De când este Obama la Casa Albă, diplomaţia americană a descoperit, oarecum subit, că "ţiganii" sunt "negri" sau - ca sa ramânem măcar in limitele corectitudinii politice - că rromii sunt ca altădată afroamericanii lor.

Anual, ambasada Americii celebrează, pe speze proprii, Ziua internatională a rromilor, iar Departamentul de stat transmite, de la cel mai inalt nivel, saluturi de imbărbătare. Participanţii la această zi solemnă sunt de obicei corpul diplomatic acreditat in Romania si ”sectorul ONG”, nici ţipenie de demnitari români. Ambasadorul Angliei joaca fotbal cu ”drogaţii” din Ferentari, ambasadorul Franţei naturalizeaza capre franţuzeşti in mahalalele din Nemşa şi Dragu, comisarii UE presează necontenit pentru ca Romănia să implementeze politici publice care să stopeze migraţia (”Exodul”?,”Hegira”?) rromilor din România spre…oriunde! Domnul  ambasador Gittenstein a facut chiar mai mult de atât: s-a deplasat la Baia Mare si a protestat contra zidului de segregare rasială de acolo, a sprijinit ONG-urile rrome de drepturile omului, şi-a pus la bătaie toate abilitătile sale de diplomat  in a influenţa politici publice pozitive pentru rromi.

Foarte vizibil si vocal in perioada “derapajelor” democratice din vară, ambasadorul Gittenstein isi incheie mandatul in forţa, fiind considerat unul din co-autorii “Actului de coabitare”, in tandem cu UE, in pofida protestului unora, in numele “neamestecului in treburile interne”, ba chiar şi a partizanilor “cedărilor masive de suveranitate”. “Democraţia globală”, pentru cei care bat apa-n piuă, ca România, are un aer intervenţionist dezagreabil. Mai ales pentru politicieni, a căror râcă interminabilă a iritat mediile financiare (FMI), pentru care stabilitatea in România este garanţia ca-si vor recupera banii. Intervenţia directă si fermă a secretarului de Stat Hillary Clinton, cât şi a liderilor UE, e semnul că ce se întamplă in România este nedemocratic şi că parcursul ei viitor se află sub observaţie. Diplomaţia românească fondată pe “zicem ca ei şi facem ca noi” pare-se că s-a sfarşit.

In speech-ul de final de mandat, ambasadorul Gittenstein a abordat o temă recurentă, cea a rromilor din România, banalizată de politicianismul românesc, deşi mereu sub presiunea statelor UE si SUA: <i>Ameliorarea situaţiei romilor a fost aproape absentă din campania electorală pentru alegerile legislative, care s-a încheiat săptămâna trecută. Totuşi, este una dintre cele mai mari provocări căreia România trebuie să îi facă faţă. Rromii din România ar trebui să se organizeze mai bine din punct de vedere politic, aşa cum au făcut persoanele de culoare în Statele Unite, pentru a pune capăt discriminării (…) altfel nimeni nu tratează aceste probleme. Este foarte descurajant să vezi situaţia romilor. Am crescut în sudul Statelor Unite şi am văzut exact aceleaşi lucruri în cazul afroamericanilor, care erau marginalizaţi şi discriminaţi de populaţia majoritară. Romii vor trebui să se organizeze pentru a exercita mai multă putere politică.</i>

<i> </i>

De la abolirea sclaviei rromilor in Ţarile Romăne (1856) incoace, România n-a mai fost atât de presată de Occident în a-şi regândi mentalităţile faţă de rromi – şi este cert că zidul rasial de la Baia Mare, in faţa căruia s-a si fotografiat,  i-a trezit domnului Gittenstein toate spaimele morale ale segregaţionismului şi apartheid-ului. A tolera intolerabilul şi a lăsa lucrurile la voia întâmplarii, este de neconceput intr-o lume euro-atlantică, la care România aspiră, dar căreia nu-i poate da asigurările morale.

In ce priveste organizarea politică a rromilor, cu doar 21.000 de voturi, deşi expectanţele ar fi fost de cel putin 500.000, Partida Romilor, condusă de mai bine de 20 de ani de Nicolae Păun, secondat de Mădălin Voicu, pare o corabie părăsită de rromi, in derivă. Rămâne de vazut cum va aborda această spinoasă chestiune noua coaliţie politică românească, având la dispozitie acum şi un senator de origine rromă, Damian Drăghici, şcolit in America, adeptul ideii ca elitele rrome trebuie să-şi asume coordonarea unui parteneriat activ cu administraţia publică in incluziunea rromilor. In fauna parlamentară actuală, deputatul Nicolae Paun este şi el supercalificat,  fiind trei mandate preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului şi minorităţi a Camerei Deputaţilor, nu doar “bulibaş“ la Partida Rromilor (o organizaţie moartă demult, ca mai toate organizaţiile minorităţilor naţionale, ai căror deputaţi au mandate pe viaţă, dintr-un exces de falsă democraţie, girată de Legea electorală)  

Cat despre “modelul american”, la care se referă domnul Gittenstein, calchierea lui ar presupune fie varianta radicală a lui  Malcolm X si a partidului “Panterele negre”, fie alegerea răului mai mic, al teologiei eliberării, profesate de Martin Luther King. In ambele cazuri, insă, o astfel de auto-organizare politică a rromilor, respinge interventia “colonizatoare” a statului, iar cat despre contribuţia B.O.R. sau a şcolii româneşti, ele continuă să rămână nereformate, “pe lumea cealalta“.

Pânâ să-şi clarifice opţiunile statul, rămâne Poliţia (care nu găndeşte, loveşte!), in vreme ce puşcăriile si orfelinatele sunt pline de rromi, iar altă parte prin Occident, cerşind, şterpelind, iritând şi construind o imagine nefastă asupra responsabilităţii României faţă de cetăţenii săi. Vadim Tudor propune în Parlamentul European să fie trimişi in India, ministrul de externe Cioroianu i-ar paraşuta in pustiurile Egiptului, iar continuatorul său, d-l Baconschi, consideră ca rromii au “nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate“. Soluţia cea mai evocată în rezolvarea acestei problematici, inclusiv pe stadioane, este… Antonescu, fostul dictator fascist, care i-a deportat masiv pe rromi înafara frontierelor ţării. Cum astfel de soluţii sunt imposibile, rămâne doar soluţia ca Guvernul României, care tace mălc, de ani buni, să-şi asume un set de politici publice de redresare a situaţiei. A trecut un an de la adoptarea, la presiunea UE, a unei strategii de incluziune a rromilor (HG 1221 din 18 decembrie 2011), dar, din cauze de instabilitate politică, nu s-a intamplat nimic.

Aşa  se explică şi eşecul răsunător al Decadei Incluziunii Rromilor, finanţată cu bune intenţii de magnatul american Soros, care în absenţa unui semnal politic de la Bucureşti, a mizat pe o “revolutie” a tinerilor rromi, dar care s-a prăbuşit in anarhia “soros-maoism”-ului, ruptă fiind de comunităţile rrome. O reiterare a greşelii, de data aceasta prin crearea unui centru de comandă “de partid(ă) si de stat“, ar perpetua bătălia din interiorul etnominorităţii pentru resurse de prestigiu si reprezentare. Ruwandizarea politică a rromilor, a fi ”hutu” sau ”tutsi”, depinde de stoparea matrapazlâcurilor colonizatoare ale Puterii, mereu tentată sa-şi puna “vătafi/bulibaşi“ peste robi/rromi. In 2004, presat de Bruxelles, Guvernul a adus ”tehnicieni” rromi, dar aceştia au clacat in coordonarea Agenţiei Naţionale pentru Romi, lăsată să se descurce singură, fara sprijinul administratiei publice locale şi centrale. A existat un ANR (Agenţia Naţională pentru Romi), liberal, cu oameni impuşi de PNL, un ANR social-democrat, cu oameni impuşi de PSD aripa Vanghelie, exista un ANR usl-ist, ”cadou” pentru sprijinul politic al Partidei Rromilor.

Or, consecvent “Actului de coabitare” semnat de politicienii români, noul Guvern ar trebui să ia notă de faptul, constatat şi de domnul Gittenstein, că minoritatea rromă este intr-o situaţie de precaritate politică, determinată atăt de interesele electorale ale partidelor majoritare, căt şi de neimplicarea administratiei publice, in special a celei locale, in incluziunea rromilor. A depolitiza/ desegrega politicile publice şi a facilita exprimarea electorală, ca spirit şi responsabilitate civică, a fost presiunea internatională asupra apartheidului, care s-a dovedit totdeauna benefică. E de inţeles ca atunci cand cea mai dezvoltată naţiune şi democraţie a lumii işi alege un preşedinte dintre foştii sclavi, e mai mult decat o retorică, e semnul dorinţei unei schimbări paradigmatice a mentalităţilor.

Cand reprezentantul diplomaţiei SUA spune, in finalul mandatului său, că problematica rromă ”este una dintre cele mai mari provocări căreia România trebuie să îi facă faţă”, devine evident că va exista o continuitate a acestei prioritaţi identificate si confirmate de Biroul Oval. In perioada următoare, România va fi presată şi de Comisia Europeana, pentru a-şi implementa strategia de incluziune a rromilor 2012-2020. Domnul Prim ministru Ponta va trebui să facă faţă acestor presiuni externe, in condiţiile in care problematica rromă este extrem de impopulară in România, intr-o explozie rasistă, care a pus pe gânduri chiar diplomaţia americană. Nu atat ”combaterea saraciei”, cat ”combaterea discriminarii” – pare sa fie adevarata urgenţă

Vom vedea in zilele următoare in ce măsură noul cabinet Ponta işi va construi o viziune realistă.