România are 4,996 milioane de pensionari. La cât a ajuns pensia medie lunară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul mediu de pensionari a fost de 4,996 milioane de persoane, în trimestrul III din 2022, în scădere cu 7.000 de persoane faţă de trimestrul anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.

Pensia medie lunară a ajuns la 1.856 de lei, Foto: Arhivă Adevărul
Pensia medie lunară a ajuns la 1.856 de lei, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit sursei citate, pensia medie lunară a crescut cu 0,3%, până la valoarea de 1.856 de lei, raportat la perioada de referinţă.

Pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari - de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc. - plătite de casele de pensii) a fost de 1856 lei, în creṣtere cu 0,3% faṭă de trimestrul precedent.”, transmite INS.

În trimestrul III, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,603 milioane persoane, în scădere cu 1.000 de persoane faţă de trimestrul precedent.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.776 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,6% (comparativ cu 51,8% în trimestrul precedent). Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 97,5%.

Comparativ cu trimestrul III al anului precedent numărul mediu de pensionari a scăzut cu 77.000 persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat cu 49.000 persoane. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu 10,9%, respectiv cu 10,7%.

Cu cât a scăzut numărul de pensionari

Datele INS arată că, în trimestrul III 2022, comparativ cu trimestrul II 2022, numărul mediu de pensionari a fost în scădere cu 7.000 de persoane faţă de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în scădere cu 1.000 de persoane. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut faţă de trimestrul precedent, cu 0,3% şi respectiv cu 0,1%.

În al treilea trimestru din acest an pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,2% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (79,7%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii - anticipată şi anticipată parţial - au reprezentat 2,2%.

Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 14 la 10 în judeţul Vaslui.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 950 de lei (1.409 lei în judeţul Botoşani, 1.419 lei în judeţul Giurgiu, 1.426 lei în judeţul Vrancea faţă de 2.359 lei în judeţul Hunedoara, 2.251 lei în Municipiul Bucureşti şi 2085 lei în judeţul Braşov).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG2 nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent - indemnizaţie socială), în trimestrul III 2022, a fost de 1,153 milioane de persoane, din care:

- 1,025 milioane de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 22,3% din totalul pensionarilor din această categorie;

- 122.100 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 64,5% din totalul acestora;

- 6.200 persoane din sistemul militar, reprezentând 3,2% din totalul acestei categorii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite