„Nu mi-e frică nici de...“

Liviu Dragnea FOTO Mediafax

În sâmbăta din 23 Iunie 2018, am început să scriu un text cu titlul „Nu mi-e frică nici de....“. Textul se referea la o şedinţă a Comitetului Executiv al PSD, care a avut loc cu o zi înainte, adică Vineri. Îmi îngădui să rescriu acest început de text, pentru a vedea situaţia de azi a PSD şi a Şefului lui suprem, Liviu Dragnea.

Aşadar, ca să zic aşa, aici mă auto-citez, iar gurile rele ar putea spune (dacă tot e la modă) că mă auto-plagiez. Deci:

„Vineri, 22 iunie 2018, a avut loc şedinţa Comitetului Executiv al PSD. Cititorii care au o vârstă de peste o jumătate de secol, recunosc acest limbaj. Comitetul Central al PCR era alcătuit din „tovarăşi“, nu din „băieţi şi fetiţe“ de comitet. „Executivul“ avea o singură direcţie, de sus în jos, adică de la Hotărârile Tovarăşului către tovarăşi, apoi către masele populare. Noi credeam că am scăpat de comunism şi de comunişti, cuprinşi sintetic în metafora „ciuma roşie“. Mulţi dintre noi, nutream speranţa ca acel CC al PSD îl va executa pe „tovarăşul“ Liviu Dragnea, condamnat deja în două procese penale. Se adevereşte însă că Politica şi Justiţia sunt entităţi „paralele“ în acest caz, numit „cazul Dragnea“. Se petrece însă exact invers, adică exact ca pe „vremea comuniştilor“, încât PSD urmează să execute pozitiv, „întocmai şi la timp“ doar Hotărârile Marelui Şef, adică Neo-Tovarăşul Liviu Dragnea. Ieşiţi de la şedinţă, Liviu Dragnea „şi ai lui“ alcătuiesc o „unitate monolită incompatibilă cu fracţiunea“ Aflat în centru, dar şi în vârful piramidei, Liviu Dragnea enunţă mai multe propoziţii, între care două sunt centrale, având valoare de Teze ideologico-politice“.

M-am oprit cu textul aici, solicitat de alte obligaţii, dar am transcris în notele mele de lucru mai multe puncte (18) din declaraţia de presă a lui Liviu Dragnea, după şedinţa menţionată. Majoritatea punctelor se referă la cele două procese penale, Şeful considerându-se curat ca lacrima, vinovăţia acuzaţiilor fiind transferată asupra „sistemului ocult“, numit şi „stat paralel“ etc. Între aceste declaraţii este prezentă şi una marcată adânc afectiv, pe care o cităm: „În schimb, şi eu şi colegii mei am decis astăzi să fim mult mai fermi şi mult mai radicali cu tot ceea ce trebuie să facem. Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonţu, nici Kovesi, nici Băsescu, nici Ponta, nici Oprea, nici alţii“.

Ieşirea nervoasă, la nivel de cuvinte, dar şi de mimică şi gesticulaţie, dezvăluie un om ajuns în pragul disperării.

În acest text, ne poate atrage atenţia ultima expresie, adică „şi alţii“. Lingvistic, expresia este echivalentă cu „etc“, iar aici sunt subînţeleşi „alţi indivizi“, în principiu, sau de regulă, aceştia fiind concurenţi, opozanţi, adversari, duşmani. Nu bănuia Liviu Dragnea că în aceşti „şi alţii“ ar putea intra şi colegi-tovarăşi, în creieraşul cărora s-a ivit, a încolţit blasfemia ereziei politice. Dar, din alte intervenţii în Mass-media ale lui Liviu Dragnea (mai ales la Antena 3), putem afla că acest „şi alţii“ capătă extensie, pentru că lui Liviu Dragnea nu îi este frică „nici de Moarte“. Cu instrucţia şcolară pe care o are, Liviu Dragnea nu are cum să ştie versurile lui Alexandru Vlahuţă (un discipol al lui Eminescu), versuri care sună aşa: „Nu de moarte mă cutremur / Ci de veşnicia ei“. După toate semnele, se pare că lui nu îi este frică de nimic, adică nici de Nimicul care este Diavolul, dar nici chiar de Bunul Dumnezeu, deşi a primit binecuvântarea Patriarhului Daniel. În limba română avem expresiile, referitoare la unele persoane, despre care se spune că „N-au nimic sfânt în lumea aceasta“, respectiv „N-au nici un fel de Dumnezeu“ Cu vizitele făcute recent în Orientul apropiat de către Ministrul (Ministreasa, Ministriţa) Viorica Dăncilă, s-ar putea să-l descopere ca Dumnezeu pe Allah, iar dacă va ajunge şi în Orientul îndepărtat, s-ar putea să se întâlnească, la o „tăcere de taină“, chiar cu Buddha. Dată fiind solidaritatea omogenă dintre Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă, s-ar putea să se închine amândoi la un alt Dumnezeu, oricum, unul Oriental nu Occidental, adică unul care poate este mai bine orientat în această Lume.

În ultimele zile, Liviu Dragnea a ieşit iarăşi la rampă, dânsul stăpânind şi arta vorbirii, dar şi arta tăcerii. Numai că de data aceasta, a ajuns la o limită, încât şi-a ieşit din pepeni (Nu din cei de Dăbuleşti). Ultima întâlnire cu jurnaliştii merge pe aceeaşi fixaţie: dânsul este absolut nevinovat, vinovaţii sunt alţii, sau altele, acestea fiind Instituţiile, fie ele româneşti, sau europene. Ieşirea nervoasă, la nivel de cuvinte, dar şi de mimică şi gesticulaţie, dezvăluie un om ajuns în pragul disperării. Şi nu este vorba de disperarea metafizică a lui Sören Kierkegaard, prezentă tacit şi în toate mediile de oameni săraci din România, ci de disperarea unui om mărunt, dar viclean şi fără scrupule, care se credea Dumnezeu, şi căruia îi este în curs de demolare şi statuia de Zeu al PSD.

PS. Ca să recupereze timpul pierdut (nu prea ştim unde şi cum), Liviu Dragnea stabileşte, la un interval minim de timp, două şedinţe ale faimosului Comitet Executiv. Suntem foarte curioşi să vedem ce se va petrece acolo. Oricum, fiind fiu de miliţian, este foarte probabil ca Liviu Dragnea să folosească tot axioma specifică oricărei „armate“, plecând de la cea militară: „Ordinul se execută, nu se discută“.