Ofensiva comunistă şi vulnerabilitatea puterii

Comuniştii lui Voronin şi Tkaciuk au anunţat că încep, din 23 septembrie, procesul de demontare a ceea ce ei numesc „un guvern al trădării intereselor statului“ şi chiar al „lichidării statalităţii moldoveneşti“.

PCRM vrea în mod disperat să destabilizeze situaţia internă din ţară şi să provoace organizarea unor alegeri anticipate în aşa fel încât să nu se ajungă la parafarea (şi semnarea imediată) a celor trei acorduri istorice cu Uniunea Europeană, programate pentru Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius care va avea loc la 28-29 noiembrie.

De data aceasta, la manifestaţiile PCRM împotriva puterii de la Chişinău vor participa şi comuniştii din Transnistria, cu care Voronin a încheiat un pact de colaborare. De aceea se observă faptul că PCRM se aliază fără discernământ cu toate forţele nemulţumite de guvernarea actuală, inclusiv cu cele pe care le înfierau acum câţiva ani pe motiv că reprezentau forţe separatiste care subminau statalitatea moldovenească. Pe lângă comuniştii din Transnistria cu care se aliază PCRM este şi Dmitri Rogozin, un alt inamic al Republicii Moldova, acesta luptând chiar cu arma în mână în războiul de pe Nistru din 1992, declanşat de separatiştii din stânga Nistrului cu sprijinul expres al autorităţilor de la Moscova. Acum devine clar cine şi ce hram poartă, în momentele decisive toţi îşi dau arama pe faţă, fie că sunt foşti frontişti sau foşti membri ai corpului diplomatic, analişti şi comentatori „independenţi“ ş.a.m.d. Alţii, în dorinţa de a face întotdeauna figură distinctă, deşi susţineau până mai ieri integrarea europeană, au început recent să laude Rusia pentru „sinceritate“ în raport cu „secretomania europenilor“.

Reacţia puterii, până la acest moment, este una anemică. Fostul prim-ministru Filat a anunţat recent crearea unei platforme care să întrunească toţi susţinătorii integrării europene din Republica Moldova, indiferent de apartenenţa de partid sau simpatiile politice. Liderul liberal-democrat a formulat chiar o uşoară ameninţare la adresa lui Voronin, afirmând că acesta şi susţinătorii săi „trebuie să înţeleagă că şi noi avem posibilitatea să-i demonstrăm care e voinţa reală a poporului printr-o manifestare publică, paşnică de amploare“.

Îmi vine greu să nu fiu de acord cu Filat în această privinţă. Este nevoie într-adevăr de mobilizarea tuturor forţelor proeuropene în aşa mod încât cursul spre UE al Republicii Moldova să nu fie întrerupt. Acest apel însă se contrazice cu câteva acţiuni recente prin care puterea îşi subminează însăşi autoritatea. O lovitură de imagine puternică a fost modul în care statul a cedat controlul asupra Băncii de Economii şi a decis să concesioneze Aeroportul Chişinău.

Deocamdată, cea de-a doua decizie a fost contestată în Curtea Constituţională şi este suspendată, verdict salutat de premierul Leancă, acesta făcând aluzie la faptul că aeroportul a fost înstrăinat din cauza imperfecţiunii sistemului de justiţie din Republica Moldova. Să fie aceasta o piatră aruncată în ograda lui Plahotniuc? Despre BEM am aflat recent de la un reprezentant PLDM că ceea ce s-a întâmplat ar fi făcut parte dintr-un plan prevăzut în orice manual de economie cu privire la rezolvarea unei situaţii când o bancă deţine active toxice.

Explicaţia este una pro domo şi întrebarea rămâne în picioare: de ce anume acum a fost nevoie de o asemenea decizie extrem de controversată? Şi cum se explică demisia fostului ministru al Finanţelor Veaceslav Negruţa din toate structurile PLDM, inclusiv retragerea calităţii de membru de partid? Dacă în spate ar fi fost doar cazul Sandulachi, demisia lui avea să survină mai devreme. Mai degrabă situaţia creată la BEM este cauza principală a plecării lui Negruţa. Cum să înţelegem atunci puterea actuală, care se adresează societăţii civile pentru susţinere, dar face atâtea greşeli prin care îşi taie craca pe care stă, supărând şi decepţionând din ce în ce mai mulţi susţinători?