Lansare de carte

Serata s-a deschis, pe scenă, cu lansarea albumului bilingv român-englez „REGIA DE OPERĂ. GÂNDURI ŞI IMAGINI” de Andrei Şerban, cu fotografii de Mihaela Marin, apărut în 2015 la editura Nemira, în condiţii de mare lux. Un volum cu 256 de pagini, format mare, prefaţat de George Banu („Andrei Şerban sau Seducţia unui Univers Dublu”) şi cu Introducerea autorului, intitulată „De Ce Regizez Operă?”.

Mihaela Marin şi Andrei Şerban

Conţinutul este dominat de fotografii din producţii deja renumite, pe care Andrei Şerban le-a realizat la Paris, Viena şi Iaşi, însoţite de considerente estetice referitoare la concepţia ideatică a montărilor, numite „note de lucru”. Lectorul se va simţi cufundat în universul regizorului, va decela binele de rău, va primi comuniunea cu spiritualitatea, va vibra filosofic şi, alături de acestea şi de altele, va lua cunoştinţă de punerea în pagină a producţiilor, de lucrul cu marii artişti. Şi, până la urmă, va găsi răspunsul, poate, la întrebarea din Introducere, pe care Andrei Şerban o extinde „... de ce mergem la operă? Ca să fugim de viaţă, să ne drogăm prin a evada sau s-o regăsim?” şi invită la „investigaţie”.

Astfel, cu titluri incitante, despre spectacolele de la Opera Naţională din Paris citim „Hovanscina sau Rusia de Ieri ca Cea de Azi”, „Lucia sau un Woyzeck Feminin” şi „Italianca în Alger sau o Absurditate Încântătoare”. Cu referire la producţia Operei de Stat din Viena ni se prezintă „Povestirile lui Hoffmann sau Realitatea unui Artist”, iar legat de spectacolele Operei Naţionale Române Iaşi citim „Troienele sau Opera ca Teatru” şi „Indiile galante sau Imaginaţia fără Frontiere”. (Am păstrat ortografierea titlurilor din carte, inclusiv folosirea majusculelor.)

Obiectivul fotografic al Mihaelei Marin este scrutător şi caută esenţialul. La fel ca şi Andrei Şerban în conceperea unei montări.

O paranteză. Mă gândesc la producţia lui Andrei Şerban cu „Turandot” de la Royal Opera House Covent Garden din Londra, în 1984, reluată ulterior intens, după ce fusese reprezentată mai întâi la Los Angeles Opera. A fost o producţie emblematică, care a generat, îndrăznesc să afirm, una dintre ideile noului final al operei, pe care marele compozitor Luciano Berio l-a scris în 2001 ca alternativă a celui tradiţional semnat de Franco Alfano după moartea lui Puccini. Îmi amintesc: noua muzică a lui Berio a încheiat opera estompat, pornind de la premisa că, în fond, fericirea celor doi protagonişti, Turandot şi Calaf s-a clădit pe sacrificiul sclavei Liù. Ei bine, Andrei Şerban prefigurase momentul şi, pe vechea versiune a lui Alfano, adusese în scenă, şocant, carul mortuar al lui Liù chiar în clipa în care corul glorifica finalul cu „happy-end”. Acea imagine-simbol persistă. Poate, o ediţie viitoare a albumului va include şi un capitol dedicat memorabilei producţii cu „Turandot”.

Dar, sunt conştient, selecţia - deloc exhaustivă - a fost de o extremă dificultate, dată fiind prezenţa numelui lui Andrei Şerban, în timp, pe afişele tuturor teatrelor lirice mari ale lumii, în producţii referenţiale.

Noua apariţie editorială, exemplar de bibliofil, are o adresare uriaşă, de la profesioniştii teatrologi şi muzicieni la melomani, la publicul larg. În pauza spectacolului cu „Lucia din Lammermoor”, cei prezenţi s-au înghesuit să solicite preţioasele autografe, acordate cu generozitate.

Monica Andronescu, Mihaela Marin şi Andrei Şerban

La lansare, vorbe elogioase au fost rostite de redactorul de carte Monica Andronescu. Mihaela Marin şi Andrei Şerban au răspuns, după care maestrul a susţinut o dizertaţie pe care aş intitula-o, pornind de la prima sa frază, „Muzica - arta supremă, arta tuturor artelor”. O asemenea prelegere complexă necesită, însă, o privire specială coroborată, pe cât posibil, cu ceea ce a creat în „Lucia di Lammermoor”.

Distincţia supremă a Iaşiului...

          ... a fost înmânată lui Andrei Şerban de primarul interimar Mihai Chirica, înveşmântată în cuvinte de aleasă preţuire. Ceremonia a avut loc pe scenă, la finele spectacolului. Managerul Operei Naţionale Române Iaşi, Beatrice Rancea, a invitat-o apoi pe Corina Şuteu, consultant cultural internaţional şi expert în politici culturale, să rostească un Laudatio. L-a titrat „Andrei Şerban, o călăuză în noapte”, gânduri despre marele artist de care a legat-o o strânsă colaborare prin coordonarea turneelor de la Milano şi Paris de la începutul anilor '90 cu „Trilogia antică” şi prin iniţierea în 2007 a Academiei Itinerante „Andrei Şerban”.

          Pe film, un mesaj de suflet a venit din partea actriţei Rodica Mandache şi un mesaj oficial din partea ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu. În sală, forul tutelar al Operei a fost reprezentat de Alexandru-Vasile Oprean, secretar de stat în Ministerul Culturii.

          Mulţumirile exprimate de cel distins nu au uitat să sublinieze faptul că scena lirică ieşeană a fost singura casă română de operă care l-a invitat să-şi expună arta pentru întâia oară după controversata producţie cu „Oedipe” de la Opera Naţională Bucureşti din stagiunea 1995-96 şi din prima clipă a preluării manageriatului de către Beatrice Rancea. „Lucrul cu Opera Naţională Română Iaşi este un teren fertil”, a spus Andrei Şerban, îndelung aplaudat.

In memoriam Elizabeth Swados         

Finalul seratei a marcat o clipă de reculegere la stingerea din viaţă, doar cu câteva zile înainte de 9 ianuarie 2016, data ceremoniei, a compozitoarei americane Elizabeth (Liz) Swados, 64 de ani, autoarea muzicii la „Trilogia antică” şi la „Troienele”. In memoriam, Corul Operei ieşene dirijat de Manuel Giugula a interpretat, simbolic, cântecul de despărţire al troienelor care pleacă pe mare cu grecii victorioşi, spre o nouă civilizaţie, înspre o nouă lume, către necunoscut. Vizibil emoţionat, Andrei Şerban i-a dorit celei dispărute „o călătorie bună”...