Suntem generația care încă poate asculta direct, prin viu grai, mărturiile supraviețuitorilor Holocaustului

Astăzi, în Plenul Parlamentului European reunit la Bruxelles, am participat la Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în prezența președintelui israelian Isaac Herzog.

În mod oficial, această zi este comemorată la nivel internațional în data de 27 ianuarie, ziua eliberării, în 1945, a lagărului nazist de la Auschwitz și a puținilor supraviețuitori găsiți în acea fabrică a morții de trupele aliate, cinci ani prea târziu...

În perioada 1933-1945, nazișii și colaboratorii lor au ucis peste 6 milioane de evrei în Europa, alături de milioane de membri ai altor minorități. Este greu de închipuit o crimă la o asemenea scară și totuși ea a avut loc și mai sunt printre noi azi, puțini, foarte puțini dintre cei care au supraviețuit, oameni care au trecut prin orori de neimaginat pentru noi și în ochii cărora încă, pentru scurtă vreme, mai putem privi. Câțiva dintre ei s-au aflat azi alături de noi, în Parlamentul European.

Suntem generația care încă poate asculta direct, prin viu grai, mărturiile supraviețuitorilor Holocaustului și e datoria noastră față de generațiile viitoare, care nu vor mai avea astfel de ocazii, să ascultăm acele mărturii și să le transmitem mai departe în speranța că istoria, măcar în acest fel, nu se va mai repeta niciodată!

Datoria noastră este cu atât mai mare și mai importantă cu cât, așa cum ne-a adus aminte și președintele israelian, ideea nebună a Holocaustului nu s-a născut în vid. Planurile criminale ale naziștilor nu s-ar fi putut materializa dacă nu întâlneau un pământ fertil în Europa acelor vremuri, în care antisemitismul era în permanentă creștere. Este o situație pe care unele voci demente, inclusiv acum și aici, în Europa, vor să o repete, în diverse moduri!

Împotriva unor asemenea nebunii nu se poate lupta decât dacă tinerii, mai ales, cunosc adevărul, află despre ororile trăite de oameni a căror singură vină era aceea că se născuseră, la fel ca Freud, Einstein, Spinoza, Bergson, Modigliani Kafka sau Mihail Sebastian într-o anumită comunitate - așa cum sunt multe comunități peste tot în Europa - și înțeleg dimensiunea și gravitatea crimelor comise.

Și chiar dacă nu există nimic comparabil, câți dintre noi, dintre români, nu s-au simțit cel puțin ciudat în străinătate - ca să folosesc un cuvânt mai ușor - de-a lungul ultimelor decenii, doar pentru că veneau din România? Câți pot uita momentele în care, într-un șir de mașini din diverse țări, la o vama sau alta din Occident, numerele de înmatriculare din România îi făceau să fie scoși din rând și trecuți prin verificări suplimentare?...

Dacă ne putem imagina asta, iar unii le-au trăit, să înmulțim o astfel de situație de un milion de ori și, poate, ne vom apropia de ceea ce a însemnat, fie ca evreu, fie ca membru al altei minorități, să trăiești în Europa anilor de dinainte și din timpul războiului declanșat de naziști. Poate...

Așa cum a spus și președintele Israelului, să nu uităm că se începe cu antisemnitismul, dar nu se termină niciodată acolo!

Existența însăși a Uniunii Europene este în parte motivată de dorința de a evita repetarea acelei perioade, de obligația de a împiedica în viitor izolarea unei părți din societate doar pentru că loteria nașterii a făcut ca membrii acesteia să facă parte din alt grup, de misiunea educării celor de acum și a celor de mâine în sensul deschiderii, al toleranței, al libertății și, desigur, al justiției!

Am convingerea că toți cei care credem în aceste valori avem datoria de a vorbi, de a le susține, de a le apăra, de a nu ne preface că nu vedem, iar, norii negri ai antisemitismului și ai urii la orizont, și de a lupta pentru o lumea nouă, mai bună, care în fața urii și a ororilor va pune ''dragostea și bunătatea''!

Sunt cuvinte din jurnalul unei tinere evreice, scrise la Auschwitz, cu puțin timp înainte de a fi ucisă. Iar ea scria despre dragoste și bunătate. Noi ce vom face?