camp - ultimele știri
Cadavrul unei femei a fost găsit pe un câmp, în apropiere de A1, într-un sac de plastic, iar principala ipoteză a anchetatorilor este că ar fi vorba de o crimă.
Nu doar că a reușit să își impresioneze soția, ci a uimit o lume întreagă. Este vorba despre un fermier din SUA care și-a atras admirația oamenilor după ce a făcut un gest impresionant pentru femeia cu care este căsătorit de 50 de ani.
De la jumătatea lunii aprilie, câmpurile se transformă în tărâmuri galbene de necuprins cu ochii. De ceva ani, rapița nu pune stăpânire doar pe natură, ci și pe social media – primăvara este dedicată pozelor în lanurile galbene.
Fetița a fost acostată de tânăr pe stradă. Deși minora s-a împotrivit, tânărul a reușit să o ducă pe un câmp de la marginea comunei unde a agresat-o sexual.
O persoană arsă, carbonizată, a fost găsită luni pe un câmp din apropierea localității Domnești, de lângă București.
Zeci de teste pentru depistarea SARS CoV-2 expirate au fost găsite abandonate pe un câmp din apropierea Capitalei. Deşeurile medicale ar fi trebuit distruse, nicidecum aruncate la întâmplare.
Creşterea preţurilor cerealelor şi seceta prelungită, care a pârjolit izlazurile, îi determină pe fermieri să ia decizia grea de a-şi vinde din animale.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a mers joi dimineaţă la Călăraşi, pentru a verifica starea culturilor afectate de secetă. Încă de la primele ore ale dimineţii, ministrul a inspectat terenurile şi stadiul lucrărilor de irigaţii.
Fermierii din Vâlcelele, comuna cea mai afectată de secetă din judeţul Buzău, au recurs la măsuri extreme, după ce culturile s-au uscat pe câmp. Ei au început să toace porumbul şi să-l transforme în furaje pentru animale sau îngrăşământ.
IPJ Brăila a declanşat o anchetă administrativă după ce autospeciala postului de Poliţie Tufeşti a ars în totalitate pe un câmp din afara comunei....
Buzoianca Alexia Tatu, noua senzaţie a tenisului de câmp românesc, a cucerit duminică titlul de campioană la turneul de la Wimbledon, categoria de vârstă U14. Sportiva care va împlini luna viitoare 14 ani a jucat pentru prima oară pe iarbă.
Şoferii care au tranzitat drumul judeţean 203D, între Smeeni şi Maxenu, au avut şansa de a admira un adevărat spectacol al naturii oferit de zeci de berze. Oamenii au oprit preţ de câteva minute pentru a le fotografia, deoarece, spun ei, le-au fost r...
Suprafaţa cultivată anul trecut la nivel naţional a crescut cu aproximativ o mie de hectare, comparativ cu 2020, până la 8,263 milioane hectare (ha), arată datele centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Un accident de circulaţie a fost comis de un şofer aflat într-o stare avansată de ebrietate, poliţiştii urmărindu-l după ce a fugit de la locul incidentului, deşi era grav rănit.
Un şofer a rupt-o la fugă pe câmp, la vederea poliţiştilor. Motivele pentru care a reacţionat astfel
Un conducător auto are probleme penale, riscând să fie arestat după ce şi-a abandonat maşina şi a rupt-o la fugă pe un câmp când a văzut un echipaj de Poliţie.
Toţi profesioniştii din agricultură îşi dau întâlnire de 10 ani la Fundulea, în judeţul Călăraşi, la cea mai dinamică expoziţie agricolă în câmp din România. Manifestarea se întinde pe 36 de hectare.
Cogealac este cunoscută ca fiind una dintre comunele cu cele mai mari parcuri eoliene din ţară. Dar nu numai energia verde a promovat această comună, ci şi câmpurile de gunoaie care întâmpină pe orice trecător la marginea localităţii.
Un braşovean care a aruncat pe câmp deşeurile provenite în urma lucrărilor de construcţie la un imobil a fost depistat cu ajutorul unui bon provenit dintr-o comandă de mâncare făcută la adresa unde s-au făcut amenajările
Un tânăr băut a fost rănit într-un accident rutier în Ialomiţa. Maşina pe care o conducea a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat pe un câmp.
Un tânăr şofer a suferit răni grave şi a fost transportat la spital. Accidentul a avut loc pe un drum naţional, în judeţul Olt.
Un accident grav a avut loc, luni, pe DN25, în judeţul Galaţi. Un autoturism a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe câmp, iar un bărbat de 51 ani, pasager pe bancheta din dreapta faţă, a fost aruncat din maşină şi a decedat.
Accident groaznic în nordul judeţului Botoşani. Trei tineri au murit iar unul a ajuns în stare gravă la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe un câmp. Victimele au fost aruncate pe o rază de 50 de metri în jurul maşinii distru...
Un bărbat de 63 de ani din Alba a fost ucis de taurul pe care îl îngrijea. Trupul bărbatului a fost găsit fără suflare, pe un câmp.
Un bărbat de 54 de ani a fost găsit joi, 30 septembrie, pe un câmp de pe raza comunei Câlnic cu mai multe plăgi tăiate.
Garda de Mediu Galaţi a sancţionat cu 150.000 de lei societatea care administrează ferma avicolă şi a obligat-o să ecologizeze terenul contaminat cu mii de păsări moarte....
Un incendiu violent a izbucnit, miercuri seară, între satele Smeeni şi Brădeanu, judeţul Buzău. Au luat foc paiele rămase pe teren după seceriş, iar pompierii din subordinea primăriei Smeeni s-au luptat aproape două ore cu flăcările.
Chiar în vârful sezonului estival, Primăria Mangalia a decis să-i taxeze pe turiştii şi localnicii care parchează pe câmpul din apropierea plajei cuprinse între Venus şi Saturn.
Un bărbat a dispărut ieri, 19 iulie 2021, din localitatea Bîrza, judeţul Olt. Bărbatul a plecat ca de obicei cu animalele la câmp, însă nu s-a mai întors, seara familia care cu aproximativ 10 ani în urmă l-a luat să-l îngrijească anunţând autorităţil...
Cei care sunt în căutarea unui loc pentru relaxare măcar o după-amiază, în jurul Timişoarei acum şi o ofertă nou. Cu bicicleta sau cu maşina, în mai puţin de jumătatea de oră se poate ajunge pe plajă. Nu pe râul Timiş, ci aproape de canalul Bega.
Un cioban din localitatea Adâncata a fost găsit mai mult mort decât viu duminică seară, în jurul orei 22.15, pe islazul localităţii. Misiunea de salvare a fost dificilă din cauza drumului greu accesibil, dar şi a ploilor puternice.
Munca în condiţii caniculare a fost fatală pentru doi bărbaţi, care prestau activităţi în agricultură, ei fiind descoperiţi fără viaţă, în aceeaşi zi, de către rude
Doi bărbaţi, de 43 şi 49 de ani, au fost loviţi de un fulger în după-amiza zilei de sâmbătă, 12 iunie. Victimele se aflau pe un câmp.
Un poliţist de frontieră de 44 de ani, aflat în timpul liber, s-a urcat băut la volan, iar din cauza vitezei neadaptate, s-a răsturnat pe un câmp la ieşirea din Galaţi. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului....
Un tânăr din judeţul Iaşi care se afla la volanul unui BMW a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat, ajungând pe câmp.
Moneda a fost găsită de un localnic dintr-un sat din Neamţ, în timpul arăturilor de primăvară. Bărbatul a căutat răspunsuri pe internet, interesându-se de valoarea ei.
Un incendiu puternic a cuprins o rezervă de furaje în câmp, în satul Horia din comuna Axintele. Pompieri din două judeţe luptă şi la această oră cu flăcările.
Tragedie pe un câmp din satul Pricaz, aflat la marginea Orăştiei: un fermier a murit după un accident cu motocultorul.
Poliţiştii cercetează mai multe infracţiuni care s-ar fi produs pe un câmp dintr-o localitate olteană. Un cioban a fost ameninţat cu o armă, iar un câine de vânătoare a fost omorât.
La aproape patru ani de la demararea proiectului „Parcul Memoriei Naţionale”, câmpul de 75 de hectare pus la dispoziţie pentru împădurirea cu stejar în memoria eroilor căzuţi în război arată ca un teren viran
O buzoiancă de 47 de ani, din Pietroasele, dispărută în după-amiaza zilei de joi, a fost găsită decedată pe câmp, la mai bine de două zile după ce a plecat de acasă.
O şoferiţă din Dâmboviţa, în vârstă de 40 de ani, s-a ales cu răni la cap după ce s-a răsturnat cu maşina pe un câmp.
Două maşini s-au ciocnit pe un drum naţional, în judeţul Olt, una luând foc în urma impactului. Patru persoane sunt rănite. Una dintre maşinile implicate aparţine unei societăţi de pompe funebre şi transporta un decedat.
Un bărbat, în vârstă de 54 de ani, a fost rămit ieri, după ce s-a răsturnat cu maşina pe un câmp, în apropiere de localitatea Balaciu. Poliţiştii anchetează incidentul pentru a stabili împrejurările producerii accidentului. Şoferul nu consumase alcoo...
Un tânăr va fi cercetat penal pentru braconaj cinegetic, după ce a împuşcat ilegal o căprioară şi a abandonat-o pe un câmp.
35 de cai au fost identificaţi şi preluaţi de autorităţi pentru a fi îngrijiţi. Ei erau legaţi pe un câmp, iar ONG-urile au atras atenţia asupra stării îngrijorătoare de sănătate în care se aflau.
Poliţiştii locali din Reşiţa l-au identificat pe un bărbat care a aruncat mai multe deşeuri provenite de la demolarea unei clădiri, pe un câmp de la marginea oraşului Reşiţa.
Un dosar aflat de aproape doi ani în ancheta discrete a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor vizează o poveste demnă de filmele cu şerifi: un poliţist din Bihor a răpit un suspect, ca să-l „ancheteze” dezbrăcat, pe un câmp.
În numai patru ani, populaţia comunei Vârful Câmpului a crescut de la 3.000 la 6.000 de oameni. Asta doar pe hârtie. În realitate, în sat trăiesc doar cei 3.000 de băştinaşi. Ceilalţi, ucraineni şi basarabeni, au trecut prin sat o singură dată în via...
Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău a fost solicitat, duminică seară, să intervină pe DN2 E85, pe raza localităţii Potârnicheşti, din comuna Poşta Câlnău, în urma unui eveniment rutier. O persoană a fost rănită.
O crimă îngrozitoare i-a şocat pe locuitorii din Giurgiu. Vineri seara, un şofer de camion a observat un incendiu şi ceea ce părea a fi un om ars în şanţul de pe marginea drumului, pe DN 6, între localităţile Ghimpaţi şi Valea Plopilor. Şoferul a sun...
Cadavrul carbonizat al unei femei a fost găsit pe un câmp din Giurgiu, de lângă DN 6, unde o persoană anunţase că are loc un incendiu. Trupul a fost găsit pe fragmentele unei valize.
Valer Novac (63 de ani), considerat unul dintre cei mai experimentaţi piloţi de elicopter din România, a murit sâmbătă dimineaţa într-un accident petrecut în Prahova, pe raza oraşului Mizil.
Un bărbat de 85 de ani dintr-o comuună din judeţul Botoşani a avut parte de un sfârşit cumplit. Acesta a fost găsit carbonizat, de propria fiică, pe un câmp din afara satului. Deocamdată nu se ştie cu exactitate cum a ajuns să ardă ca o torţă vie.
Într-una dintre cele mai bogate comune din România o lucrare de amenajare a unui drum tehnologic uimeşte întreaga comuitate locală.
Oamenii porniţi în căutarea bărbatului de 73 ani, din Brastavăţu, judeţul Olt, au chemat la scurt timp autorităţile pentru a-i ajuta să scoată la suprafaţă trupul bărbatului.
Lucrările agricole specifice campaniei de vară, precum recoltare, erbicidări, praşile manuale, tratamente fito-sanitare sau eliberarea terenurilor de resturi vegetale, se vor efectua în bune condiţii, cu excepţia zilelor cu precipitaţii, în perioada ...
Un condamnat care a evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Rahova a fost capturat de poliţiştii ialomiţeni vineri seară. Bârbatul, în vârstă de 32 de ani, fugise din închisoare în timp ce se afla la muncă pe data de 11 martie.
Un bărbat a fost reţinut în urma a 13 percheziţii făcute de poliţiştii din Ilfov la mai multe persoane fizice şi juridice, într-un dosar penal deschis după ce pe un câmp din Dobroieşti au fost găsite cantităţi importante de deşeuri medicale periculoa...
Câmpul magnetic al Pământului se comportă din nou ciudat, potrivit specialiştilor, care monitorizează cu atenţie ce se întâmplă în zona Oceanului Atlantic de Sud.