Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Nici nu încercaţi să găsiţi în librării poemul lui W. H. Auden, sursa de inspiraţie pentru compoziţia lui Bernstein (dedicată, la rândul ei, lui Serge Koussevitzky la retragerea acestuia de la conducerea Filarmonicii din Boston): n-a fost tradus niciodată în româneşte, însă mai importantă este observaţia că acest poem, pe cât este de celebru, pe atât este de puţin citit. Epoca anxietăţii este denumirea pe care o dă Auden lumii de astăzi şi, în 1947, când a fost publicat, descrierea aceasta era cum nu se poate mai exactă, pentru că omenirea abia îşi revenea după război.

Când Christian Badea a dat semnalul de începere al simfoniei, nu ritmurile americane au început să răsune, ci un solo de clarinet. Dacă ar fi fost un fagot, atmosfera ar fi fost cea a unei simfonii de Şostakovici. Numai că în muzica lui Bernstein există loc şi pentru speranţă şi, pe măsură ce simfonia înainta spre părţile următoare, pianul lui Solaun a însoţit orchestra într-un drum spre lumină, prelungit de sunetele unui al doilea pian în culise, ce-i răspundea ca un ecou. Anxietatea există şi acum, chiar în ziua de azi, în tumultul politic (chiar şi cel de la Bucureşti) şi în provocările civilizaţiei noastre.

Josu de Solaun nu are nimic din stereotipul portretului pianistului romantic, à la Liszt. Însă îţi dai seama repede că are temperament şi personalitate. S-a integrat perfect în simfonie, rămânând şi solist. În mod cert, Age of Anxiety a fost un moment muzical de care îmi voi aminti.

Partea a doua  a fost dedicată spiritului american, seducţiei ritmurilor de jazz şi swing, orchestra Filarmonicii transformându-se într-un gigantic Big Band. Mai întâi Candide – superb şi apoi suita simfonică din West Side Story, intrată într-un fel în ADN-ul muzical al oricărui spectactor, până la punctul în care muzica lui Bernstein devine folclor. Şi totuşi, partea a doua, Maria, atât de sentimentală, a avut o vibraţie emoţională căreia i-am cedat fără rezerve. În fine, un encore, marşul The Stars and Stripes Forever al lui Sousa, electrizant redat şi amintindu-ne de 4 Iulie, ziua Americii, până la care mai este foarte puţin.

Centenarul Bernstein, echivalentul american al lui George Enescu pentru România, tocmai prin vocaţia de muzician complet a celor doi (dirijori, instrumentişti, pedagogi, dar mai ales promotori neobosiţi ai muzicii clasice) e un moment de reflecţie. Pentru că acest cuvânt, „centenar”, ce este abuzat anul acesta, nu poate provoca decât amărăciune în ceea ce priveşte modul în care instituţiile muzicale şi ministerul culturii nu reuşesc încă să se ridice la nivelul importanţei celor 100 de ani de la Marea Unire. Sigur, trebuie să existe şi zona de sărbătoare populară, din piaţă, cu focuri de artificii şi hore ale unirii. Dar trebuie să existe şi un proiect elevat cultural, altul decât alipirea forţată a identităţii naţionale prin creaţii româneşti, de obicei fără legătură cu subiectul sărbătorii.

De la un centenar, cel al lui Bernstein, cu rezonanţe personale pentru dirijor, la un centenar care ne priveşte pe toţi, tot Christian Badea propune Filarmonicii un proiect al unei stagiuni centenare, într-un interviu pe care mi l-a acordat în revista Dilema veche, (şi pe care-l voi relua şi pe blog, săptămâna viitoare). Va fi o frescă muzicală a celor 100 de ani ce au trecut din 1918 şi până astăzi, tot aşa cum fresca pictată a Ateneului e o perspectivă asupra istoriei României. Cei 100 de ani înseamnă multe, în primul rând un parcurs al naţiunii către ceea ce este România astăzi: Unirea, interbelicul, războiul, dictaturile, totalitarismele şi revenirea în Europa. Muzica va urmări acest drum, de la Beethoven la Stravinski, Schoenberg şi Şostakovici, traversând creaţia muzicală universală, dar şi cea românească, într-o dramatrugie muzicală ce mă face să aştept nerăbdător stagiunea din toamnă. Dacă vor fi bani (şi bani sunt în România, chiar mulţi, numai că alocaţi deseori greşit), vor fi şi invitaţi, chiar dacă de ultimă clipă. E un proiect generos, meritând toată susţinerea.
Caseta tehnică:

Joi, Vineri, 28-29 Iunie, la Ateneul Român
Leonard Bernstein:
Simfonia nr. 2, „The Age of Anxiety”
Uvertura „Candide”
Suita „West Side Story”
Solist: Josu de Solaun
Orchestra Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Christian Badea