Prostia în cifre

0
0

Aici nu despre stare socială este vorba. Toţi resimţim aceeaşi furie în faţa absurdului care ne guvernează vieţile.

Dacă nu cânţi în cor, în România eşti considerat excentric. Nu se întreabă nimeni dacă nu cumva corul e cel care cântă fals. PIB-ul României va fi anul acesta de vreo 160 de miliarde de dolari, în scădere cu aproape 6% faţă de estimările tembel-optimiste de la începutul anului. Între timp, el nu mai creşte cu 1,3%, cum se striga de răsuna valea acum vreo şase luni, ci scade cu aproape 2%, după părerea aceloraşi hăulitori entuziaşti. În realitate, chiar agenţia aceea naţională de prostire în faţă, numită Institutul Naţional de Statistică, recunoaşte că, până la jumătatea anului, el s-a subţiat cu 1,5%. Nu funcţionează înmulţirea cu doi. La sfârşitul anului, căderea va fi de peste 3% din cauza creşterii TVA şi, în consecinţă, aşa cum au prevăzut cei cu capul pe umeri, a scăderii veniturilor bugetare. Am reuşit să ne întoarcem în urmă cu 15 ani. Economia e din nou gri. Vor creşte caznele impuse contribuabililor de către birocraţia hămesită. E natural să fie aşa când statul redevine haiduc. Ia de la toţi. Împarte firimituri săracilor. De rest, finanţează dezmăţul administrativ în numele binelui colectiv.

Arhitecţii au o vorbă: „Fă-l să dea bine!" E vorba de un desen ce trebuie prezentat clientului.  Cam aşa e şi cu rectificarea bugetară care se produce acum. Experienţa în management m-a învăţat că întotdeauna contabililor le e frică de cifrele care sar departe de o medie ponderată. De exemplu, încasările din exporturi prognozate acum nouă luni să aibă o creştere de 3,5% au crescut până la jumătatea anului cu peste 23%. Şi totuşi, contabilii guvernamentali nu anticipează decât o creştere anuală de 12,7%. Greşit faţă de ce spuneau iniţial, dar mult mai puţin decât realitatea care li se pare extravagantă. Şi totuşi e normală atâta vreme cât există Dacia şi Ford, Mittal Galaţi şi exporturile de produse petroliere. Nu ne ajută însă prea mult, pentru că profiturile exporturilor se exportă şi ele pe cele mai diverse căi.

Importurile estimate a avea o creştere de 4,2% au crescut de nebune până la jumătatea anului cu 17%, iar aceiaşi birocraţi le estimează pe tot anul doar la 7,8%, deşi vine Crăciunul. Aceasta este vestea bună, totuşi. Economia României se integrează celei globale. Politicienii şi birocraţii financiari ţin în mână volane cu o legătură din ce în ce mai precară cu rotile. Toate cifrele acestea le-am găsit într-un articol al unui ziar financiar de ieri. Importante nu sunt însă ele în sine, ci cât de aerieni sunt cei care le produc. Cum să te miri că şi bugetul, dar şi rectificarea lui n-au legătura cu realitatea. Cum crede cineva că se poate dezvolta o ţară când ponderea cheltuielilor bugetare într-un PIB şi aşa slăbănog se prevede a fi de aproape 40%. Doar o şesime din acestea sunt investiţii (din care trebuie dedusă dijma politică). Din ce rămâne, aproape 20% îl reprezintă cheltuielile cu birocraţia (cheltuieli de personal, bunuri şi servicii, ce denumire frumoasă şi decentă). Alţi 7,5% sunt dobânzile şi subvenţiile (adică prostie sau hoţie, cum doriţi). Asistenţa socială, o treime. Pentru doctori, profesori, poliţişti, armată rămâne tot o şesime. Diferenţa până la total sunt „alte transferuri", toate transparente şi oneste, desigur. Pentru cele către UE, tot din  prostie, nu luăm aproape nimic în schimb.

Iată cum cifrele se transformă în crimă. Copiii în maternitate mor din cauza sistemului, şi nu a unui electrician care a înnodat două fire după capul lui. Ca o premoniţie lugubră, BBC prezenta săptămâna trecută un reportaj despre starea spitalelor în România. Dacă nici această întâmplare nefericită nu ne deşteaptă, vorba imnului naţional, nu ne rămâne decât să îi lăsăm pe politicienii care nu îşi dau demisia în fericirea lor de şefi, iar noi să ne ducem în durerea noastră unde om vedea cu ochii. Aici, nu despre stare socială este vorba. Toţi resimţim aceeaşi furie în faţa absurdului care ne guvernează vieţile. Oare nu ne putem opri s-o luăm de la început, fără să-i imităm pe alţii, fără preconcepţii şi modele? Pare o întrebare naivă. Cred însă sincer că, dacă nu ne-o punem, ne scufundăm. Eu unul nu o să mă bucur că Popeye, deşi marinar, nu ştie să înoate. Poate facem ceva înainte. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite