Oraşe (şi) pentru biciclişti

Mare parte din spaţiul public, comun, al marilor oraşe din România este dedicat infrastructurii rutiere, în timp ce pieţele şi spaţiile pentru oameni ocupă un loc rezidual. Efectele nocive ale poluării din transporturi asupra mediului şi scăderea calităţii vieţii odată cu timpii din ce în ce mai mari petrecuţi în trafic, cer producerea unei schimbări de paradigmă în mobilitatea urbană.

Oraşele nu mai trebuie să fie doar pentru maşini, ci, în primul rând, pentru oameni şi da pentru‎ biciclişti.

De ce trebuie să schimbăm modul în care ne deplasăm în oraş, prioritizând transportul alternativ nepoluant, deci şi bicicletele? O prima raţiune o constituie imperativul limitării impactului negativ asupra mediului pe care l-au avut economiile industriale şi postindustriale, cu autovehiculul în centrul preocupărilor de deplasare în oraş. Se estimează că peste 40% din emisiile de CO2 şi alte gaze cu efect de seră îşi au sursa în transporturi. Ori, acest lucru devine inacceptabil în contextul actual al promovării Dezvoltării Durabile.

Uniunea Europeana şi a integrat întreg setul de politici în spiritul principiului Dezvoltării Durabile. O sintagmă pe care o auzim adesea în discursul tehnocrat, însă prea puţin înţeleasă de publicul larg. După cum este definită, ea constituie dezvoltarea care nu compromite şansele generaţiilor viitoare la progres şi accesul la resurse. Este deja celebru documentarul lui Al Gore a propos de riscurile încălzirii globale, intitulat sugestiv „An inconvenient truth”. În acest sens, mare parte din finanţările puse la dispoziţie de Uniune îşi centrează eforturile asupra diminuării poluării din transporturi şi încurajarea transportului alternativ (transport public electric, infrastructuri pentru biciclete etc.)

O a doua raţiune stă în necesitatea creşterii calităţii vieţii în oraşe. Calitatea vieţii reprezintă un concept complex, dificil de evaluat. Specialiştii care fac astfel de cercetări se bazează pe o serie de indicatori vis-a-vis de oferta pe care oraşul o pune la dispoziţie locuitorilor săi: o economie atractivă, acces la educaţie si sănătate, o scena culturală dinamică, spaţii publice şi verzi de calitate s.a. 

Oraşele noastre s-au dezvoltat având în centrul preocupărilor autovehiculul şi transportul rutier, iar‎ calitatea vieţii a fost mult sub-dimensionată ca raport de importanţă.

Ca societate, am uitat să ne bucurăm de avantajele traiului într-un oraş, de darul contactului social, abordând deplasarea nu ca pe o necesitate, ci ca pe un scop. Cu alte cuvinte, ne-am setat priorităţile în mod eronat. 

Aceasta este o lecţie pe care vecinii noştri europeni încep să o înveţe, promovând politici prietenoase cu mediul, care încurajează coeziunea socială şi totodată, nu compromit şansele de dezvoltare economică. Sunt nenumărate exemplele nord-europene de oraşe unde mersul pe bicicleta a devenit un simbol al stilului de viaţă de rit nou, cum ar fi Amsterdam-ul sau Copenhaga. Avantajele transportului uşor cu bicicleta sunt nenumărate: mişcarea ca garant al sănătăţii corpului, cost 0 asupra mediului, perceperea oraşului la scară umană şi la ritm domol. 

Schimbarea la faţă a oraşelor româneşti ca oraşe pentru biciclişti presupune eforturi diverse, de la investiţii în infrastructura şi accesibilizarea transportului public pentru intermodalitate, până la campanii de conştientizare şi informare care să schimbe percepţia socială asupra deplasării cu bicicleta în oraş.‎ Aici, este nevoie ca politicul, în calitate de factor decizional, să îşi asume necesitatea unei astfel de schimbări şi toate demersurile care vin cu ea. 

Cu toate că suntem rezistenţi la schimbare, ea este, adesea, benefică. Mobilitatea se afla în plin proces de redefinire, atât în virtutea presiunilor europene, cât şi în zorii unui nou secol de dezvoltare şi inovaţie în acord cu mediul. Oraşele europene ale României trebuie să fie oraşe ŞI pentru biciclişti!