combustibil - ultimele știri
Experții în domeniul auto au avertizat că orice piesă suplimentară adăugată la un vehicul poate „diminua aero-eficiența” și, prin urmare, poate crește rezistența la înaintare, ceea ce presupune un consum mai mare de carburant.
Guvernul a aprobat joi seara două scheme de ajutor pentrucompensarea creșterii prețului la combustibil și pentru sprijinirea beneficiarilor proiectului IMM Invest, afectați de creșterea ROBOR.
O autocisternă care transporta combustibil, joi seară, în apropierea localităţii Berteştii de Sus, judeţul Brăila, a luat foc în cursul nopții
Exporturile Rusiei de produse petroliere au ajuns luna trecută la cel mai ridicat nivel din aprilie, pe fondul majorării livrărilor de păcură.
Israelul a aprobat ca 24.000 de litri de motorină să fie folosiți de camioane pentru operațiunile realizate de ONU în Fâșia Gaza, a declarat marți o sursă umanitară
Hidrogenul alb, numit și „Hidrogen de aur” ar putea ajuta la salvarea lumii. Doi oameni de știință tocmai au descoperit unul dintre cele mai mari depozite de acest tip de combustibil, scrie CNN.
Una dintre problemele de care șoferii se tem adesea este prezența apei în combustibilul mașinii, care poate cauza daune serioase motorului și poate afecta performanța mașinii.
Israelul a anunţat, duminică, lansarea de atacuri împotriva organizaţiei extremiste Hamas, ca răspuns la atacurile-surpriză pe scară largă ale grupării din Fâşia Gaza, informează DPA.
România și Grecia au depășit în premieră producția de energie regenerabilă de peste 50% din totalul produs în primele șase luni din acest an, potrivit unui studiu Ember.
Turcia a majorat duminică cu aproape 200% taxele pe combustibili, pentru a finanţa majorarea bugetului cu 1.120 miliarde de lire (42,2 miliarde de dolari), scriu Bloomberg și Reuters.
Prețurile mașinilor electrice variază între 22.000 de euro și 50.000 euro, în funcție de autonomie, cele hybrid fiind cu 30-40% mai mici decât cel al mașinilor electrice, potrivit unei analize.
Statele UE şi Parlamentul European au fost de acord privind stabilirea unor obiective obligatorii pentru companiile aeriene europene privind majorarea folosirii combustibililor sustenabili de aviaţie.
Peste 200.000 de litri de combustibil lichid fără documente, descoperiţi în urma a 60 de percheziţii
Poliţiştii din Capitală au descoperit, în urma celor 60 de percheziţii efectuate joi, cinci rezervoare de suprafaţă, trei bazine subterane din beton şi trei autocisterne care conţineau 210.000 de litri de combustibil lichid, fără documente de provenienţă.
Alcoolul, în speță etanolul și, dacă, în timpul distilării nu i-ai luat fruntea otrăvitoare, și urât mirositorul metanol, au ajuns în analele istoricilor în anul 925, primul fiind menționat de doctorul persan Abu al-Razi, care l-a distilat din vin.
Şoferii din localităţile de graniţă din Ungaria îşi fac plinul la combustibil în România, datorită preţurilor mai mici din țara noastră, iar fenomenul „turismului de shopping” se extinde şi la produse alimentare de bază.
Părțile au semnat două memorandumuri, au discutat despre situația de pe piața petrolului și au remarcat importanța stabilizării acesteia.
Peste 100.000 de litri de produs petrolier au fost descoperiți în urma unor percheziții , în orașul Târgu-Cărbunești și localitățile Albeni, Prigoria și Dănești. Combustibilul a fost găsit la locuințele unor persoane bănuite de furt de produse petroliere.
Franţa a majorat plafonul privind reducerea la preţul carburanţilor, de la 0,18 euro pe litru la 0,30 euro pe litru, pentru a atenua povara creşterii preţurilor la pompă.
Ryanair nu va mai oferi zboruri la preţuri mici din cauza preţului crescut la combustibil, a declarat pentru BBC şeful companiei aeriene, Michael O'Leary, adăugând că „era biletului de 10 euro s-a încheiat”.
O pompă de combustibil la staţia Fuel One din comuna argeşeană Căteasca contoriza costul cantităţii de combustibil livrate, ca şi când ar fi fost distribuită în mod real, însă în fapt containerul de combustibil era gol, au descoperit după un control ...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că se fereşte să facă o predicţie, dar s-a observat o scădere a cererii de petrol, astfel că acest lucru ar duce la o scădere a preţului la combustibili.
Rusia „nu mai are forţă” în războiul său împotriva Ucrainei, a declarat sâmbătă, într-un scurt comentariu pe Twitter, şeful agenţiei britanice de informaţii externe MI6, Richard Moore, relatează The Guardian.
Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică a elasborat harta consumului de combustibil, punctând zonele în care consumul de carburanţi este mai mare decât obişnuit.
Exporturile mari de motorină şi alte produse rafinate ale Rusiei care sunt refuzate de multe state din Europa se îndreaptă rapid spre o nouă destinaţie - Orientul Mijlociu, informează Bloomberg.
Continuă protestele şoferilor români, nemulţumiţi de preţurile la combustibil. După acţiunile din benzinării, aceştia trec la marşuri auto.
Sri Lanka a suspendat vânzarea de combustibili către populaţie, în contextul în care se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimii zeci de ani, informează BBC. Astfel, pentru următoarele două săptămâni, doar autobuzele, trenurile şi vehic...
Comisarul pentru Energie al UE, Kadri Simson, a declarat că este probabilă o întrerupere gravă a aprovizionării cu gaze din Rusia. Ea îndeamnă ţările europene să îşi actualizeze planurile de urgenţă pentru eventuale şocuri de aprovizionare.
În contextul crizei mondiale a combustibililor şi a creşterii susţinute a preţurilor afişate de benzinării, oficialii americani administrează portalul fueleconomy.gov, care face publice sfaturi utile ale specialiştilor pentru reducerea consumului de ...
OMV Petrom a anunţat joi că va produce combustibil sustenabil pentru aviaţie la rafinăria Petrobrazi prin co-procesarea uleiului de rapiţă produs pe piaţa locală. Primele cantităţi de test sunt estimate pentru luna iulie a acestui an.
Preţurile maşinilor second-hand au crescut în ultimul an, însă doar pentru modelele care sunt la mare căutare, susţin reprezentanţii unei platforme online specializată în comercializarea de autovehicule second hand.
Trei tineri, cu vârste între 17 şi 28 de ani, au închiriat două maşini, pe care au montat plăcuţe de înmatriculare sustrase de la alte autovehicule, iar apoi au alimentat cu combustibil la mai multe staţii peco şi au fugit fără să plătească....
Plafonarea preţurilor la combustibili, la unele alimente de bază şi la energie în Ungaria ar putea rămâne în vigoare pentru o perioadă mai îndelungată, dacă războiul din Ucraina nu se va încheia curând, susţinând presiunile inflaţioniste ridicate, a ...
Comisarul european pentru piaţa internă Thierry Breton a cerut miercuri Ungariei să suspende vânzarea de combustibil cu preţ diferit pentru maşinile cu plăcuţe de înmatriculare străine, în caz contrar riscând declanşarea unei proceduri de infringemen...
Un grav accident rutier a avut loc, duminică seara, în judeţul Constanţa, după ce un autotren încărcat cu combustibil şi un autoturism s-au ciocnit. ISU Dobrogea a confirmat că în urma accidentului două persoane aflate în autoturism şi-au pierdut via...
Numai automobilele înmatriculate în Ungaria vor putea cumpăra combustibili la preţurile plafonate de Guvern, începând de vineri, a declarat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite MTI.
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,8% în luna aprilie a acestui an, de la 10,2% în luna martie, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
O navă care transportă combustibil din Egipt către Malta „riscă să se scufunde” pe coasta de sud-est a Tunisiei, au indicat sâmbătă autorităţile tunisiene, care spun că încearcă să evite „o catastrofă de mediu marin în regiune”, potrivit AFP.
Au fost pompaţi în total 865 de metri cubi de produse petroliere lichide, care au fost transferaţi unei companii care se ocupă de procesarea deşeurilor de nave, transmite ziarul grec Naftemporiki.
Gazele, combustibilii, cartofii şi uleiul au înregistrat cele mai mari scumpiri din ultimul an, rata anuală a inflaţiei ajungând la 10,2% în martie 2022, faţă de luna similară a anului trecut.
Rezoluţia Parlamentului European prin care se cere un embargo imediat asupra petrolului, gazelor, combustibilului nuclear şi cărbunelui din Federaţia Rusă tocmai a fost adoptată cu o largă majoritate: 513 voturi „pentru”, 22 voturi „împotrivă”, 19 ab...
Mai mulţi tineri din Bacău au strâns timp de o lună de zile trei găleţi pline cu monede, iar apoi au mers cu ele la o benzinărie din oraş ca să achite plinul de combustibil şi au filmat toată scena....
Momentul în care mai mulţi tineri intră într-o benzinărie ca să plătească un plin de combustibil cu trei găleţi de monede...
Uniunea Europeană vrea să îi sprijine pe agricultorii ucraineni să îşi pregătească viitoarele recolte în ciuda războiului, în special furnizându-le carburant şi îngrăşământ, a anunţat luni comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, ...
Antreprenorul sucevean Ştefan Mandachi, posesorul unui bolid de lux, a relatat pe contul său de Facebook cum a rămas fără combustibil în seara în care zeci de mii de români stăteau la cozi în staţiile de carburanţi ca să-şi facă stocuri....
Imaginile pe care le-am văzut miercuri, 9 martie 2022, la benzinăriile din toată ţara se pot repeta şi în alte sectoare, pe fondul neîncrederii populaţiei. Şeful CJ Olt spune că ministrul Energiei a intervenit cu întârziere şi că aceia care activează...
100 de echipe ale Direcţiei Antifraudă din cadrul ANAF au început verificări pe piaţa combustibililor, a anunţat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Psihoza de la benzinării, dusă la extrem. Pubele şi containere uriaşe umplute cu combustibil la Arad
Panica legată de scumpirea combustibililor i-a determinat pe şoferi să recurgă la soluţii mai puţin obişnuite pentru a-şi face rezerve, la o benzinărie din judeţul Arad fiind surprinse miercuri seara, 9 martie, persoane care alimentau chiar în pubele...
O înregistrare cu dialogul dintre un marinar rus şi un secund gerogian a ajuns virală pe internet, în contextul războiului din Ucraina. Vasul rusesc a rămas fără combustibil în mijlocul mării, iar marinarii au cerut ajutor navelor din apropiere. Secu...
„Carbon neutral” şi „Climate neutral” sunt expresii la modă în jargonul internaţional, desemnând o anume „neutralitate carbonică”, sau „neutralitate climatică”. Americanii simplifică mereu expresiile, din comoditate, până când semnificaţia lor fizică...
Administratorii unei firme cu activitate în domeniul auto au suferit mari pagube materiale, un incendiu de proporţii afectând treizeci de maşini.
Reţeaua de electricitate a Libanului a avut de suferit după ce principalele centrale ale ţării, două la număr, au rămas în pană de combustibil, informează Mediafax.
În lunile reci de iarnă, asigurarea căldurii este esenţială, iar gazele naturale au dovedit de-a lungul deceniilor că sunt o sursă de încălzire de încredere, mai ales în perioadele în care furtunile au pus la pământ reţeaua de electricitate.
Ministrul britanic al Transporturilor Grant Shapps a acuzat duminică un organism care reprezintă sectorul rutier de faptul că a ”declanşat” penuriile de carburant cu care se confruntă Regatul Unit. Guvernul britanic a decis să acorde 5.000 de vize un...
Angajaţii unei companii petroliere au fost prinşi în flagrant în timp ce furau combustibil. În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit peste 6 tone de combustibil. Patru bărbaţi au fost reţinuţi.
Veşti din ce în ce mai proaste pentru şoferi. Litrul de benzină costă acum aproape şase lei, iar motorina de calitate superioară ajunge aproape de şapte lei.
Banca Naţională a României a decis, în şedinţa de vineri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale inst...
În intervalul iunie 2020 – iunie 2021, preţurile la energie electrică au urcat cu 16,97%, la ulei comestibil cu 15,91%, la combustibili cu 11,75%, la tutun şi ţigări cu 7,03%, iar în transportul aerian au fost consemnate scăderi de preţ de 20%.
Hidrogenul este un combustibil mult mai scump şi mai periculos decât gazul natural, se arată în studiul "Hidrogenul - un nou capitol al tranziţiei energetice", realizat de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) şi prezentat de Dumitru Chisăliţă, preşedi...