O nouă modalitate de finanţare a proiectelor sociale: obligaţiunile cu impact social încep să se răspândească peste tot

Într-o lume divizată între nevoia de a reduce costurile şi aceea de a menţine programele de integrare socială, devine din ce în ce mai clar că este nevoie de metode inovatoare pentru finanţare. Bugetele de stat sunt întinse la maximum de cheltuielile considerate absolut obligatorii pentru a ţine societatea pe linia de plutire.

În aceste condiţii, investiţiile în măsuri sociale de prevenire sunt privite uneori drept un lux pe care nu ni-l putem permite, deşi multă lume este de părere că tocmai acestea ar putea aduce beneficii sociale pe termen lung, reducând în acelaşi timp şi presiunea asupra bugetului de stat.

Aşadar, cum putem finanţa programele sociale pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi persoanele fără adăpost, persoanele cu dizabilităţi, romii sau foştii deţinuţi, economisind bani şi generând în acelaşi timp mai multă bunăstare socială? Cum putem eficientiza aceste programe, astfel încât să creştem incluziunea persoanelor cu dizabilităţi sau de etnie romă, să reducem abandonul şcolar şi numărul recidiviştilor? 

Investitorii, societatea civilă şi guvernele privesc cu interes obligaţiunile cu impact social, un instrument financiar care este testat în prezent în mai multe ţări, cum ar fi Marea Britanie, Australia şi Statele Unite ale Americii.

Conceptul este simplu şi inovator, deşi destul de riscant pentru investitorii implicaţi în acest pionerierat care necesită un angajament pe termen lung. Organizaţiile societăţii civile emit obligaţiuni cu impact social pentru finanţarea unor măsuri de prevenire care, după o anumită perioadă de timp, ajută guvernul să economisească o anumită sumă de bani. Investitorii privaţi finanţează organizaţiile non-profit prin subscrierea obligaţiunilor, iar guvernul se angajează să plătească înapoi toţi banii investiţi, plus dobândă, în cazul în care programul reuşeşte o reducere a costurilor publice. Însă, dacă organizaţia non-profit nu obţine rezultatele propuse, investitorii nu îşi primesc banii înapoi.

Prima obligaţiune de acest tip a fost emisă în Marea Britanie, pentru un program derulat în închisoarea din Peterborough. Este cunoscut faptul că, după eliberarea din închisoare, mulţi foşti deţinuţi ajung înapoi după gratii. Dacă am reuşi să reducem numărul recidiviştilor, pe termen lung statul ar economisi sume considerabile. De exemplu, fiecare zi petrecută de un deţinut într-o închisoare din Austria costă 130 euro; pentru fiecare fost deţinut care nu ajunge înapoi la închisoare statul economiseşte 47.450 euro pe an. Să zicem că o organizaţie non-profit îşi propune ca în următorii cinci ani din cei 500 de foşti deţinuţi cu care lucrează doar 45% să ajungă din nou la închisoare, în loc de 60%, caz în care statul ar economisi peste 3,55 milioane de euro. Costul estimat de o organizaţie neguveramentală pentru derularea unui astfel de program de prevenire este de aproximativ 720.000 euro, iar dobânda medie cerută de investitori poate ajunge la 8% pe an. În momentul în care, la finalul programului, un evaluator independent atestă atingerea indicatorilor propuşi, statul – care a promis la început că va finanţa programul în cazul în care are succes – va trebui să plătească organizaţiei non-profit aproximativ un milion de euro, dar va economisi 2,55 milioane. 

Este, însă, mult prea devreme să vorbim despre succesul obligaţiunilor cu impact social. Deşi conceptul de finanţare a schimbărilor sociale cu fonduri de investiţii private a fost prezentat încă din 1988 de economistul Ronnie Horesch, din Noua Zeelandă, prima obligaţiune cu impact social a fost lansată abia în 2010, în Marea Britanie, de către organizaţia Social Finance UK. În prezent, există peste 14 astfel de iniţiative active în Marea Britanie şi alte câteva în SUA şi Australia. Anul trecut, primăria din Londra a alocat 5 milioane de lire unei obligaţiuni cu impact social pentru reducerea numărului de persoane fără adăpost care utilizează facilităţile puse la dispoziţie de autorităţi. Însă abia peste doi ani vom şti dacă programul şi-a atins indicatorii propuşi sau nu.

Acest tip de instrument financiar poate determina totodată şi dezvoltarea unei noi modalităţi de derulare a  programelor cu impact social: banii sunt investiţi, ca într-o afacere, în baza unui plan, iar acest plan, pe lângă indicatorii asociaţi de obicei programelor de integrare socială, trebuie să arate în mod concret economiile aduse bugetului public.  

Recent, Reuters scria că „în bugetul federal din 2013, preşedintele Barack Obama a inclus 300 de milioane de dolari pentru susţinerea obligaţiunilor cu impact social”. SUA au introdus şi alte măsuri pentru a oferi stimulente băncilor care faciliteaza obligaţiunile cu impact social. 

Nu este clar cât interes există în Europa Centrală şi de Est pentru lansarea obligaţiunilor cu impact social. Ca toate parteneriatele care implică autorităţile, societatea civilă şi sectorul financiar, instituirea obligaţiunilor cu impact social nu este o misiune uşoară. La fel ca în cazul tuturor conceptelor noi, este necesară o dezbatere în cadrul societăţii civile privind aplicarea sa, precum şi modalităţile care îi pot asigura succesul.   

Ce ar trebui schimbat în domeniul programelor de integrare socială din România? Este necesar un astfel de instrument? Ce bariere ar trebui depăşite în această privinţă şi care ar fi problemele care ar putea apărea în aplicarea unui astfel de instrument? Ce fel de indicatori şi ce fel de proces de evaluare sunt necesari pentru a asigura acurateţea rezultatelor unui program ce implică o obligaţiune cu impact social? Ar putea fi adaptate bugetele publice pentru a permite angajamentele pe termen lung, necesare în cazul obligaţiunilor cu impact social? Dar mai presus de toate, există interes în rândul organizaţiilor societăţii civile şi în rândul investitorilor privind înfiinţarea unui astfel de instrument? Aceste întrebări îşi aşteaptă deocamdată răspunsul.

Articol semnat de Franz Karl Prüller, membru în Consiliul de Conducere al Fundaţiei ERSTE din 2012. Anterior a ocupat poziţia de Director al Programului de Dezvoltare Socială, punând un focus special pe proiectele de social banking şi antreprenoriat social.