Televizorul, votul bunicilor şi liniştea în familie

Aveţi bunici pe care nu îi puteţi desprinde de anumite posturi de televiziune şi care votează pentru cei care promit că dau ceva în plus la pensie? Nu sunteţi singuri. Suntem mulţi, foarte mulţi în situaţia asta. Sau măcar am fost.

Acum câţiva ani, nu ar fi fost exclus ca bunica mea să se lase convinsă de primar sau de vreo vecină să vină într-o excursie gratuită la Bucureşti.

Bunica mea a împlinit de curând 87 de ani şi este în continuare cea care ţine familia împreună. Noi toţi îi spunem „mamaie“.

Bucătăria cu pat şi televizor este locul în care, practic, îşi trăieşte viaţa mamaia mea. Televizorul merge mereu. Cel mai mult, merge pe postul de televiziune cu cea mai multă dramaturgie. Cu toţii avem nevoie de poveşti, iar acel post le oferă oamenilor singuri poveşti (mai nou, poveşti despre Soros, state paralele etc). Multe. Televizorul ţine loc de „gura satului“. Televizorul ţine loc şi de biserică... iar tehnicile folosite sunt nu de puţine ori împrumutate chiar de acolo.

Vreo 10 ani am încercat să o conving pe bunica mea că lumea nu e chiar aşa cum arată la televizor, că Daniel Funeriu, de pildă, nu arată şi nu vorbeşte ca un om fără bacalaureat, deşi aşa încearcă unii moderatori să ne convingă, că străinii (norvegienii, dar nu numai) au şi altă treabă decât să fure copiii românilor, că avioanele nu cad totuşi în fiecare zi şi, mai încoace, că mai toate conspiraţiile prezentate de anumite posturi TV nu sunt nimic altceva decât bazaconii. 

Nu am reuşit niciodată să o conving. Niciun argument nu ţinea. Cele câteva ore petrecute împreună, în care încercam să îi demonstrez cu argumente adevărul, nu au învins niciodată lunile de minciună predicată cu patos la televizor. „Lasă, că sigur ştiu ei ceva, altfel nu ziceau la televizor“.

Mese de Paşti şi de Crăciun învrăjbite de discuţii politice în familie, gust amar şi autoconsolare, cu gândul că toate astea nu vor schimba, totuşi, nimic din ceea ce mamaia mea înseamnă pentru mine şi ce însemn eu pentru ea.

În 2016, am venit în guvernul tehnocrat. Am mers la ea şi i-am spus: „Mamaie, acum te rog eu să nu schimbi postul! Uită-te la ei, uită-te şi o să vezi ce o să spună despre mine şi despre cei cu care lucrez în fiecare zi!“.

A durat câteva săptămâni.

Mamaia mea nu înjură aproape niciodată. Face de atunci, însă, câte o excepţie, de fiecare dată când îi vede la TV pe cei despre care credea cândva că „ştiu ei ceva, altfel nu ziceau la televizor“. 

Dacă aveţi bunici, rude şi prieteni dragi care îi cred pe cei care le livrează mizerii în fiecare zi, nu îi judecaţi, nu vă certaţi la mesele în familie, nu irosiţi puţinul timp petrecut împreună de sărbători!

Implicaţi-vă! Intraţi într-un partid! Asumaţi-vă voi mai mult şi cei care vă iubesc vor fi, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, lângă voi.