Steve Jobs - omul unui singur cuvânt

Steve Jobs

Steve probabil că nu ar fi ştiut ce să facă dacă sistemul de operare pica.Nu ştia să scrie cod.Nu ştia aproape nimic din partea tehnică de pe produsele Apple.

Nici măcar nu ştia să le deseneze.

De fapt ce a ştiut Steve? Şi de ce îi spun Steve?

Vedeţi, aceasta e adevărata poveste a acestui om. Scriu ca şi cum mi-ar fi apropiat, deşi produsele lui nu mă încântă în prezent. Mă încântă momentele când au fost lansate. Apoi, ele sunt doar alte produse.

Steve Jobs  a ştiut să dea ok-ul. El ar fi fost probabil un redactor-şef imposibil, care nu ar fi fost suportat în anumite momente de jurnalişti, dar care la final, atunci când vedeau produsul, zâmbeau pentru sine. Steve Jobs te-ar fi pus să remachetezi la ora 10 seara o pagină de ziar dacă nu i-ar fi plăcut.

Steve a ştiut să aibă cuvântul.

Sunt oameni care ştiu să facă o muncă de sacrificiu, sunt oameni care ies în faţă prin cantitatea muncii lor, sunt oameni excepţionali din punct de vedere tehnic. Şi sunt oameni care au cuvântul. Cei pentru care e de ajuns o propoziţie. Cei care ştiu să rezume la perfecţie ceea ce nu funcţionează la un produs, ceea ce nu le convine.

Pentru mine, Steve Jobs poate fi asemănat cu editorul din scandalul Watergate, cel care i-a susţinut pe Bernstein şi Woodward. Jobs şi-a mâncat angajaţii pe pâine atunci când lucrurile nu erau cum trebuie sau aşa cum le vedea el, dar la final, o echipă susţinută de el reuşea să scoată produse excepţionale.

Nu erau excepţionale pentru că au fost primele. Steve era crud. Credea în geniul său şi deja îl îmbrăţişa. Steve ştia să-ţi vândă nisip în deşert. Produsele lui au fost adaptări excepţionale ale unor idei care erau deja întrevăzute. A ştiut să fure crud. Pentru că la final, la capătul hoţiei, oferea ceva mai frumos.

Macintosh, iPod, iPhone sau iPad. Existau tot felul de calculatoare. Existau mp3-playere. Existau telefoane inteligente. Existau chiar tablete. Dar Steve a luat o piaţă şi a inventat-o. A spus „acesta este primul produs adevărat din această categorie pe care veţi pune mâna“. Şi dacă ne-am întoarce în timp, la momentele acelea, ne-am da seama că Macintosh a schimbat modul în care vedem calculatoarele, deşi nu a fost popular. Ne-am da seama că iPod-ul a schimbat modul cum ascultăm muzică. A schimbat o industrie. Ne-am da seama că iPhone a fost într-adevăr primul telefon inteligent. Ne-am da seama că iPad-ul a fost prima tabletă adevărată.

Dacă exista cineva pe lumea aceasta cineva care să pună în practică viziunea lui Arthur C. Clarke din Odiseea Spaţială, atunci trebuia să fie un om ca Steve. Astăzi nu putem trăi fără patru categorii de produse, iar Steve le-a reinventat. Alţii le-au făcut mai bune, dar Steve a deschis scorul.

El a avut cuvântul. El a reuşit să ne facă să punem un „i“ înaintea oricărui lucru cool, ne-a făcut să fim furioşi pe el pentru că se considera buricul pământului, a împărţit planeta în două, între fanii Apple şi adversarii companiei.

Pentru că a avut cuvântul, Steve nu putea să facă altfel. Pentru că nu a stat să argumenteze, nu a stat să fie decent sau drăguţ cu adversarii sau clienţii. A considerat că publicul nu ştie ce vrea. A crezut că are cuvântul, că ştie ce vor oamenii. Şi a avut. Nu pentru că astăzi iPod-ul este cel mai popular player muzical sau pentru că iPhone-ul e o nebunie generală sau pentru că piaţa de tablete e pur şi simplu dominată de iPad. Nu. Steve a avut cuvântul pentru că a ştiut să îşi oprească oamenii când aveau idei proaste sau să îşi impună cuvântul.

Oamenii lui l-au crezut.

Oamenii ca noi l-au crezut.

Ceilalţi l-au urât.

Cuvântul a făcut din Steve o religie a consumerismului. Dar în spatele acestui cuvânt urât, există un lucru pe care Steve l-a ştiut mai bine ca orice din lume: să simtă frumuseţea. Nu degeaba spunea că „I want to put a ding in the Universe“. Ding-ul acela era frumuseţea produselor sale. Iar aceasta a fost şi ea inspirată de alţi oameni dinaintea lui. Dar pentru că a avut cuvântul, Steve a ştiut că frumuseţea trebuie să aibă şi un moment. Ar fi putut lansa tableta înainte de telefon. Ar fi fost la fel de frumoasă poate. Dar momentul nu era potrivit. Piaţa nu era pregătită.

Steve a ştiut când să aducă frumuseţea în lume.

Într-un fel Steve a ştiut şi când să plece. Misiunea lui se încheiase. Ceea ce avea de creat a fost creat. Restul ar fi fost variaţiune pe aceeaşi temă.

Nu vă întrebaţi dacă Apple mai e aceeaşi companie. Dacă Steve ar fi făcut lucrurile altfel. Apple e doar o companie.

Steve e mai important decât o companie pentru că a ştiut să aducă frumuseţea şi cuvântul. Pentru că a ştiut să indice binele şi răul. Pentru că a greşit şi pentru că era diferit. Pentru că era poate insuportabil pentru cei care nu-l înţelegeau cu adevărat.

Dar ştiţi voi momentele acelea când totul pare că este împotriva voastră? Când nimeni nu vă dă vreo şansă şi porniţi de jos? Ştiţi? Ei bine, în acele momente se văd oamenii care ştiu să spună cuvântul şi să-şi facă echipa să meargă mai departe.

Mi-e dor de oameni ca Steve, nu de Steve. Mi-e dor de frumuseţea lumii, aşa cum mi-aş dori să văd un Concorde pe cer sau un zeppelin. Am un iPhone în faţă şi mă emoţionează doar dacă dau timpul înapoi şi m-aş fi uitat la el în 2007. Ar fi fost … amazing.

Opriţi-vă din idolatrizarea lui Steve şi creaţi ceva minunat. El asta ar fi făcut.