Separatism versus unitate

0
0

Instalarea Guvernului Leancă produce satisfacţii la vest de Moldova, în cercul prietenilor şi partenerilor noştri europeni, şi sentimente ostile în est, la Moscova (dincolo de felicitările diplomatice cu prilejul învestirii adresate de Dmitri Medvedev omologului său moldovean). Supărarea ruşilor transpare însă prin cureaua lor de transmisie: regimul de la Tiraspol.

Evgheni Şevciuk a semnat acum câteva zile un decret privind „frontiera de stat a republicii transnistrene“. Separatiştii vor să instaleze un nou zid al Berlinului pe Nistru, după ce Chişinăul a reuşit să-l înlăture în mare parte pe cel de la Prut, prin orientarea sa pro-europeană şi prin reabilitarea, pas cu pas, a valorilor naţionale româneşti. Tiraspolul urmăreşte, în cea mai clasică tradiţie a bătăuşului nepedepsit, un act nici măcar camuflat de anexiune: linia de demarcaţie pe care au trasat-o cartografii lui Şevciuk include Tighina şi satul Varniţa, aflat sub jurisdicţia Republicii Moldova.

Ciudată întorsătură a lucrurilor, ai zice, după ce Evgheni Şevciuk se plânsese de instabilitatea politică de la Chişinău care blochează dialogul „bilaterial“. Dacă nu ar fi aşa, dacă şi-ar fi respectat logica propriilor declaraţii, şeful administraţiei separatiste ar fi făcut alte gesturi –  simbolice, de bunăvoinţă faţă de noul premier de la Chişinău, cu trimitere la întâlnirile sale informale cu Vlad Filat, prin care dăduse impresia, acum un an-doi, unei abordări diferite de cea de tipul Război Rece, Voronin-Smirnov.

Urmaşul „tătarului din Kamceatka“, cel care ajunsese să-şi facă „stat independent“  în ograda noastră, în vâltoarea prăbuşirii URSS-ului, nu-şi doreşte o bună relaţie cu Iurie Leancă (sau nu are voie să şi-o dorească), el execută fără crâcnire ordinele Moscovei.

Această nouă diversiune, intervenită imediat după instaurarea păcii între „părţile beligerante“ de la Chişinău, arată că Moscova se simte trădată în aşteptările sale geopolitice. Moldova trebuia să-i pice în poală fără niciun efort. Partidul Comuniştilor creştea în sondaje ca aluatul pe drojdie, combatanţii „vehemenţi“ şi „principiali“ din fosta AIE mergeau pe rând la tratative secrete cu Voronin, precum iepuraşul la randevu cu şarpele boa. Şi când totul părea doar o chestiune de cuplaj, de „tehnică a înşurubării“, vine colac peste pupăză anunţul despre formarea Coaliţiei Pro-Europene.

Asta, fireşte, nu înseamnă că problemele noastre cu Estul s-au încheiat, după cum se şi vede: Tiraspolul continuă să şicaneze şi să zădărnicească procesul de negocieri, există „landul găgăuzilor“ cu specificul său inconfundabil, mai avem şi Bălţiul rusificat, dar şi armata de popi ai lui Vladimir (unii mai radicali decât „Vladâca“), chemată să blocheze pe linie duhovnicească lunecarea Basarabiei în abisul „desfrâului occidental“.

Să mai adăugăm aici şi partidele de stânga, de buzunar, care se vor alinia, disciplinat, să apere prietenia seculară cu Rusia. Marele pericol îl reprezintă PCRM-ul lui Voronin, care e gata oricând să declare Moldova „republică suverană“ pe orbită pravoslavnică, alegându-l pe Putin drept ţar peste sufletele moldovenilor, că oricum este foarte popular aici. Modelul rusesc de dezvoltare, stilul autoritar al Kremlinului, care nu admite intervenţia instituţiilor europene pentru apărarea drepturilor omului, convine de minune comuniştilor de la noi.

Moldova nu-şi poate permite o înăsprire prea mare a tonului faţă de Tiraspol, pentru că în realitate s-ar răsti la Rusia. Dar ceea ce poate să facă este aşa-numitul soft-power, o pârghie insuficient exploatată. De exemplu, schimburile culturale. La recenta Gală a Premiilor UNITEM, din luna martie, pe lista laureaţilor au nimerit şi actori de la Tiraspol. Juriul, care s-a deplasat în această localitate pentru a viziona spectacolele nominalizate, a găsit o remarcabilă disponibilitate de dialog şi colaborare din partea oamenilor de teatru de acolo.

Sau, în domeniul economic, se poate organiza un forum al oamenilor de afaceri din stânga şi dreapta Nistrului, cu invitarea unor experţi şi chiar oficiali din Uniunea Europeană care să explice prin viu grai avantajele apropierii Republicii Moldova de Occident, pentru că aşa-zisa frontieră pe care o schiţează Şevciuk, autoizolarea regiunii vine în contradicţie cu dorinţa întreprinderilor transnistrene de a-şi spori prezenţa pe piaţa Uniunii Europene, de a atrage investiţii şi tehnologii noi.

Vorbeam într-un editorial anterior din „Adevărul“ despre problemele de securitate ale Republicii Moldova generate de conflictul transnistrean. Pledând pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului, să nu uităm că n-avem voie să rămânem descoperiţi, să dăm sentimentul că suntem „varză“ la capitolul Apărare. Altfel „mecanismele de stabilitate“ în zonă, despre care vorbea vicepremierul Eugen Carpov ca măsură de contracarare a agresiunii transnistrene, se vor solda cu aceleaşi rezultate.

Scindarea societăţii moldoveneşti pe falia Est-Vest, amplificată de propaganda rusească prin nenumărate canale media, şi – să nu uităm! – şi de corupţia endemică din structurile noastre de stat, ne face vulnerabili, ne împiedică să avansăm după exemplul Ţărilor Baltice şi al Georgiei.

Este foarte important – şi asta o demonstrează recenta criză politică de la Chişinău – să identificăm câteva chestiuni de principiu legate de dezvoltarea Moldovei, asupra cărora să nu existe divergenţe. Unitatea forţelor politice în jurul acestor idei de interes naţional va cimenta automat solidaritatea cetăţenească. „Strângerea rândurilor“ în interiorul ţării ne va ajuta să dăm o ripostă mult mai puternică încercărilor de a croi frontiere artificiale şi planuri de „asediu“ a unor localităţi moldoveneşti din regiunea estică.

Numai o echipă guvernamentală solidară în probleme de politică externă şi de orientare geostrategică a Republicii Moldova se va bucura de întreaga susţinere din partea aliaţilor noştri europeni şi americani.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite