleksandrs Antonenko (Otello) - Wiener Staastoper (2019)
Da, aşa este, iar Alexandru Agache era Simon la premieră, dvs aţi cântat cu Carlos Álvarez. Ţin minte foarte bine producţia, iar Moshinsky, între altele, a montat şi un Otello extraordinar la Royal Opera House. De fapt, asta e partea interesantă din operă, când artistul vine cu ceva nou, din intuiţia sa artistică.
Hrachuhí Bassénz: Da! Şi e deschis la schimbare!l
Vom avea parte de ceva similar şi în rolul Desdemonei, aici la Bucureşti? Acum e un moment foarte potrivit să o spuneţi.
Hrachuhí Bassénz: Ştiţi, prima dată când am cântat Desdemona mi s-a părut aşa de plictisitoare! Mi se explica faptul că e atât de fragilă, cât e de delicată etc. Şi eu mă gândeam că e imposibil să fie aşa de proastă să îndure toată gelozia aia a lui Otello fără să riposteze şi să moară, în final, ca un miel. Dar când am făcut rolul la Nürnberg, Gabriele Rech (regizoare de operă, n.n.) mi-a explicat foarte clar: „Nu! Eşti cea mai puternică, Desdemona este o femeie realmente puternică. Îţi permiţi să discuţi cu Otello chestiuni militare, îl îndemni să-l ierte pe Cassio. Gândeşte-te, ca o femeie catolică, cât de puternică trebuie să fii să te lupţi cu părinţii şi cu mentalităţile societăţii ca să te căsătoreşti cu un maur! În vremurile acelea!”. Atunci am înţeles personajul şi am început să-l iubesc. De fiecare dată când îl cânt găsesc faţete noi, iar personajul beneficiază de obicei şi de regia de scenă. Aici nu avem aproape nimic în producţie şi totul se bazează pe vocea şi jocul nostru de scenă. E o provocare pentru mine. În Armenia avem un compozitor, Komitas (foto), el este fondatorul muzicii noastre naţionale, o personalitate muzicală similară cu a lui Enescu în România. Komitas are, ca în Biblie, cele 10 porunci pentru cântăreţi. Una dintre ele este să cânţi fără să te mişti, fără să dai din mâini şi să reuşeşti să impresionezi publicul. Acum am ocazia să folosesc această poruncă.
Komitas a fost o figură foarte importantă, a supravieţuit genocidului armean, din cauza căruia a suferit un şoc şi nu a mai vorbit. El a scris toată muzica armeană, a cules folclor etc.
Poate că acest pit stop la Bucureşti vă va fi de folos pentru Otello de la Royal Opera House, luna viitoare. Producţia de acolo e destul de spartană (Keith Warner). Cea mai mare parte a timpului e tot o scenă goală.
Hrachuhí Bassénz: Da, dar nu chiar ca aici, avem de toate pe scenă.
Vladislav Sulimsky, aţi cântat Simon Boccanegra. Aţi cântat vreodată rolul lui Paolo? Şi el e un embrion al lui Iago.
Vladislav Sulimsky: Eu am cântat direct Simon.
Perfect! Atunci, să trecem direct la Iago. Wiener Staatsoper, nu?
Vladislav Sulimsky: A fost o mare experienţă. A fost debutul meu la Staatsoper, mai cântasem la Theater an der Wien. A fost multă muncă. Dirija Myung-whun Chung, la repetiţii mi s-a părut autoritar şi aproape tiran cu viziunea lui asupra fiecărei măsuri şi a fiecărui cuvânt. Am avut probleme cu el, mă presa, am avut dezacorduri, dar după primul spectacol, în culise, m-a văzut şi mi-a zis: eşti cel mai bun Iago de azi. A fost un mare compliment. N-a fost uşor pentru mine. Dar am lucrat cu Adrian Noble, regizorul şi fostul director al teatrului Shakespeare din Londra. A fost excelent. Era foarte fericit cu structura rolului pe care-l făceam eu, mintea, vocea, totul. Am fost fericit să lucrez cu acest om legendar. După care m-am gândit mult la Iago şi l-am înţeles mult mai bine. Nu numai în muzică, ci şi dramatic. Adrian Noble mă întreba: Ce tip de erou simţi în tine? Am zis că nu simt un personaj vizibil rău, ca unul dintr-un desen animat. Nu aşa. Seamănă mai mult cu Anton Chigurh al lui Javier Bardem din filmul No Country for Old Men. Poate fi fermecător, seducător, dar rău în acelaşi timp. Iago vorbeşte fără probleme cu toţi, e prieten cu toţi. E ca un doctor în psihologie. Îi place să găsească ceva nou de exploatat psihologic în fiecare persoană din faţa sa. La Viena, într-un interviu, am afirmat că poţi găsi uşor un Iago în jurul tău, aş zice că una din zece persoane are însuşirile lui Iago, fie că face sau nu rău. Dar cea mai bună idee pe care mi-a dat-o Adrian Noble a fost aceea că Iago nu planifică prea mult, ci improvizează tot timpul. Se aude şi în muzică, pam!, e ca şi cum din când în când îi mai vine câte o idee, de la început până la sfârşit.
Iago vrea puterea şi nu o obţine, deşi îi manipulează pe toţi, dar faptul că nu deţine formal puterea îl roade pe dinăuntru ca o otravă şi îi relevă sufletul întunecat.
Iago are o limbă specială. Myung-whun Chung mi-a dat o lecţie: „Vladislav, te rog, uite fraza asta, imediat după ce zice Otello: Continua. Câte «s»-uri ai în replica ta?” Ştiţi cum e Iago dacă îl priveşti aşa? E un adevărat şarpe. Qui trarrò Cassio, e con astute inchieste lo adescherò a ciarlar. (recită şoptit şi cântând în acelaşi timp). E o limbă de şarpe. Iar eu fac asta în diverse feluri, în operă.
Practic, veniţi la Bucureşti direct de la Baden Baden, unde aţi cântat în Dama de pică împreună cu Arsen Soghomonyan, tenorul din Otello, alături de Filarmonica din Berlin, o orchestră simfonică, dirijată de Kirill Petrenko, un dirijor de operă. Cum a fost experienţa? O veţi repeta?
Vladislav Sulimsky: Îmi place să lucrez la Baden Baden, am făcut-o de multe ori. Kirill Petrenko e o garanţie a calităţii. Dacă dirijează el, poţi fi sigur că va fi o experienţă fantastică. În această Damă de pică a fost o distribuţie foarte internaţională: bieloruşi, ruşi, francezi, nemţi — o mare familie. A fost extraordinar să fim împreună în fiecare zi: la masă, în plimbările prin oraş. Iar Arsen a fost sufletul acestui grup. E armean, e special. Şi când Christian Badea mi-a zis că Arsen va fi Otello la Bucureşti, am fost pur şi simplu fericit, realmente.
Aţi mai cântat cu el în Otello?
Vladislav Sulimsky: Nu, cu el nu.
Dar aţi cântat împreună cu Hrachuhí Bassénz?
Hrachuhí Bassénz: Nu, dar eu am cântat în Otello cu Arsen.
Aşadar, Arsen e liantul vostru, fiecare aţi cântat cu el!
Vladislav Sulimsky: Se poate spune că da. Ne cunoaştem toţi trei, dar nu am cântat toţi împreună până acum.
Şi unde mergeţi mai departe de aici? Unde faceţi următorul Iago?
Vladislav Sulimsky: Nu ştiu, n-am nimic de la agent. Ba da! Am Otello, la Leipzig! Am uitat. În noiembrie/decembrie fac Otello la Leipzig. Iar înainte de Otello, am Il trovatore la Berlin. Din cauza pandemiei am pierdut multe contracte, la Berlin, la München, a fost aşa, ca un fel de groapă a Marianelor în care am plonjat timp de doi ani. Acum o luăm de la capăt.
Ştiu că artiştii nu ascultă sau nu vorbesc despre înregistrările altora, dar vă provoc să îmi spuneţi care este înregistrarea dvs. preferată cu Otello.
Hrachuhí Bassénz: Mirella Freni! Pentru mine ea era cea mai potrivită pentru Desdemona. Şi o simt aproape. Iar Otello preferat: Domingo, când era tânăr, pentru că e ca un leu, îl iubesc!
Vladislav Sulimsky:
Pentru mine cel mai bun Iago e Cappuccilli.
Am ascultat tot ce a înregistrat, live în special, pentru că nu sunt un fan al studioului, pentru că nu sunt nişte mărturii audio adevărate. Îmi place să văd un video live, să observ cum respiră şi cântă artiştii, e important pentru mine.
Deci era Otello de la Scala, din 1976, dirijat de Kleiber, cu Domingo, Cappuccilli şi… cine era Desdemona? Nu era Freni?
Hrachuhí Bassénz: Ba da, Freni. Dar îmi place Freni şi în înregistrarea cu Jon Vickers.
Vladislav Sulimsky: Cappuccilli nu are mimică prea multă. Tot personajul e construit doar din cuvinte. De aceea îmi place aşa de tare. Îmi plac, de exemplu, Cappecchi cu Mario del Monaco, pentru că e foarte bun ca mimică, e altceva.
L-am întrebat şi pe Christian Badea, într-un interviu, acum vreo săptămână şi, normal, a ales înregistrarea dirijată de Toscanini. Acum, nu că ar conta, dar mie îmi place Otello de la Met, cu Panizza şi Martinelli.
Vladislav Sulimsky: O, da! Cu furtuna aceea atât de rapidă! E aşa de rapidă încât am crezut că mi s-a stricat smartphone-ul pe care ascultam înregistrarea!
Mi se pare extraordinar că Opera îţi permite să stai la masă cu personajele ei, mai ales când interpreţii mai şi exemplifică vocal. Vă mulţumesc pentru timpul dvs. Cred că am şi titlul potrivit pentru acest interviu: Cu Desdemona şi Iago, aşteptându-l pe Otello.
Vladislav Sulimsky: Da! Ne putem imagina chiar un scenariu alternativ, în care Iago şi Desdemona complotează împotriva lui Otello!
Hrachuhí Bassénz: Haha! Exact! Fără Cassio!
Mai multe informaţii: aici.
Se încarcă comentariile...
