pensionari - ultimele știri
Valoarea pensiei medii în România a crescut cu 13,9% în trimestrul IV din 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în timp ce numărul mediu de pensionari a scăzut cu 11.000 de persoane.
Un sondaj recent a arătat că una din opt persoane pensionate intenționează să se întoarcă la muncă în 2024, din cauza costurilor ridicate, inflației, economiilor insuficiente și plictiselii.
Există o categorie de pensionari români care trebuie să depună un document, de două ori pe an, ca să se asigure că nu pierd pensia. Mai exact, trebuie să completeze un formular, prin care să facă dovada că mai sunt în viață, explică ziare.com.
Pensionarii români din străinătate trebuie să dovedească de două ori pe an că mai trăiesc. FORMULARE
Pensionarii români care locuiesc în străinătate vor fi nevoiți să dovedească de două ori pe an autorităților din România că mai trăiesc, dacă vor să-și primească în continuare pensiile.
Ministerul Muncii a prezentat, miercuri, calendarul plății pensiilor în ianuarie 2024. Distribuirea pensiilor pe teren, la domiciliul beneficiarilor, va începe vineri 5 ianuarie.
Poliţia Bihor e afectată de un val de pensionări în ultima lună a acestui an. Peste 50 de ofiţeri şi subofiţeri din instituție au cerut trecerea în rezervă în luna decembrie, între care şi Eugenia Tarţa, sora fostului ministru al Internelor Vasile Blaga. Tarța a condus Serviciul de Resurse Umane.
Noua lege a pensiilor ar putea fi adoptată luni, pe repede-nainte, și de Camera Deputaților, care este for decizional, astfel încât să se poată aplica de la 1 ianuarie creșterea de 13,8%.
Numărul pensionarilor care caută de lucru pentru a-și suplimenta veniturile a crescut cu 30%, cei mai mulți fiind în județele mai slab dezvoltate, cu vârste cuprinse între 63 și 70 ani, de la oraş.
Guvernul sprijină şi promovează conceptul de îmbătrânire activă, pentru ca România să fie o ţară în care '„oamenii duc o viaţă lungă, sănătoasă, plină de sens, de satisfacţie şi de împlinire”, arată un mesaj transmis de premierul României la Congresul Naţional de Îmbătrânire Activă.
Argeș este printre județele fruntașe în ceea ce privește numărul de pensionari sau cel de patroni, conform recensământului realizat în 2022. În regiunea Muntenia, argeșenii ocupă ultimul loc când vine vorba de a merge la muncă în afara județului.
Vești bune pentru toți pensionarii din România. Ar putea primi bani în plus la începutul fiecărui an
Inițiativa legislativă vine în sprijinul persoanelor vârstnice, aceștia confruntându-se cu o multitudine de probleme.
Casa Națională de Pensii Publice a făcut o serie de precizări privind acordarea ajutoarelor financiare în funcție de categoria de beneficiari.
Premierul României, Marcel Ciolacu, a precizat că ar trebui ca săptămâna aceasta Guvernul să facă ultimele modificări la proiectul de lege privind pensiile speciale, pentru ca ulterior Parlamentul să amendeze inițiativa, conform cerințelor Comisiei Europene.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că începe virarea banilor pentru ajutoare destinate pensionarilor cu venituri sub 3000 de lei.
Pensia medie lunară a crescut cu 0,3%, în trimestrul al doilea din 2023, faţă de intervalul anterior, până la valoarea de 2.108 lei, a anunţat, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesară pensionării pentru limită de vârstă a fost prelungită până la sfârșitul anului 2024, anunţă Ministerul Muncii.
În România trăiesc aproape 4,6 milioane de pensionari, pensia lunară fiind în medie de 2.004 lei, potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) pe luna martie 2023.
Anul trecut, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,607 milioane de persoane, în scădere cu 47.000 de persoane faţă de anul precedent.
Numărul mediu de pensionari a fost de 5,004 milioane de persoane în 2022, în scădere cu 75.000 de persoane faţă de anul precedent, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.
Protestul este anunțat în intervalul orar 10:30 – 16:00 și va include un marș între Piaţa Romană și Piața Unirii, cu opriri în fața Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Justiţiei.
Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10 în ultimul trimestru din 2022, cu variaţii semnificative în profil teritorial.
Pensionarii cer o nouă majorare a pensiilor din aprilie, pe lângă indexarea cu rata inflației care a avut loc în ianuarie, argumentând că prețul alimentelor a crescut enorm.
În urma convenţiilor încheiate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), plata pensiei se poate efectua prin mandat poştal, cont curent sau cont de card.
Din această lună, ianuarie 2023, vârsta de pensionare pentru femei crește la 62 de ani, de la 61 și nouă luni, în concordanță cu Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Problemele demografice ale României se vor acutiza în următorii 20-30 de ani, declinul sistemului de pensii urmând să înceapă în anul 2030, când o mare parte din „Decreței” vor ieși la pensie.
Pensionarii cu venituri până la 1.608 lei vor beneficia, de la 1 ianuarie 2023, de medicamente compensate în procent de 90%.
Numărul mediu de pensionari a fost de 4,996 milioane de persoane, în trimestrul III din 2022, în scădere cu 7.000 de persoane faţă de trimestrul anterior, arată datele INS.
Pensionarii afiliați FNPR nu sunt de acord cu majorarea diferențiată a pensiilor din 2023, respectiv 10% şi 25% pentru persoanele vulnerabile, spunând că ar fi neconstituțională și neechitabilă.
90.627 de pensionari au încasat în octombrie peste 5.000 de lei, în timp ce beneficiari ai pensiilor sociale erau 1,145 milioane de persoane, potrivit datelor cdentralizare de CNPP.
Secția de judecători a CSM a aprobat joi peste 50 de cereri de pensionare. Numărul mare al magistraților care au depus cereri vine pe fondul unor discuții din spațiul public cu privire la desființarea pensiilor speciale.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că pensionarii vor fi ajutaţi şi anul acesta să treacă mai uşor peste iarnă.
Populația lumii va intra în declin în următorii 40 de ani, se arată într-o analiză Business Insider.
Pensionarii cer stoparea transferului contribuţiilor de asigurări sociale la Pilonul II, astfel încât să rămână bani la bugetul de asigurări sociale pentru creşterea pensiilor cu 26%.
1,14 milioane de pensionari trăiesc în sărăcie lucie, cu venituri lunare de câteva sute de lei, doar 120.000 de pensionari fiind foști agricultori.
Pensia medie lunară a fost de 1.851 lei în trimestrul doi, în creṣtere cu 0,3% faṭă de trimestrul precedent, arată datele publicate marţi de INS, potrivit cărora numărul pensionarilor a scăzut cu 21.000.
Un număr de 4.794.524 pensionari era înregistrat în august 2022 în România, iar pensia medie a fost de 1.734 lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Numărul total al pensionarilor era, la finele lunii martie 2022, de 4.813.753 persoane, în scădere cu 30.319 persoane faţă de 31 decembrie 2022 şi cu 88.904 persoane comparativ cu perioada similară din 2021.
Grecii îi invită pe germanii care se tem de facturile uriaşe la încălzire să-şi petreacă iarna la ei
Pensionarii germani care caută „azil” din cauza creşterilor preţurilor la energie şi a inflaţiei sunt bineveniţi în Grecia, a afirmat ministrul grec al turismului.
Guvernul a alocat în luna iulie un ajutor de 700 de lei pentru pensionarii cu pensii mici. Reprezentanţii casei Naţionale de Asigurări de Sănătate spun că acest ajutor nu afectează plafonul de compensare a preţului medicamentelor.
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost de 1.148.130 în luna iunie 2022, cu 1.800 de persoane mai puţin comparativ cu luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Premierul Nicolae Ciucă anunţă că începând de vineri intră în vigoare încă două măsuri importante prin care sunt protejaţi românii afectaţi de creşterile de preţuri. Potrivit oficialului, valoarea tichetelor de masă va creşte la 30 de lei, iar pensio...
În foarte multe judeţe din România există mai mulţi pensionari decât angajaţi. Situaţia cea mai critică este la Teleorman, unde la zece angajaţi există 15 pensionari. În schimb, în Ilfov sunt doar patru pensionari la zece angajaţi
Pensionarii pentru limita de vârstă şi persoanele cu dizabilităţi vor călători gratuit în transportul public pe întreg teritoriul municipiului Chişinău până la elaborarea unui regulament. Aceste categorii trebuie să prezinte legitimaţia care confirmă...
Guvernul a aprobat joi Ordonanţa de Urgenţă ce prevede acordarea unui ajutor de 700 lei pentru pensionarii din sistemul public şi militar cu venituri sub 2.000 lei/lună, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat la începutul şedinţei de Guvern că în şedinţa de azi va fi adoptată o Ordonanţă de Urgenţă ce prevede acordarea a 700 de lei, în luna iulie, pentru pensionarii cu venituri mici, măsura fiind înscrisă în pachetul pac...
Reprezentanţii Cartel Alfa acuză, luni, că măsurile sociale propuse de Guvern sunt „haotice şi discriminatorii”, fiind luate fără consultarea partenerilor sociali. Sindicaliştii cer măsuri în favoarea lucrătorilor şi actualizarea urgentă a salariului...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care se extind categoriile de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, joi, că 3,2 milioane de pensionari vor primi ajutorul de 700 de lei în luna iulie, iar acesta va fi acordat persoanelor cu pensii până la 2.000 de lei, după ce iniţial plafonul fusese stabilit la o pensie de...
ANAF a impus noi reguli pentru anumite categorii de pensionari, dar şi pentru persoanele fizice care au găzduit refugiaţi, avertizează consultanţii EY România.
Majoritatea sătenilor pensionari din judeţul Botoşani trăiesc într-o sărăcie cruntă şi spun că sunt nevoiţi să muncească toată viaţa pentru a se putea hrăni, dar mai ales pentru a-şi cumpăra medicamente. Mulţi mor cu zile din cauza accesului prea cos...
Pensionarii pot ridica tichetele sociale în fiecare zi, în intervalul orar 08:30 - 15:00, până pe 5 iulie. Deşi cozile sunt mari de la primele ore ale dimineaţii, beneficiarii spun că nu sunt mulţumiţi de suma pe care o primesc.
Mixul de măsuri pentru populaţie şi companii, anunţat luni seară de premierul Nicolae Ciucă priveşte, printre altele şi acordarea unor vouchere pentru alimente, o dată la două luni, pensionarilor care au venituri lunare mai mici de 1.500 lei.
Trei organizaţii de pensionari au anunţat că vor picheta vineri sediul Guvernului, cerând desfiinţarea Pilonului II de pensii private obligatorii şi creşterea punctuşlui de pensie cu 10% în cel de-al doilea semestru din an.
Raportul pensionari-salariaţi era de 8/10 la finalul anului 2021, pensia medie lunară crescând cu 0,4% în trimestrul IV faţă de cel precedent, la 1.679 lei, arată datele publicate miercuri de INS.
Doi medici şi două asistente medicale din Bacău au pus pe picioare o reţea infracţională complexă, care a falsificat ani de zile acte medicale pentru ca mai multe persoane să poată primi ilegal pensii pe caz de boală şi indemnizaţii de handicap....
Deficitul de judecători înregistrat în 2021 de Tribunalul Alba a afectat activitatea instituţiei. Aceasta în condiţiile în care, pentru al doilea an consecutiv, s-a înregistrat o creştere a volumului de activitate.
Trei pensionari din Suceava încasează pensii record. Cu banii pe care îi obţin de la stat ar putea să-şi cumpere câte o garsonieră în municipiul Suceava la fiecare şase luni. La polul opus, aproape 45.000 de suceveni încasează pensia minimă de 1.000 ...
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a explicat, într-un interviu acordat Hotnews, care-s problemele cu procentul agreat prin PNRR pentru pensii, spunând că acesta ar trebui renegociat.
Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, la Parlament, că în şedinţa coaliţiei s-a discutat despre legea pensiilor şi despre cea a salarizării, precizând că, în continuare, 65% dintre pensionarii din România primesc lunar sub 2.000 de lei. Cât despre proi...