Plopeni, industria și apărarea. Reflecții transatlantice - AUSA2026

Scriu aceste rânduri în avion, la întoarcerea din Washington, unde am reîntâlnit cultura și valorile americane cu prilejul participării la AUSA 2026 - Annual Meeting & Exposition și la IEEE MILCOM 2026 - Military Communications Conference, la invitația Ambasadei Statelor Unite la București.

Foto: credit foto: arhiva personala/ social media

Pășind în Walter E. Washington Convention Center, ca Director al Uzinei Mecanice Plopeni, printre peste 40.000 de participanți și mai bine de 750 de expozanți din peste 100 de țări, am înțeles că o astfel de platformă depășește simpla dimensiune a unei expoziții comerciale: este un forum viu al ideilor, un cadru concentrat de relaționare instituțională și strategică.

Mulți dintre noi ne înșelăm uneori cu primele impresii. Dar când ajungi să pui întrebări, capeți răspunsuri care nasc alte întrebări. Una nu m-a părăsit pe tot drumul: de ce avem nevoie pentru a ne înțelege mai bine cu americanii, astfel încât unu plus unu să fie mai mare decât doi?

Încrederea nu se grăbește

Originea poporului american este preponderent europeană. Părăsind Europa, viitorii americani au luat cu ei obiceiuri, dar și-au creat propriul sistem de valori - visul american - bazat pe curajul de a se despărți de un mal pentru a ajunge pe celălalt.

Filozofia lor se sprijină pe încrederea precaută de a construi împreună: au învățat din experiența drumului că, atunci când totul merge prost, nu mai ai timp să construiești încrederea, iar încrederea nu trebuie grăbită; ea are nevoie de timp.

Legătura dintre lideri și popor există încă din primele zile ale Statelor Unite, prin vocea lui Abraham Lincoln: „Când avem încredere corespunzătoare și deplină în popor, acesta o va oglindi.” Aceasta este, în esență, legătura, dar și marea diferență dintre visul american și visele europene.

Comunicarea, motorul încrederii

A doua lecție ține de comunicare, prin asigurarea unui mod comun de înțelegere a valorilor și, implicit, a obiectivelor. Comunicarea unește întru înțelegere, care, asumată, se transformă în susținere pentru acțiunile liderilor, indiferent de nivel.

În Europa, diferențele lingvistice și, în mod special, neologismele îngreunează procesul de înțelegere comună, coexistând simultan semantici diferite ale aceleiași expresii sau chiar ale aceluiași cuvânt. Fenomenul este mai pronunțat în Europa de Est, unde diferențele lingvistice sunt mai ample și întârzie consolidarea încrederii.

Totodată Europa, ca un organism viu, suferă de atrofierea simțurilor, cum spunea Konrad Lorenz în urmă cu peste jumătate de secol în „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”[1]. Epuizarea sau amorțirea emoțională a generat pierderea capacității de trăire profundă a sentimentelor și a sensibilității estetice/morale.

Aflați mereu în criză de timp, liderii europeni ajung să ignore comunicarea în ambele sensuri: nu mai au timp să asculte și pierd, odată cu trecerea timpului, încrederea începutului. Comunicarea insuficientă accentuează scăderea încrederii și accelerează îmbătrânirea politică. Liderii ignoră astfel că, mai devreme sau mai târziu, acțiunile fiecăruia vor fi analizate atât intern, cât și extern. Rezultatul este negativ: sunt favorizate proiectele pe termen scurt și sunt ignorate cele de viziune, care depășesc durata unor mandate de maxim 4–5 ani.

România, geografia și industria

În acest mediu complex, România este relevantă doar prin intermediul geografiei. Pentru a-și crește rolul în ecuația globală, are nevoie de o armată modernă, de o industrie puternică și de o diplomație pe măsură. Iar industria de apărare este precum încrederea: se construiește și se reconstruiește greu, în timp, și se pierde mult mai rapid dacă nu este în consens cu vremurile.

Pentru această reușită, generalii și comandanții civili trebuie să renunțe la o parte din autoritate și să transfere mai multă autoritate și discernământ subordonaților, care astfel se responsabilizează. Încrederea, din nou!

Viteza ca doctrină

Modelul american recent de debirocratizare și descentralizare este grăitor. În deschiderea AUSA 2026, Secretarul interimar al U.S. Army, Adam R. Telle, a evidențiat imperativul reducerii etapelor birocratice și consolidarea legăturii directe dintre cerințele operaționale și furnizori.

Achizițiile bazate pe nevoile imediate au fost descentralizate până la nivel de unitate militară: militarul responsabil încarcă cererea pe o platformă digitală, aceasta este analizată electronic, furnizorul este selectat prin motoare de căutare dintre firmele acreditate, iar comanda este lansată și plata efectuată. În exemplul prezentat, secvența demonstrată a durat mai puțin de un minut - aproximativ 59 de secunde, cu precizarea că nu este vorba despre întregul proces de contractare, plată și livrare. Această capacitate de reacție și flexibilitate este vitală într-o lume în care tehnologia și dronele evoluează exponențial.

La fel de importantă a fost participarea, pe 14 octombrie, la panelul de nivel înalt „Project Agincourt: Autonomous Warfare”, moderat de Owen West, care i-a reunit pe secretarul pentru Război Pete Hegseth[2], pe secretarii Forțelor Aeriene, Terestre și Navale - Troy Meink, Adam Telle și Hung Cao  și pe un secretar adjunct pentru operațiuni speciale, Derrick Anderson.

Project Agincourt[3] reprezintă un răspuns direct la realitățile războiului modern, urmărind coordonarea structurată a sistemelor autonome, a dronelor și a platformelor fără pilot.

Mesajul conducerii militare americane a fost lipsit de echivoc: integrarea tehnologiilor disruptive, a automatizării, a inteligenței artificiale și a rețelelor tactice avansate - teme dezbătute și la MILCOM 2026 - nu mai este o opțiune pentru viitor, ci o urgență a prezentului.

Programele militare trebuie să treacă de la cercetare la utilizare operațională într-un ritm accelerat, bazat pe sisteme modulare, interoperabile și scalabile.

La MILCOM, temele precum 5G/6G militar, inteligența artificială, tehnologiile cuantice, reziliența cibernetică și comunicațiile în medii contestate au confirmat că sistemele moderne de apărare integrează tot mai mult componente industriale clasice cu soluții digitale, senzori și comunicații.

Inițiativa „Manufacturing Rodeo”[4], programată pentru 2027, va testa practic lanțurile de aprovizionare pentru identificarea vulnerabilităților. Concluzia este simplă: dronele și tehnologia nu mai așteaptă ciclurile noastre de achiziție.

Trei modele pentru România

Din perspectiva arhitecturii industriei de apărare, este remarcabil modelul polonez: prin conceptul NATO 3.0[5], Polonia promovează proximitatea industrială și delocalizarea tehnologică în cadrul Alianței. Se va produce acolo unde este necesar și cât este necesar, iar țările aflate sub presiune și risc se vor mobiliza mai bine dacă au la îndemână capabilități directe și astfel vor atinge mai eficient pragul de 5% din PIB asumat.

Aici principiul NATO „No defence without industry” devine concret: industria nu este un furnizor extern, ci un organ al sistemului de apărare. Iar „Together we are stronger” ne amintește că Alianța trebuie privită, la rândul ei, ca un întreg.

Apărarea României poate avea un viitor sustenabil doar dacă va îmbina inteligent modelul american - Manufacturing Rodeo  - prin descentralizarea proceselor, cu cel polonez - unde o parte semnificativă din resurse este investită în producția internă și cu cel turc - unde guvernul a finanțat tehnologizarea inițială a componentelor integrate întregului sistem al industriei de apărare, atât publică, cât și privată prin The Defense Industry Support Fund (SSDF)[6]

De la lecție la proiecte

Pentru România și pentru operatorii din industria națională, cum este Societatea Uzina Mecanică Plopeni S.A., aceste realități globale trasează o direcție clară. Având o tradiție industrială din 1937, UMP dispune de o platformă generoasă de 172 de hectare și peste 125.000 m² de suprafață construită, dar și de competențe dovedite în producție muniție de calibru mediu și mare, forjare, prelucrări CNC, tratamente termice și testare balistică. Totuși, tradiția trebuie îmbinată cu inovația.

În cadrul dialogurilor purtate la AUSA - facilitate cu sprijinul Ambasadei SUA la București și al U.S. Commercial Service, cărora le aduc mulțumiri și pe această cale - am constatat o deschidere extraordinară a partenerilor americani față de România. Companii de prim rang precum General Dynamics (GD-OTS), AM General, Regulus Global, Northrop Grumman, Lockheed Martin, RTX/Raytheon, L3Harris, SIG Sauer sau Black Creek Precision au demonstrat un interes pragmatic pentru capacitățile noastre și pentru reziliența lanțurilor de aprovizionare aliate.

Cu reprezentanții GD-OTS am analizat oportunitatea amplasării la Plopeni a unei linii moderne de muniție de calibru 155 mm, luând în calcul mecanisme precum Foreign Military Financing (FMF), dialog urmat de invitații pentru vizite de lucru în România. Am continuat discuțiile cu Regulus Global privind calibrul 155 mm, precum și oportunitatea concretă de ofertare cu NOLTE Ammunition Services GmbH pentru servicii de demilitarizare. Am discutat, de asemenea, cu AM General, Arsenal 2000 și Blane International, am transmis portofoliul unui fond american de investiții și am identificat o oportunitate de ofertare pentru demilitarizare cu NOLTE. Toate acestea arată că UMP poate fi un actor activ în rețeaua internațională.

Am prezentat partenerilor industriali și reprezentanților fondurilor de investiții americane un portofoliu ambițios de proiecte de dezvoltare industrială, cu o valoare estimativă de peste 150 de milioane de euro: linie de 155 mm, linie de capse, linie de calupuri C4 și linie pentru tuburi cartuș de 20 mm. Valoarea este orientativă, însă demonstrează că industria românească de apărare are resurse și oportunități.

Rămân onest: sunt rezultate de etapă - contacte, interes, dialog, premise -, nu contracte ferme. Dar întrebările interlocutorilor despre proceduri de calificare, audituri, prototipuri și loturi pilot vorbesc despre aceeași viteză.

În concluzie Armata Română și industria de apărare a României pot și trebuie să se adapteze și să se alinieze unei realități în care tehnologia și dronele se schimbă mult mai rapid decât legislația, bugetele și obișnuințele noastre.

Avem nevoie de finanțarea tehnologizării, descentralizare și încredere în subordonați, producție integrată acolo unde este nevoie și mai ales comunicare în ambele sensuri.

Pentru a răspunde provocărilor actuale, industria de profil ar trebui recunoscută ca o categorie de forțe de sine stătătoare în cadrul Armatei Române, condusă de un general inginer cu o dublă ancorare profundă: militară și tehnologică.

Încrederea se construiește greu și se pierde repede; la fel, industria. Dacă le construim pe amândouă în ritmul vremurilor, unu plus unu va fi, în sfârșit, mai mult decât doi.

[1] https://humanitas.ro/humanitas/carte/cele-opt-p%C4%83cate-capitale-ale-omenirii-civilizate-3

[2] https://www.youtube.com/shorts/2LpPXIXvDqo

[3] https://media.defense.gov/2026/Sep/30/2004009304/-1/-1/1/PROJECT-AGINCOURT-PATHWAY-TO-THE-AUTONOMOUS-WARFARE-COMMAND.PDF

[4] https://www.army.mil/article/296069/army_announces_first_ever_manufacturing_rodeo

[5] https://euperspectives.eu/2026/10/what-is-nato-3-0-europe-step-up-kubilius/

[6] https://www.ssb.gov.tr/en/who-are-we