„Războiul palatelor“ continuă, dar AIE rezistă

Declaraţiile incendiare şi nesăbuite ale liderilor AIE au continuat şi săptămâna trecută. S-a declarat una şi apoi cu totul alta. Premierul Filat, după ce a spus că se retrage din AIE 2, nu a îndrăznit să meargă mai departe, spre ceea ce trebuia să fie o demisie a sa din funcţie şi crearea unui nou guvern.

S-a răzgândit din mers, purtătorii săi de cuvânt fiind foarte abili în a-l scoate basma curată, precizând că nu a fost vorba decât de o invitaţie la resetarea alianţei, nu şi de lichidarea ei, deci şi a Guvernului. 

La audierile din Parlament a răspuns, de regulă, prin fraze generale, în limbaj de lemn, vorbind mult, dar fără a spune ceva, un semn în plus că se îndepărtează şi mai mult de realitate. Or, dacă e adevărat că nu prea se uită la televizor, se uită în schimb cetăţenii, care nu mai pot fi duşi cu fofârlica – ei înţeleg foarte bine ce se întâmplă. Interceptările telefonice, fie şi ilegale, au bulversat opinia publică. Se ştia că liderii alianţei nu discută în privat radical diferit de Voronin şi camarila sa, dar chiar să auzi şi să te convingi sută la sută de asta – e şocant şi deprimant.

Şi alţi lideri s-au încurcat nu mai puţin în declaraţiile lor, la o distanţă de numai câteva zile, iar alţii – de doar câteva ore. Spre exemplu, Vlad Plahotniuc nega la un moment dat în mod vehement faptul că ar fi fost monitorizat vreodată de Interpol, pentru ca la scurt timp să recunoască însuşi că a fost monitorizat o vreme, dar acum nu mai este. Mihai Ghimpu, la rândul său, cerea foarte categoric demisia premierului Filat, dar se pronunţa imediat pentru menţinerea alianţei de guvernare. Pentru ca ulterior să spună că nu vrea demiterea Guvernului şi a premierului, pretinzând că nu a fost înţeles corect.

Iarăşi presa ar fi de vină, deşi de data asta a fost prudent şi nu şi-a mai aprins paie în cap, zicându-şi, probabil, că va avea alte ocazii. Marian Lupu cerea şi el neapărat şi neîntârziat demisia lui Filat, propunându-şi-o, foarte generos, şi pe a sa proprie. A făcut-o, probabil, cu nu prea mare tragere de inimă, amintindu-şi cât de greu a obţinut funcţia de preşedinte al Parlamentului, după ce o vreme bună a nutrit speranţa că o va obţine pe cea de şef al statului. Dar era nevoie să se solidarizeze cu şeful său neoficial, Vlad Plahotniuc, care fusese chiar demis de Legislativ din funcţia ce a fost instituită prin încălcarea Constituţiei întru „binele alianţei“.

Liderul comunist Vladimir Voronin a fost, prin comparaţie, mai coerent decât adversarii săi politici, excelând prin pragmatism. Pe de-o parte, PCRM a votat pentru demiterea lui Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului, dar, pe de alta, nu a susţinut şi demiterea lui Viorel Chetraru din fruntea Centrului Naţional Anticorupţie. Atunci când s-a pus problema creării unei comisii parlamentare ce ar investigha situaţia de la Banca de Economii, vechiul miliţian comunist s-a solidarizat cu poziţia liberal-democraţilor care au cerut o comisie ce ar viza întreg sistemul bancar. Probabil că a fost o măsură de precauţie, întrucât o comisie doar pentru BEM ar fi scos la iveală neregulile comise nu numai după 2009, dar şi din timpul mandatului PCRM.

Confruntarea dintre cele trei partide-mebre ale AIE – al cărei deces a fost anunţat prematur – s-a evidenţiat în ultima săptămână prin implicarea mai pronunţată a instituţiilor pe care le controlează fiecare formaţiune în parte. Ceea ce a dat impresia unui „război al palatelor“. Principalul palat, cel al preşedintelui, care ar fi trebuit să fie mai activ, acum când era nevoie, s-a arătat din nou a fi incapabil de a intra în joc, deşi există suficiente prerogative constituţionale în acest sens şi destui şi pricepuţi consilieri pe lângă preşedinte. Pentru ca AIE să fie resuscitată la viaţă, e nevoie şi ca preşedintele Nicolae Timofti să nu se teamă să-şi îndeplinească atribuţiile, iar cei care îl înconjoară – să-l încurajeze în acest sens, nu altminteri.